Primul-ministru Victor Ponta consideră în continuare că, "în ciuda crizei de încredere cu care Uniunea se confruntă şi a retoricii tot mai agresive a unor actori politici care nu respectă valorile europene", proiectul european are forţa de a se reinventa, "de a construi o societate mai bună, mai corectă şi mai generoasă".
"Trebuie să ne aducem aminte de acest lucru astăzi, nu numai ca români, ci şi ca cetăţeni europeni", a transmis premierul, într-un mesaj cu ocazia Zilei Europei.
Potrivit domniei sale, "Ziua Europei reprezintă nu numai momentul în care celebrăm punctul de pornire al proiectului european, ca urmare a curajoasei Declaraţii a lui Robert Schuman, ci şi momentul în care trebuie să realizăm potenţialul important pe care Uniunea Europeană continuă să îl aibă".
Ponta consideră că România este astăzi un membru de încredere al Uniunii, dovedind un ataşament ferm pentru democraţie, consolidarea statului de drept, libertate, solidaritate, dreptate socială şi transparenţă.
"Sunt mândru de faptul că, în 2015, România este un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, este un stat care se dezvoltă şi care a devenit mai puternic, o ţară care a reuşit să parcurgă drumul dificil al tranziţiei la democraţie şi la economia de piaţă.
Apartenenţa României la Uniunea Europeană este o garanţie a dezvoltării ţării noastre şi sprijinul care ne întăreşte convingerea că putem continua pe linia evoluţiilor înregistrate în ultimii ani. În plus, oferă tuturor cetăţenilor români perspectiva unei vieţi mai bune, a unor şanse suplimentare de dezvoltare, de creştere a calităţii vieţii şi de afirmare", a conchis Ponta.