VICTOR PONTA: "Fondul Suveran e metoda TelDrum extinsă la nivel naţional"

M.I.
Politică / 22 martie 2019

Victor Ponta

Victor Ponta

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că Fondul Suveran e metoda TelDrum extinsă la nivel naţional. În plus, fostul premier susţine că cele 28 de companii care ar urma să facă parte din Fond sunt subevaluate, iar premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Eugen Teodorovici "vor avea de făcut o sută de ani de închisoare" pentru semnarea documentelor referitoare la Fondul Suveran, scrie News.ro.

"Fondul Suveran - aici e metoda TelDrum. Firma TelDrum a fost proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman şi a devenit proprietatea domnului Dragnea. E metoda TelDrum extinsă la nivel naţional. A fost scoasă din insolvenţă, a devenit cea mai profitabilă", a spus, vineri, la Timişoara, Victor Ponta.

Potrivit liderului Pro România, cele 28 de companii de stat au fost subevaluate şi vor fi puse într-un fond privat.

"Toate companiile, 28 de companii care încă au acţionari statul Român şi care valorează conform unei prime estimări în jur de 20 de miliarde de euro, au fost evaluate la 2 miliarde. 10 miliarde de lei, 2 miliarde şi un pic de euro. Sunt puse într-un fond privat care are drepturile prevăzute în felul următor: să vândă acţiuni şi active fără niciun fel de respectare a unor porceduri transparente fără niciun fel de control din partea Guvernului. Deci metoda TelDrum. Privatizăm, dar privatizăm la cine vrem noi şi pe a zecea parte din preţ. Evident că o hoţie atât de mare are şi obstacole. Primul obstacol e că până şi Curtea Constituţională, atât de prietenoasă cu domnul Dragnea, a zis că e neconstituţional. S-a dat o ordonanţă, deşi legea a fost declarată neconstituţională, ordonaţa e tot lege. Acum urmează să dea o ordonanţă care modifică ordonanţa 100 pentru că Toader Tudorel, om hâtru şi abil, le tot dă o mie de observaţii că nu vrea să semneze", a declarat Ponta.

Victor Ponta mai spune că cei care vor semna sunt premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanelor Publice, Eugen Teodorovici, şi că "la un moment dat vor avea de făcut 100 de ani de închisoare". Ponta mai spune că printre companiile vizate se numără şi Aeroportul Timişoara, conform News.ro.

"Cei care vor semna, doamna Dăncilă, domnul Teodorovici în special, eu cred că la un moment dat vor avea 100 de ani de închisoare de făcut, dar nu mai recuperăm acele fonduri. Domnul Dragnea şi domnul Vâlcov nu semnează nimic, i-au găsit pe doamna Dăncilă şi pe domnul Teodorovici şi cum a trecut TelDrum de la poporul din Teleorman la unul singur aşa vor trece şi companii. Inclusiv Aeroportul din Timişoara este trecut în Fondul Jafului Suveran. O să aflaţi din presa de specialiate că Fondul Suveran a vândut acţiunile de la Aeroportul Timişoara pentru că nu au nicio obligaţie să facă o procedură transparenta. Asa rămânem fără ultimele 28 de vaci sănătoase cu lapte din România", a spus Ponta.

Fostul premier a mai spus că, în data de 18 martie, ministrul Teodorvici a aprobat mandatarea reprezentanţilor statului în companii, misiunea acestora fiind aceea de a repartiza aproape întreg profitul prin dividende.

"Am primit chiar astăzi, tocami s-a aprobat pe 18 martie, domnul Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală, Consiliul de Administraţie în societăţi naţionale, companii naţionale, societăţi cu capital intergral sau parţial de stat şi Regii Autonome în vederea luărilor măsurilor ce se impun în vedere repartizării unei cote de minim 90% din profitul realizat în 2018 sub vormă de dividende. E ultimul lapte pe care îl mai storc din companii, după care vor spune că «uite, companiile astea sunt vai de mama lor, nu au bani de investiţii, nu au bani de nimic, hai să le dăm la cineva». Tocmai le-au luat şi ce bani mai aveau prin conturi. La TelDrum a fost la fel, au zis «saracul TelDrum, hai să îl vindem». Nu e mare inginerie, nu le mai e frică deloc li acum toţi hoţii sunt victime", a spus Ponta, conform News.ro.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţinea, în 10 martie, referitor la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, că nu este afectat deficitul bugetar, nu sunt afectate plafoanele şi că "tot acest mecanism economico-financiar a fost luat în calcul atunci când s-a construit bugetul". El spune şi că Victor Ponta, care anunţa că va face plângere penală pe tema acestui Fond, este un "denunţător de profesie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb