Victor Ponta: PSD nu trebuie să se alieze cu PNL sau cu PD

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 31 octombrie 2007

Victor Ponta, vicepreşedinte PSD, susţine că nu vede oportună o colaborare între cel mai mare partid parlamentar şi fostele partide ale alianţei D.A. "Patriciu să fie sănătos! PSD nu trebuie şi nici nu are nevoie să se alieze cu PNL sau cu PD", ne-a declarat Ponta, precizând: "PSD nu face alianţe, campanii electorale comune, deci, e logic nu vom dispune nici de finanţări comune".

Social-democraţii păstrează aceeaşi linie "tranşantă" şi în relaţia cu conservatorii lui Dan Voiculescu. "Orice discuţie despre proiectele politice este prematură", se arată într-un comunicat al PSD, referitor la ultimele declaraţii politice ale preşedintelui PC, Dan Voiculescu, privind demararea unui plan de acţiune "PSD, PNL, PC", pentru "încolţirea" preşedintelui Traian Băsescu. Dan Voiculescu a declarat: "Admitem că punctul nostru de vedere asupra nevoii de a lăsa liber capacitatea individului are valenţe liberale. Putem admite că viziunea noastră asupra obligaţiei statului de a interveni pentru a regla decalajele sociale, ne aproprie de doctrina social-democrată".

Social-democraţii au subliniat că orice discuţie pe această temă este prematură, "în condiţiile în care toate partidele politice să află în campanie electorală, fiind ocazia cea mai bună pentru toate formaţiunile să îşi testeze potenţialul, oferta politică de oameni şi de idei".

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că singura formulă politică capabilă să asigure o guvernare stabilă o reprezintă o alianţă dintre PSD-PNL, pe care ar fi dispus s-o finanţeze la viitoarele alegeri. "Este nevoie de o coaliţie între PSD şi PNL, singura soluţie care ar putea asigura stabilitatea în următorii şase ani", a punctat Patriciu, cu referire la o posibilă asociere, pentru scrutinurile viitoare, între liberalii lui Tăriceanu şi social-democraţii lui Mircea Geoană.

Patriciu, care este şi membru PNL, a precizat că va sprijini cele două formaţiuni politice, într-un demers comun, doar "dacă va fi cazul", la momentul actual aceasta nefiind una dintre priorităţile sale. "Deocamdată nu am nici o aplecare spre aşa ceva", a subliniat magnatul liberal.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb