VIDEOCONFERINŢA BURSA "EXPORTURILE, ÎN PRIMUL RÂND!" / AURICA SERENY, PREŞEDINTELE APMR: "Dacă nu participăm la târgurile din toamnă, va scădea exportul de mobilă"

A.I.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 26 februarie 2021

Aurica Sereny

Aurica Sereny

Dacă firmele producătoare de mobilă din ţara noastră nu vor participa la târgurile internaţionale importante din toamna acestui an, va scădea exportul de mobilă, a atras atenţia Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producatorilor de Mobilă din România (APMR).

Aurica Sereny a spus: "Până în 2019, exportul de mobilă a crescut în fiecare an. 2020 este primul an în care, conform datelor statistice la unsprezece luni, avem o scădere de 18,2%, pentru că nu s-a participat decât la târgul din Koln care a fost în ianuarie. După aceea toate celelalte s-au anulat. Dacă nu participăm la târgurile din toamnă care sperăm să se organizeze, la Milano, Paris, Moscova, New York, târguri importante la care firmele s-au înscris, atunci vom vedea cum scade exportul de mobilă şi cum creşte exportul de buşteni".

În acest context, preşedintele Asociaţiei Producatorilor de Mobilă din România a făcut un apel pentru deblocarea Programului de Promovare a Exporturilor, prin care la iniţiativa ministrului economiei Claudiu Năsui a fost oprită subvenţionarea participării producătorilor din ţara noastră la târgurile internaţionale.

"Trebuie să se înţeleagă că acest program este foarte important, iar Parlamentul şi toţi cei care ne ascultă să se gândească că economia se bazează pe producţie. În industria mobilei lucrează 55.000 de salariaţi dar, în industriile adiacente, de aprovizionare, materii prime, lacuri, vopsele, transporturi, mai sunt încă peste 150.000 de persoane care practic depind de acest sector. Iar exportul este foarte important pentru industrie, fiind 90% din sector", a spus Aurica Sereny.

Potrivit celor spuse de Aurica Sereny, datorită Programului de Promovare a Exporturilor, dacă în 2004 exportul de mobilă a ţării noastre era de 833 milioane de euro, în 2019 a fost de 2,42 miliarde de euro. De asemenea, industria mobilei este printre puţinele care au rezistat în România după anul 1990, tocmai datorită faptului că firmele au participat la târguri şi expoziţii internaţionale.

"În anul 1990 aveam producţie şi export de 465 milioane de dolari plus ruble şi acum am ajuns să avem export de 2,5 miliarde de euro. Am rezistat datorită participării la târguri şi expoziţii internaţionale. Pentru că la noi, problema nu este de a executa, de a face produsele. Problema este de fi cunoscut şi de a prezenta produsele. Mobila este un produs mare, de volum. Are o valoare mare şi nimeni nu cumpără un produs de mobilier dacă nu se duce să-l vadă", a spus Aurica Sereny.

Conform celor prezentate de preşedintele Asociaţiei Producatorilor de Mobilă din România, în ultima perioadă, competitivitatea sectorului pe care-l reprezintă a crescut în fiecare an, astfel încât în 2018 preţul pe tonă la exportul de mobilă a fost cu 22,9% mai mare faţă de preţul mediu la importul de mobilă.

"Asta arată că este un sector competitiv, că exportăm cu produse cu valoare adăugată mult mai mare decât cele pe care le importăm", a spus Aurica Sereny.

De asemenea, preşedintele APMR a subliniat că în ţara noastră, industria mobilei are a doua valoare adăugată brută din industrie după IT.

"Conform unui studiu, industria mobilei are 55% valoare adăugată brută în producţie, faţă de IT care are 57%, în timp ce industria auto are 21%. De ce are industria mobilei această valoare adăugată? Pentru că producţia se face în ţară, de la materia primă lemnoasă, cercetare, inovare, design, proiectare, absolut tot (...) iar valoarea adăugată a mobilei a crescut foarte mult de la un an la altul", a precizat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb