Viitorul Uniunii Europene şi interesele României

Recent, preşedintele Comisiei Europene, a publicat cartea albă, conţinând cinci scenarii cu privire la posibila evoluţie viitoare a Uniunii Europene (UE), fără a exprima propria sa opţiune. În acest fel, preşedintele Juncker a stimulat dezbaterile despre viitorul UE. Dânsul a promis două lucruri: în perioada următoare, Comisia Europeană va publica o serie de rapoarte, de reflecţie, prin care să vină cu detalii despre probleme importante din scenariile respective, cum ar fi dimensiunea socială a UE, adâncirea Uniunii Economice şi Monetare, viitorul politicii de apărare şi cel al finanţelor europene; în septembrie 2017, cu prilejul prezentării raportului cu privire la Starea UE, îşi va exprima şi propria opţiune asupra viitorului UE. De asemenea, dânsul consideră că, până la noile alegeri pentru Parlamentul European, din mai 2019, ar trebui să fie puse în aplicare modificările necesare, în concordanţă cu opţiunea care va fi convenită, despre viitorul UE.

Aşa cum se exprima preşedintele Juncker, misiunea statelor membre este de a conveni ce poate face UE şi ce nu poate face, astfel încât să fie aliniate aşteptările oamenilor faţă de UE la realităţi. Iar, în prezent, din aceste realităţi face parte şi faptul că UE gestionează, prin bugetul său, unu la sută din produsul intern brut al statelor membre, în timp ce restul de 99 la sută rămâne în statele membre. Dacă dorim ca UE să îşi asume obiective mai mari, atunci aceasta ar trebui să aibă şi mijloacele necesare pentru a atinge noile obiective.

Este îmbucurător că, şi în România, au început dezbateri pe această temă majoră, a viitorului UE. De aceea, în cele ce urmează, doresc să exprim un punct de vedere, cu privire la cele cinci scenarii, din cartea albă, raportate la interesele României.

Primul scenariu prevede continuitatea UE, aşa cum este în prezent, cu o perspectivă de îmbunătăţiri graduale, pe măsură ce apar nevoile sau crizele, precum şi continuarea unor reforme deja convenite, cum ar fi definitivarea uniunii europene bancare, a uniunii europene a pieţelor de capital, a uniunii europene a energiei ş.a. După cum se ştie, în această structură, România a fost net beneficiară a 27 de miliarde euro (a primit de la bugetul UE cca 40 miliarde euro si a contribuit la acest buget cu cca 13 miliarde euro. Cât de eficient au fost folosiţi aceşti bani în România este o altă discuţie.). Prin urmare, pe noi nu ne deranjează primul scenariu. Problema cu primul scenariu este ca majoritatea statelor membre consideră că, în structura actuală, UE nu mai poate face faţă provocărilor (schimbările climatice, ameninţările teroriste, imigraţia, mutaţiile geopolitice şi geostrategice etc), precum şi faptul că zona euro este lipsită de componenta de politică fiscală (cunoscută şi sub denumirile de capacitate fiscală sau buget pentru zona euro).

În primul scenariu, pentru România, apare o problemă importantă: menţinerea în următoarea perioadă de perspectivă financiară, după anul 2020, a politicilor de coeziune şi agricolă nealterate, ceea ce nu va fi uşor , fără aliaţi şi fără a veni cu unele propuneri de perfecţionare a acestor politici, deoarece statele membre dezvoltate, net contribuitoare la bugetul UE, doresc reducerea fondurilor pentru coeziune şi agricultură. Aceste politici sunt însă esenţiale pentru România, încă o perioadă de 20-25 de ani, până când va fi eliminat decalajul de dezvoltare economică şi socială , faţă de media UE.

Al doilea scenariu, de limitare a UE la piaţa unică, este de neacceptat pentru România. Acest scenariu restrânge spaţiul european, în principal, la circulaţia liberă a mărfurilor şi va ridica probleme, din ce în ce mai serioase, pentru circulaţia liberă a serviciilor, capitalului şi a forţei de muncă. Aşa cum am subliniat deja, politica de coeziune şi cea agricolă sunt vitale pentru dezvoltarea României, în această etapă în care ne aflăm.

Al treilea scenariu deschide posibilitatea dezvoltării integrării cu viteze diferite, în diferite domenii, cu participarea unor grupuri, mai mari sau mai mici, de state membre (cei care vor mai mult, să facă mai mult). Aşa cum era de aşteptat, acest scenariu, care a fost înţeles că permite o UE cu mai multe viteze şi cu diferenţieri între statele membre, a declanşat cele mai radicale declaraţii de respingere din partea "noilor" state membre. Este de menţionat că, într-o întâlnire a şefilor de state ale celor patru mari economii europene (Germania, Franţa, Italia şi Spania), s-a exprimat opţiunea pentru o astfel de dezvoltare a UE.

În prezent, tratatele UE permit unui grup de cel puţin nouă state membre să avanseze mai repede , pe calea integrării europene, într-un domeniu sau altul, dintre cele prevăzute de către tratatele europene, unde UE are competenţe (mecanismul de cooperare avansată). Dar, într-un fel sau altul, toate statele membre agreează acest demers şi demersul respectiv este deschis, oricând, participării celorlalte state membre, atunci când doresc. Această prevedere din tratate - cooperarea avansată- ca şi deschiderea propusă prin cel de al treilea scenariu- mişcarea cu viteze diferite- nu ar trebui confundate, de exemplu, cu zona euro, din care nu fac parte toate statele membre. Cu excepţia Danemarcei, care nu are obligaţia aderării la zona euro, restul statelor membre, care nu fac parte din zona euro, şi-au luat angajamentul că vor acţiona pentru a îndeplini toate criteriile în vederea aderării la zona euro.

Poziţia României faţă de al treilea scenariu ar trebui să fie mai nuanţată (şi nu de respingere, aşa cum deja au fost multe luări de poziţie) sub condiţia respectării a două principii: acceptul tuturor statelor membre cu dezvoltarea integrării în anumite domenii, de către un grup sau altul de state membre; menţinerea deschisă a opţiunii de aderare la grup a oricărui alt stat membru.

Al patrulea scenariu doreşte să focalizeze UE pe mai puţine politici, unde să urmărească o integrare mai adâncă şi, simultan, să restrângă alte politici, în alte domenii, considerate de mai mică relevanţă pentru UE ( a face mai puţin, dar mai eficient). Din păcate, acest scenariu, logic la prima vedere, ridică mari semne de întrebare pentru România, deoarece, printre domeniile care se sugerează a fi restrânse sau abandonate, se află, de exemplu, dezvoltarea regională, protecţia consumatorilor. De aceea, România poate fi doar extrem de circumspectă faţă de acest al patrulea scenariu.

Al cincilea scenariu are în vedere dezvoltarea integrării europene prin decizia statelor membre de a ceda mai mult din suveranitate şi resurse la nivelul UE, în toate domeniile, cum ar fi, de pildă, crearea unei Uniuni Europene a Apărării. Un alt exemplu vine de la preşedintele miniştrilor finanţelor din zona euro, care, în nume propriu, a afirmat că actualul mecanism (fond) european de stabilitate, constituit printr-un acord interguvernamental (în afara tratatelor europene), cu scopul de a acorda un sprijin statelor membre din zona euro cu dificultăţi financiare, ar trebui transformat într-un fond monetar european, responsabil în faţa Parlamentului European. Evident, astfel de progrese impun modificarea tratatelor europene.

Pentru România este vital să participe la un astfel de scenariu, dacă el va fi adoptat. Din păcate, întreaga dezvoltare a ţării noastre , post-decembrie 1989, a demonstrat cât de fragile sunt democraţia şi instituţiile democratice create în ultimii 27 de ani şi lipsa de capacitate şi capabilităţi administrative. De aceea, România are nevoie de valorile europene, precum şi de finanţarea europeană şi acest lucru poate fi securizat numai prin participarea deplină a României la proiectul european.

În consecinţă, România: poate susţine, fără rezerve, fie scenariul unu, fie scenariul cinci, după caz. Însă, scenariul cinci presupune modificarea tratatelor europene care nu este posibilă, cel puţin în următorii doi ani, ca urmare a alegerilor din Franţa şi Germania, ca şi a duratei mari, în timp, a unui astfel de proces, care, în unele state membre, trece şi prin referendumuri; trebuie să respingă scenariul doi; să fie pregătită pentru a-şi apăra interesele în cazul scenariului trei sau patru sau o combinaţie a acestora.