Viktor Orban este optimist de comportamentul şi desemnarea Comisiei Europene

I.M.A.
Internaţional / 13 septembrie 2019

Viktor Orban (Sursă foto: Twitter)

Viktor Orban (Sursă foto: Twitter)

Premierul ungar Viktor Orban a declarat joi că este optimist că noua Comisie Europeană îşi va îmbunătăţi relaţiile cu membrii estici ai UE, tensionate de mult timp de dezacordurile legate de migraţie şi de multiculturalism, transmite Reuters.

Grupul de la Vişegrad, format din Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, a fost deseori în contradicţie cu actualul preşedinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker, şi echipa acestuia, în special asupra modului în care trebuie gestionată migraţia la nivelul blocului european.

Statele est-europene, care spre deosebire de ţările occidentale mai bogate nu au experienţă îm absorbirea unui număr mare de imigranţi, au reuşit cu succes să se opună planului Comisiei de a distribui solicitanţii de azil la nivel statelor membre.

"Sunt optimist. Noua Comisie, comportamentul noii Comisii, desemnarea noii Comisii, toate acestea vor determina ce succes vor avea următorii cinci ani", a afirmat Orban într-o conferinţă de presă susţinută după o întâlnire cu premierii grupului de la Vişegrad, care a avut loc la Praga.

Orban a acuzat actuala Comisie că a promovat politici bazate pe "haideţi să lăsăm să vină migranţii, haideţi să construim multiculturalismul", adăugând că Ungaria şi vecinii săi se opun acestei abordări, mai scrie Reuters.

Orban, care a intrat în mod repetat în conflict cu Bruxelles-ul în privinţa reformelor din justiţie şi independenţa presei şi a instituţiilor academice, a spus că noua Comisie nu trebuie să încerce "să ne impună lucruri pe care cetăţenii noştri nu le vor".

"Dar, dacă acest proces de a ne impune va continua, vom rezista", a afirmat Orban, vorbind prin intermediul traducătorului.

Viitoarea şefă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a prezentat marţi echipa de comisari propuşi, între care Margaritis Schinas, din Grecia, pentru un portofoliu nou-creat intitulat "Protejarea Modului de Viaţă European".

Responsabilităţiile lui Margaritis Schinas vor include găsirea unei poziţii comune faţă de migraţie, respectiv un nou pact privind migraţia şi azilul.

Întrebat despre aşteptările de la noul comisar, Orban a spus că regiunea este gata să coopereze, dar că se va opune oricăror încercări de a impune planuri, conform sursei citate.

Ceilalţi premieri din grupul de la Vişegrad au spus că sunt mulţumiţi de portofoliile primite de candidaţii lor în noua Comisie, care trebuie să fie aprobată de Parlamentul European înainte de a-şi prelua atribuţiile, pe 1 noiembrie.

Candidaţii din Cehia şi Slovacia au primit posturi de vicepreşedinţi, reprezentantul Poloniei urmând să răspundă de agricultură, iar candidatul ungar de extinderea UE, care este o prioritate pentru ţările din Europa Centrală.

Comisarul din Cehia, Vera Jourova, va răspunde de valorile europene şi transparenţă şi se va confrunta cu conflictele Bruxelles-ului cu Ungaria şi Polonia legate de aplicarea legii, libertatea presei şi independenţa justiţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Uniți în muget si'n smintiri.....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb