Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, sâmbătă, la Bucureşti, că România ar trebui să fie primită în Schengen "cât mai curând", decizia din cadrul JAI fiind "greşită". Orban a transmis sprijinul ţării sale în această chestiune, informează news.ro.
"Am venit la Bucureşti după opt ani şi văd dezvoltarea care a avut loc în aceşti ani şi vreau să-mi felicit prietenii din România, iar această dezvoltare justifică parteneriatul şi intrarea României în Schengen", a afirmat, sâmbătă, Viktor Orban, la Bucureşti.
Aceasta apreciază că decizia din Consiliul JAI a fost greşită.
"Decizia noastră a fost greşită în cadrul UE şi această decizie greşită trebuie corectată. România ar trebui să fie inclusă în Schengen cât mai curând. Vreau să-mi asigur prietenii din România căt pot conta pe noi în avest subiect", a ami transmis premierul din Ungaria.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2022, 19:57)
Orban Viktor pentru,
prietenii presedintelui contra,
ce vremuri ptr. Romania
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2022, 12:37)
Ca sa fie inclusa, Romania trebuie mai intai sa ridice capul, precum Ungaria, sa inceapa adevarata lupta pentru " eliberare" de sub jugul asupritorilor necinstiti si corupti din "mlastina" UE. Nimeni nu apreciaza si nu ia in seama un popor fara demnitate, vigoare, ambitie si mandrie. Nimeni nu ia in seama un popor de sclavi.
Romania trebuie sa-si castige libertatea. Sa se elibereze de sub jugul austriac si olandez, apoi va fi admisa si respectata.
In Romania, partidele cinstite, care vor ca romanii sa traiasca aici in tara lor in bunastare, trebuie sa inceapa, precum Ungaria, lupta cu"mlastina" de la UE, pentru a isi recastiga dreptul de a guverna asa cum romanii le acorda increderea, sa conduca ele aceasta tara, fara niciun santaj din partea UE, de tipul MCV, Spatiul de libera circulatie, PNNR, in fond pargii gandite si instaurate de necinstitii si coruptii de la UE, pentru a isi asigura reusita in actiunile lor de devalizare a averii Romaniei, de asuprire si saracire a acestui popor, in actiunea lor de subjugare si aducere la nivelul de neoscavie a poporului roman.
Pentru aceasta Romania are nevoie de un conducator precum in Ungaria, politician abil, patriot, care stie sa se strecoare prin hatisul politicii europene de acum, cu fruntea sus, mandru, crestin, uman, care sa aiba curajul de a spune lucrurior pe nume, care sa stie sa discearna intre crima, hotie, coruptie si faptele bune, intre criminai, hoti, corupti si oameni cinstiti, sa aiba puterea de a discerne intre dusmani si prieteni, intre onoare, cinste, corectitudine, adevar in politica si mizeria ..."mlastinii" de la UE.
In Romania, partidele cinstite, care vor ca romanii sa traiasca aici in tara lor in bunastare, trebuie sa inceapa, precum Ungaria, lupta cu"mlastina" de la UE, pentru a isi recastiga dreptul lor(a partidelor parlamentare) de a legifera si guverna asa cum romanii le acorda increderea, dreptul de a guverna tara fara niciun santaj din partea "mlastinii" UE, de tipul MCV, Spatiul de libera circulatie, PNNR, in fond pargii gandite si instaurate de necinstitii si coruptii de acolo, pentru a isi asigura reusita in actiunile lor de devalizare a averii Romaniei, de asuprire si saracire a acestui popor, reusita in actiunea lor de subjugare si aducere la nivelul de neoscavie a poporului roman.
De departe insa, in politica romaneasca, asemenea om este o raritate. La oamenii politici actuali, prostia, coruptia, tradarea, lasitatea, sunt generalizate.
Intelepciunea politica, patriotismul, cinstea, onoarea, curajul si vitejia sunt acum la romanii politicieni rare.
Totusi, de departe, dintre manipulatorii necinstiti, lasii, coruptii care astazi ne conduc, se remarca un patriot, o raritate, care daca dorestesa se implice si reuseste sa fie auzit si inteles de romani, ca Presedinte al Romaniei, va salva cu siguranta Romania de la prapastia spre care se indreapta.
Pe el il vedem astazi luptand pentru Romania. Poate!