Vine marele dezgheţ?

La o distanţă de şase ani, uriaşă în timpul politic, de când nu au mai avut loc practic negocieri oficiale între cele două super-puteri, iată că astăzi Xi Jinping şi Joe Biden stau faţă în faţă pentru a marca începutul unui dezgheţ. În cei şase ani s-au întâmplat multe, iar cele două state s-au îndepărtat periculos unul de altul în plan economic, politic şi militar. Astăzi ar putea să înceapă procesul de destindere. Cu efect asupra întregii planete.

Ce s-a întâmplat şi ce nu s-a întâmplat în intervalul celor şase ani? Economia Chinei a crescut exponenţial, cel puţin în primul interval, între altele şi în baza uriaşelor investiţii făcute de oamenii de afaceri din Statele Unite. Pentru aceştia, a fost iniţial un mare avantaj continuarea acestui proces investiţional, pentru că astfel economia americană a putut produce mult şi ieftin utilizând forţa de muncă din China. Dar efectul, aşa cum a fost resimţit de către Washington, a fost de tip bumerang. Pentru că piaţa americană a fost invadată de produse extrem de ieftine, care au scos de pe piaţă produsele autohtone şi au creat o dependenţă reală faţă de China. Ca să nu mai vorbim de exportul de tehnologie. China a importat pe nimic tehnologie americană de mare calitate, la elaborarea căreia au fost cheltuite sume consistente, şi s-a ajuns în situaţia în care oficialii de la Washington au acuzat din ce în ce mai insistent China de furt tehnologic. În plan geostrategic, China a devenit o super-putere, mărfurile ei croindu-şi drum în întreaga lume, uneori forţând barierele maritime şi comerciale. A fost de fapt piatra de temelie al noului "Drum al Mătăsii", cel mai gigantic proiect de cooperare din toate timpurile, care se concretizează chiar acum. În plan diplomatic, China a ştiut să profite de bâlbele Washingtonului, a ocupat terenul şi a devenit sub multe aspecte cea mai relevantă putere diplomatică a lumii. Iar în plan militar, pentru a-şi asigura extinderea, pentru a-şi face loc pe mările şi oceanele lumii, în special în Marea Chinei de Est, Beijingul a forţat în mod inevitabil barierele, stârnind din ce în ce mai multă îngrijorare la Casa Albă.

S-a ajuns în situaţia în care, în realitatea, lumea aşa cum o cunoaştem de după căderea Zidului Berlinului a încetat să mai existe în forma ei unipolară. În fapt, treptat, puterea a fost împărţită între Statele Unite şi China. Mai urmează ca Washingtonul să admită această realitate, în spatele căreia sunt aliniate grupuri mari de state.

Un factor extrem de periculos a fost indus prin ultimele două strategii de securitate ale Statelor Unite, care au schimbat definiţia dată relaţiilor dintre cele două ţări. China devenind astfel una dintre principalele ameninţări pentru siguranţa naţională a Statelor Unite. Şi de aici o serie întreagă de consecinţe în plan economic, politic, diplomatic şi militar.

A urmat un relativ îngheţ pe toate palierele cooperării, şi asta în ciuda faptului că, în realitate, economiile celor două state nu mai pot fi decuplate. Interesul este mai mare pur şi simplu decât ceea ce le desparte.

Şi ce le desparte? Concurenţa economică, care nu poate fi evitată sub nicio formă, competiţia comercială, aflată în aceeaşi situaţie, Taiwanul, aflat în poziţie de stand-by, Marea Chinei de Est, disputată de mai multe state care-şi croiesc pe acolo rutele comerciale şi cam atât. Pentru că, în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, deşi China s-a declarat în repetate rânduri ca fiind un aliat al Moscovei, tot ceea ce a întreprins Beijingul s-a rezumat doar la a propune pacea, elaborând în acest sens şi un plan în opt puncte. Care, în cele din urmă, pot să pariez că va fi adjudecat de Rusia şi de Ucraina şi omologat de marile puteri. Iar în cea ce priveşte războiul din Gaza, China se pronunţă de asemenea pentru încetarea ostilităţilor, pentru eliberarea ostaticilor, pentru retragerea militarilor israelieni din Gaza, pentru edificarea unui stat palestinian, dar, atenţie, şi pentru eliminarea teroriştilor Hamas. Interesant cum, pe fondul lucrurilor, în cele două războaie care frământă planeta, China rămâne până la urmă neutră. Şi cum, din această neutralitate, ea se înalţă ca putere diplomatică globală.

Obstacolele din Golful San Franscisco, acolo unde vor avea loc discuţiile oficiale dintre Joe Biden şi Xi Jinping, ar putea fi în aceste zile cu uşurinţă depăşite în baza unui punctaj minuţios, realizat anterior de Antony Blinken, împreună cu omologul său chinez. Are loc acolo, la San Francisco, pe fundal, Forumul de Cooperare Asia-Pacific, important şi el, dar ale cărui lucrări trec pe plan secund în raport cu întâlnirile la vârf care urmează să aibă loc.

Şi, în încheiere, o informaţie care pentru români are o importanţă simbolică. Xi Jinping a sosit în Statele Unite cu o cursă Air China. E ca şi când, în Africa, umblând după cai verzi pe pereţi, Klaus Iohannis s-ar fi deplasat cu o aeronavă Tarom.