Vinovaţii pentru criza energetică

Este o perioadă în care se discută intens, şi pe bună dreptate, despre incapacitatea României de a face faţă provocării energetice. Cu precădere vorbim despre energia electrică. Importăm mai mult decât exportăm şi, ceea ce este mai grav, pentru a supravieţui, importăm la cel mai mare preţ din Europa. Pe care-l plătesc cetăţenii. Cine este de vină?

Prima tentaţie este să ne uităm cu mânie la ministrul Energiei. La Sebastian Burduja. Exact aşa cum a făcut zilele trecute premierul Marcel Ciolacu, mustrându-l pentru faptul că nu a organizat stocarea energiei atunci când o aveam, pentru a o putea utiliza la "vârf de sarcină". Nu pot fi de acord cu asemenea critici lansate în momente de criză, atunci când premierul, strivit de una sau alta dintre realităţile unei economii şchioape, simte nevoia să paseze răspunderea pe umerii unuia sau altuia dintre membrii Cabinetului său, de preferinţă provenind din PNL. Realitatea este alta şi trebuie să o decontăm într-un mod cât se poate de cinstit.

În toate domeniile legate de energie, începând cu petrolul, gazele naturale, continuând cu energia eoliană şi cu cea atomică, pentru care există suficiente resurse, şi terminând fireşte cu energia electrică, România a oferit şi oferă una dintre cele mai bogate resurse din Europa. Fără niciun fel de glumă, ea ar fi putut deveni şi încă mai poate deveni unul dintre cei mai mari exportatori de energie ai continentului. Şi culmea este că la momentul loviturii de stat din decembrie 1989 această ţară dispunea de o bază energetică de invidiat. Era una dintre moştenirile regimurilor Dej şi Ceauşescu. Profitând de existenţa unor bazine hidroenergetice unice în felul lor în Europa, România avea posibilitatea, şi până la un punct a şi valorificat-o, de a utiliza cursurile unor râuri, dar şi a fluviului Dunărea, pentru a genera cantităţi mari de energie electrică. Dispunând de uraniu, dar şi de alte facilităţi, am putut crea Nuclearelectrica, preconizată pentru a pune în funcţiune patru reactoare. Dintre care doar două au putut fi finalizate în toţi aceşti ani, deşi am avut la îndemână fundaţiile, tehnologia şi specialiştii necesari pentru a finaliza acest megaproiect. Am produs în cantităţi mari energie electrică şi utilizând gazele şi combustibilii fosili şi aveam la dispoziţie mijloacele necesare pentru ca şi această energie să fie verde, deci nepoluantă. În fine, particularităţile reliefului României au permis şi permit instalarea pe scară largă a centralelor eoliene. Mai nou, în lume s-a dezvoltat şi utilizarea energiei solare prin intermediul panourilor fotovoltaice, iar pe teritoriul României pot fi dezvoltate aşa-numitele ferme solare.

Aveam şi avem în continuare toate condiţiile pentru a deveni din importatori exportatori şi pentru a înregistra profituri uriaşe din comercializarea energiei electrice. Şi atunci ce ne lipseşte?

În cei 34 de ani care s-au scurs de la lovitura de stat din decembrie 1989, în loc să valorificăm baza energetică pe care am moştenit-o, noi, în bună măsură, am distrus-o. Sau pur şi simplu am ignorat-o. Ce ne lipseşte pentru a ne reveni în acest domeniu nu este un vinovat care să fie eventual crucificat politic, gen Sebastian Burduja, ci cu totul şi cu totul altceva. Ne lipseşte viziunea. Ne lipseşte un plan pe termen lung. Un proiect de ţară în acest domeniu.

Ceea ce înseamnă că ar trebui ca guvernul aflat în exerciţiu să elaboreze o strategie pe termen lung în acest domeniu. Făcând apel, aşa cum este şi firesc, la specialiştii pe care îi avem în Academia Română. Sau în învăţământul de profil. Un program cu etape clare, susţinut de întreaga clasă politică, pentru că ar fi un program de ţară şi nu un simplu teren de dispute, şi care pas cu pas să fie realizat şi de guvernele următoare, oricare ar fi ele. Prin sacrificarea rituală în piaţa publică a lui Sebastian Burduja nu realizăm nimic. Şi nici aşteptând ca el să facă ceea ce nu poate realiza decât o coaliţie din care să facă parte mai mulţi membri ai Guvernului, toate partidele politice şi un număr mare de specialişti pe care îi avem, din toate domeniile implicate. Altfel putem rata şi acest prezumtiv proiect de ţară, la fel cum am ratat şi proiectul generos, în principiu, al "României educate".

P.S.: Despre implicaţiile renunţării de către Joe Biden la competiţia prezidenţială mă voi pronunţa într-un editorial viitor, după ce vom putea evalua toate reacţiile.