Societatea de Promovare a Vinului - o investiţie de peste şase milioane euro

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 24 decembrie 2010

Societatea de Promovare a Vinului - o investiţie de peste şase milioane euro
  • document ataşat Frăţia Vinului
    apasă aici pentru a descărca.

    Societatea de Promovare a Vinului, înfiinţată în 2009 ca urmare a preluării integrale a managementului şi promovării produselor realizate de Domeniile Dealu Mare din Urlaţi, reprezintă o investiţie de peste şase milioane de euro, jumătate din bani fiind destinaţi amenajării cramei. Aceasta a fost construită de la zero în anul 2006 şi dispune de cele mai moderne tehnologii, după cum ne-a menţionat Rareş Marinescu, directorul general al societăţii. Plantaţia de vie este situată în regiunea Dealu Mare, la 20 de km de Ploieşti. Astfel, viile se află atât pe teritoriul comunei Ceptura, cât şi în localitatea Urlaţi. În prezent, Societatea de Promovare a Vinului exploatează 120 de hectare. Dintre acestea, peste 40 de hectare de viţă cu struguri din soiurile "Sauvignon Blanc" şi "Fetească Neagră" sunt plantate de patru ani. Restul de vie este bătrână şi este exploatată pentru obţinerea de recolte calitative, nu cantitative. Rareş Marinescu ne-a precizat că "dacă vor apărea oportunităţi în vecinătate, vom extinde plantaţiile de vie în zonele Ceptura sau Urlaţi, dacă nu, vom căuta oportunităţi pentru a face achiziţii sau pentru dezvoltarea de parteneriate cu proprietari în zone viticole ale ţării".

    Soiurile de struguri pe care le cultivă compania sunt "Muscat Ottonel", "Sauvignon Blanc", "Ries-ling", "Fetească Albă", "Cabernet Sauvignon", "Fetească Neagră", "Merlot" şi "Burgund".

    Societatea a derulat programe de replantare a viei, urmând ca şi în viitor să acceseze astfel de proiecte, pe măsură ce se va extinde.

    Vinurile pe care le produce acoperă o paletă foarte largă, de la cele de consum curent, vândute în hypermaketuri şi cash&carry, la vinuri exclusiviste, comercializate doar în restaurante şi wineshop.

    "Ne propunem ca tot vinul pe care îl facem să fie de calitate cât mai bună. Anumite loturi ies foar-te bune şi sunt direcţionate către retail, iar altele ies extraordinare şi sunt orientate către HoReCa şi wineshop. Terroir-ul zonei în care avem viile este unul din cele mai bune din România şi asta ne ajută enorm", a subliniat Rareş Marinescu.

    Referitor la tehnologia utilizată, domnia sa ne-a menţionat că, excluzând culesul, totul este automatizat: "Se lucrează la temperaturi controlate, în mediu controlat, încă de la recepţia strugurilor. Totul este inox, se pune un mare accent pe curăţenie şi igienă. De asemenea, sunt folosite metode de vinificaţie moderne, dar, în linii generale, felul în care facem vinurile nu este orientat spre şcoala vinului din lumea nouă, ci spre cea italiană. O parte din vinuri îşi încheie fermentaţia în butoaie de stejar românesc, pentru a ridica nivelul aromelor şi pentru a deveni mai complexe".

    Crama are o capacitate de 1,1 milioane de litri, compania producând 500.000 de litri anual. O parte din vin este destinat consumului în anul respectiv, alta se învecheşte şi porneşte către piaţă după 1-2 ani de la recoltă.

    Societatea de Promovare a Vinului va exporta către Rusia, China, USA şi UK

    Pe lângă vinurile distribuite prin reţelele de retail, Societatea de Promovare a Vinului a dezvoltat o reţea de distribuţie în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Sibiu şi Braşov, pentru res-taurante şi intenţionează ca, în 2011, să acopere şi alte zone cu vinurile premium.

    În ceea ce priveşte exporturile, în acest an compania a început să comercializeze către Danemarca şi Orientul Mijlociu şi are contracte care vor fi demarate în 2011, cu Rusia, China, USA şi UK.

    Vinurile vândute în hypermarketuri şi magazinele de tip cash&carry au preţuri cuprinse între 7 lei şi 29 de lei, iar cele din HoReCa ajung până la 100 de lei. În primele 11 luni din acest an, compania a vândut vin în valoare de 1,4 milioane de euro, cu o creştere de aproape 200% faţă de întreg anul 2009.

    Directorul companiei estimează o creştere a cifrei de afaceri cu minim 50%

    Reprezentanţii societăţii estimează o creştere de minim 50%, în 2011 faţă de 2010, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri de minim 2,1 milioane de euro. Investiţiile desfăşurate în anul în curs au fost direcţionate aproape exclusiv către dezvoltarea logistică, rebrandingul produselor şi promovare, acestea totalizând aproximativ 500.000 de euro.

    "Anul viitor vom continua inves-tiţiile în structura logistică şi în promovare. Pe lângă acestea, vom inves-ti mai mult în partea de producţie, în vederea creşterii nivelului calitativ al vinurilor noastre", ne-a precizat Rareş Marinescu, estimând un buget de investiţii, pentru 2011, de 750.000 de euro.

    Compania dispune de 25-30 de angajaţi, 80% din portofoliul ei fiind creat în acest an. Din producţia societăţii, gamele "România Pitorească", "Pelin de Urlaţi" şi "Romanian Wine" - Urlaţi sunt destinate retailului, în timp ce "Alb şi Roşu de Urlaţi" şi "Paganus" sunt pentru HoReCa. Recolta societăţii a fost cu 20% mai mică, în acest an faţă de anul trecut.

    Blocajul financiar şi băncile - obstacole în calea dezvoltării viticulturii

    În acest an, la finalul lunii noiembrie, compania a lansat un vin în ediţie limitată - "Incantation" - care va ajunge la consumatori la preţuri de peste 100 de lei. Noua licoare este produsă într-o serie de 2000 de sticle, fiecare dintre acestea fiind numerotată. "Este un vin la care am lucrat un an de zile şi care se bucură de un succes mai mare decât am estimat, peste jumătate fiind deja vândut sau rezervat de diverşi colecţionari", ne-a spus Rareş Marinescu. Vinul este un cupaj de "Cabernet Sauvignon", "Fetească Neagră" şi "Merlot", din anul 2008. Fiecare soi în parte a fost învechit în baricuri noi din stejar românesc, timp de nouă luni. "Potenţialul de învechire este de cel puţin 10 ani şi probabil că peste 3-4 ani vinul se va apropia de potenţialul maxim. Vinul "Incantation" poate fi ascociat cu paste aldente cu trufe negre, piept de raţă cu sos de portocale, linguine cu gorgonzola şi nuci, brânzeturi nobile. Segmentul de consumatori este reprezentat de colecţionari.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9749
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb