Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat azi, că angajatorii cu peste 50 de angajaţi trebuie să organizeze echipa de lucru astfel încât o parte să vină la serviciu şi să plece de la serviciu cu un decalaj de o oră, evitându-se astfel aglomerarea în spaţiul de lucru, aceasta fiind una dintre măsurile menite să prevină răspândirea COVID-19, conform news.ro.
"Conform deciziilor luate, angajatorul trebuie să organizeze echipa de lucru, în măsura în care are peste 50 de angajaţi, de aşa manieră încât să-i grupeze şi să intre, respectiv să plece de la serviciu cu un decalaj de o oră între aceste grupe care se deplasează acasă, respectiv vin şi să evite aglomerarea în incinta spaţiului de lucru. Cer Inspecţiei Muncii să verifice aceste lucruri, o spun direct, sunt foarte atentă la activitatea Inspecţiei Muncii", a afirmat Violeta Alexandru.
Ea a precizat că acest lucru poate fi verificat doar prin controale pe teren.
"În această perioadă, mai mult ca oricând, Inspecţia Muncii trebuie să fie şi ea la dispoziţia şi aproape de angajatori acolo unde se justifică să fie fermă, unde este cazul să ofere explicaţii şi să sprijine angajatorul. Cer Inspecţiei Muncii să facă acest lucru, trebuie să iasă pe teren. Nu avem cum să verificăm decalarea programului de lucru, v-am spus cu un interval de o oră între grupele de angajaţi pe care le organizează angajatorul, nu avem cum să verificăm decât dacă mergem pe teren, nu există altă formă de a verifica că această prevedere se respectă decât mergând pe teren şi lucrând şi colaborând cu angajatorul pentru a putea pune în practică această prevedere", a explicat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a mai declarat că activitatea Inspecţiei Muncii nu este la nivelul aşteptat.
"Constatat că activitatea Inspecţiei Muncii nu este în acest moment la nivelul pe care îl aşteptam, doar în Bucureşti au fost controlaţi 1.144 de agenţi economici din 3.169, mă refer la angajatorii cu peste 50 de angajaţi. Controalele nu trebuie să fie doar în câteva oraşe, trebuie să fie peste tot, este vorba despre angajatori mari, deci se presupune că în mediile urbane trebuie în special să fie atent analizate, dar şi angajatorii care au sediul de lucru în proximitatea oraşelor mari, în zonele metropolitane", a precizat Violeta Alexandru.
Ea a mai transmis şi reprezentanţilor de la casele de pensii să asigure distanţarea corepunzătoare în sediile instituţiilor.
"Le solicit mai ales colegilor mei angajaţi din casele de pensii, AJPIS-uri, din AJOFM-uri, să evite şi să se implice de la şefi pornind în a asigura distanţarea corespunzătoare în rândul cetăţenilor care ne vizitează", a mai afirmat Violeta Alexandru.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2020, 17:06)
Alta inteleapta. Voi asa procedati in palatul Victoria?
Dati voi un exemplu..
2. Multumesc!
(mesaj trimis de Vali în data de 06.11.2020, 17:25)
Va multumesc pentru OUG pe telemunca!
Apreciez!