Viorel Cataramă atacă Banca Naţională, din ringul Bursei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 februarie 2018

Viorel Cataramă atacă Banca Naţională, din ringul Bursei

Cataramă: "La Banca Naţională avem o gaşcă de comunişti care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD - ALDE şi ţin cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea în România"

Viorel Cataramă, fondatorul producătorului de mobilă Elvila şi membru PNL, a lansat, ieri, un atac dur la adresa Băncii Naţionale a României, de la sediul Bursei de Valori Bucureşti, unde îşi lista compania pe sistemul alternativ de tranzacţionare.

Viorel Cataramă a apreciat că, în prezent, Banca Naţională a României, prin cursul de schimb leu euro practicat, încurajează importurile, omorând sectorul privat. Potrivit domniei sale, Elvila se luptă, în prezent, cu mari greutăţi, exemplificând: "Aş vrea să fiţi conştienţi de faptul că în România se întâmplă un lucru groaznic şi anume creşterea salariilor din pix, fapt care a generat creşterea preţului tuturor producătorilor, fie că sunt în industrie, fie că sunt în agricultură, iar producătorii români nu mai pot să-şi vândă produsele sau şi le vând din ce în ce mai greu, fie în străinătate fie în România. Asta se întâmplă pentru că avem o gaşcă, pe care eu aş numi-o criminală, de comunişti, în Banca Naţională, care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD - ALDE şi ţin cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea în România. Astfel încât, astăzi, Banca Naţională, prin politica pe care o face şi din cauza acestei grupări la vârf, de comunişti, că nu pot să îi numesc altfel, împreună cu guvernul socialist, încurajează importurile şi fac dependentă România de importuri şi de împrumuturi. Omoară producţia, omoară exporturile şi omoară sectorul privat".

Toate s-au scumpit în România dramatic, numai cursul nu s-a scumpit, cea mai ieftină marfă astăzi, surprinzător, este euro, a mai spus domnul Cataramă, care a adăugat: "Cel mai bine pentru comercianţi este să aducă marfă din import şi să vândă ieftin în România, în condiţiile în care toţi producătorii români au costuri din ce în ce mai mari, fie cu salariile, fie cu materiile prime, fie cu energia şi combustibilul".

"Nivelul real al cursului de schimb ar trebui să fie de 5,3 - 5,4 lei pentru un euro", potrivit fondatorului Elvila

În opinia lui Viorel Cataramă, cursul de schimb ar trebui să fie peste 5 lei pentru un euro.

Fondatorul Elvila a menţionat: "Numai de la 1 ianuarie 2017 preţurile la ouă au crescut cu 30%, la energie cu vreo 20%. Cursul s-a devalorizat cu două procente. Deci, de la 4,5 la 4,65 sunt cam două procente. Dacă lucrezi cu o rată de profit, să spunem, între 5% şi 10% această rată a fost mâncată de creşterea preţurilor. Şi atunci, după părerea mea, cursul ar trebui să fie oricum peste 5 lei (n.r. pentru un euro), spre 5,3 - 5,4 lei.

Trebuie să urmărim creşterea preţurilor care a avut loc în România odată cu devalorizarea monedei naţionale, a mai spus Viorel Cataramă, continuând: "Altfel, sigur, rata inflaţiei în România, trebuie să accept că nu este la nivelul creşterii preţurilor din România. De ce? Pentru că a fost ancorată de importurile ieftine".

Potrivit fondatorului Elvila, Liviu Dragnea şi Olguţa Vasilescu ar trebui să primească premiul Nobel pentru politică şi economie fiindcă au reuşit să găsească izvorul bunăstării.

"Cresc salariile, dar de unde, care este baza economică de creştere a salariilor? Nu există. Baza economică este prăbuşirea sectorului privat, a exporturilor şi a creşterii importurilor şi, evident, a dependenţei României de importuri şi de împrumuturi", a precizat Viorel Cataramă.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. Nea Catarama, vezi ca o sa te traga pe linie moarta Orban daca te mai julesti de BNR. Este practica unitara (sic!) la peneleu. Si nu inteleg de ce te plangi, doar ai practicat aceeasi politica "socialist-comunista", ai cumparat pe nimic fabrici de mobila si le-ai modernizat prin inchidere. Exact ca preopinentii tai politici. Iar la BNR sunt prietenii tai, Nicolaescu si finul lui Tariceanu (ma rog, asta-i in vacanta prelungita) islamistul Olteanu.

    So, chill down mate! Ca ieuroii ie pe persoana fizica la Manole, turnatorul Manole! 

    Nea Catarama , mai tii minte ce teapa ai dat cu SAFI ? Am si acum un certificat al oamenilor de afaceri pe care l-ai emis , astept sa se mai moaie sa ma sterg la cur cu el , macar sa ma folosesc odata de el. Securistii au avut si au tupeu , - dar sunt doar niste scarbe , put

    1. un fericit! Eu am 10 certificate SAFI ,dar il astept la cotitura:vreau sa-l pun la curea pe catarama...

      le Cataramme e destept precum noaptea. Cum a calculate el cursul de schimb ? vorba lui Moromete: pe ce te bazezi ? Cine stie ce interese obscure are acest safis ceafa lata, cu o fatza care exulta inteligenta primara

    Luati obligatiuni suplimentare SAFI 2

    1. Obligatiuni garantate ... cu stocuri de mobilier. Ca prima data au avut niste masute de cafea deosebite. Opinii si obligatiuni lansate de catarama. Ce penibil! Cu listari de felul asta aveti lichiditate si coada de investitori in piata de capital.

    asa! sariti unul la gatul celuilalt! secu vs secu, noi, populimea, ne luam floricele

    D-le Catarama,nu va luati de mana cu vedeta PNL Macovei o alta excroaca,apreciata de Orban de aici si din Ungaria?

    Foarte interesant!Opozitia pune in carca guvernantilor cresterea cursului,in timp ce finantatorii ei care se ocupa cu exportul se plang tocmai de supraaprecierea leului.

    Asta ar trebui sa le arte tuturor celor care se uita in gura politicienilor ca lumea economica are mai multe fatete,iar interesele nu pot fi decat divergente in materie.Suntem o tara dependenta de exportatori pe de o parte si pana nu demult cu salariati masiv imprumutati in valuta.Noroc ca in ultima vreme a scazut ponderea creditelor in valuta si majoritare sunt cele in lei,ceea ce ar trebui sa mai taie retorica despre cursul de schimb pe care o fac toti,pe toate caile de comunicare,de parca suntem o tara de forexisti. 

    1. CE Tara dependenta de exporturi suntem? Poate de mana de lucru ieftina de aici care in acte figureaza ca export.

    In afara faptului ca se numeste Catarama si toate porcariile pe care probabil le-a facut, nu vad cu ce greseste punctual aici.

    Cursul este tinut artificial sub 5 pentru ca altfel am avea o inflatie de peste 5. Ceea ce nu e permis. Din pacate vedem din nou cum BNR reactioneaza tarziu sau prea tarziu. Probabil ca vor lasa cursul sa ajunga si peste 5 insa de abia din 2019, cand inflatia se va fi stabilizat. Asta este insa o strategie pentru a masca interventia tarzie, pe spatele producatorilor, exportatorilor, marjei de profit a intreprinzatorilor si pana la urma se va traduce intr-o lipsa de competitivitate. Nimic nou. 

    1. Anumite persoane fac afirmatia ca pretul pietei nu este corect?! Mai mult indica pretul exact eur/ ron! Cum l-ati calculat, sau asa simtiti ...? Sa fim seriosi ... Nimeni nu mai poate tine artificial un pret pe piata valutara!

      Ti se pare ca avem o piata valutara liberalizata ? Daca ar exista interes investitional extern (semnificativ) pentru Romania, ar fi probabil si o volatilitate a cursului pe masura si s-ar putea ajusta conform pietei. Pana atunci insa Mugurel poate influenta semnificativ cursul, fara sa se forteze (politici, etc).

      Iti doresc sa ai ocazia sa tii o piata putin liberalizata asa cum o tine Mugurel si atunci ai sa vezi ce inseamna acest lucru. Altfel e usor sa facem economie prin vorbe si calificative!

    Dlui catarama nu-i este clar din ce sa faca profitul: din curs sau din mobila! Pentru asta ar saraci intreaga populatie a Romaniei, ducand pretul euro la valoarea care i-ar conveni dumnealui. Eu zic ca 6-7ron/euro ar fi poate chiar mai bine pentru profitul dvoastra!dumneavoastra!

    Prima parte o cred cu gașca , numai ca psd-alde la fel ca si pd-pnl joacă cum ii canta gașca cu prim solistul manole.

    Manole e jupanul ! 

    Nu stiu care au bârnă din ochi mai mare.

    1. Ce tupeu are omul asta ,sa mai deschida gura dupa tepele (pungasiile) lui si ale ministrului de finante liberal din "95-96 ! Sper sa obtina de la viata ceeace merita .! Aferim!

    1.351 lei salariu mediu net? Marele exportator - n-ar trebui sa te lauzi cu media asta nici daca ai 99% din angajati pe posturi de necalificati si paznici.

    Catarama minte in folosul propriu. La 5 lei un euro, populatia isi Pierde increderea in leu, toata lumea il VA Evita si se va produce euroizarea de facto a economiei. Si se va Pierde Avantajul relativ al Monedei proprii. Mare realizare.

    un alt jeg a la PNL

    un alt jeg a la PNL

    Cum rezolvati problema domnule Catarama cu dividentele de la SAFi di 1990.Cum isi recupereaza mii de pensionari banii pe dividente? Ca tot sunteti cu adevarul,corectitudinea????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb