VIOREL ŞTEFAN: "Veniturile bugetare au crescut în prmele luni"

M.D.
Macroeconomie / 8 mai 2018

"Veniturile bugetare au crescut în prmele luni"

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat, în perioada ianuarie-aprilie, 76,5 miliarde lei, cu 1,4% mai mult faţă de suma programată, veniturile bugetare au crescut cu 11,8%, până la 89,6 miliarde lei, iar deficitul bugetar a ajuns la 6 miliarde lei, pe fondul dublării investiţiilor, potrivit datelor prezentate, astăzi, de vicepremierul Viorel Ştefan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Aceste informaţii au venit ca reacţie la criticile aduse Guvernului, luni, de preşedintele Klaus Iohannis, care a făcut referire la datele publicate de Ministerul Finanţelor pentru primul trimestru, potrivit cărora veniturile fiscale au fost mai mici decât cele programate.

Potrivit datelor oficiale, veniturile bugetare obţinute în primele trei luni, de 66,377 miliarde lei, sunt mai mici decât cele programate, de 69,506 miliarde lei.

Preşedintele Iohannis a cerut, ieri, demisia premierului Viorica Dăncilă.

În primele patru luni, potrivit datelor prezentate de Viorel Ştefan, ANAF a colectat mai mult faţă de ceea ce estimase, iar veniturile bugetare sunt mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Veniturile bugetare, pe primele patru luni, au fost de 89,6 miliarde lei, cu 11,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2017. (...) ANAF a colectat, în primele patru luni, 76,5 miliarde lei, cu 11,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2017. (...) Suma este cu 1,4% mai mare faţă de suma programată pentru primele patru luni. Putem spune că ANAF şi-a făcut datoria", a afirmat Ştefan.

Deficitul bugetar a ajuns la 6 miliarde lei în ianuarie-aprilie, faţă de un excedent bugetar de 1,4 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2017, potrivit datelor prezentate de vicepremier.

"În primele patru luni s-au realizat investiţii de 5,9 miliarde lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. (...) Regula de aur, când sunt gestionate bugete, este ca deficitul să finanţeze investiţiile. (...) Pe primele patru luni, aceste cifre sunt sensibil egale. Deficitul realizat, în proporţie de 98%, a fost utilizat pentru finanţarea investiţiilor", a spus Ştefan.

Veniturile din impozitul pe venit au scăzut, în primele patru luni, cu 18,2%, până la 8,2 miliarde lei, pe fondul scăderii cotei de impozitare de la 16% la 10%.

Totodată, contribuţiile la asigurările sociale au crescut cu 33,6% în primele patru luni, până la 30 miliarde lei, pe fondul transferului contribuţiilor la angajat şi a creşterii salariilor.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seară, la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis, care a vorbit luni seară despre execuţia bugetară din primul trimestru al anului 2018 şi a cerut din nou demisia premierului Dăncilă, a prezentat o listă întreagă de minciuni, care pot constitui un atac la siguranţa naţională.

El a susţinut că toate datele economice indică o creştere şi o evoluţie pozitivă, iar premierul nu are niciun motiv să demisioneze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb