Virgil Guran (PNL): Bugetul pe 2025 deranjează pe multă lume, inclusiv pe cei de la CCR

M.B.
Politică / 5 februarie

Virgil Guran (PNL): Bugetul pe 2025 deranjează pe multă lume, inclusiv pe cei de la CCR

Senatorul PNL Virgil Guran a declarat miercuri că bugetul de stat pentru 2025, care urmează să fie votat în Parlament, a generat nemulţumiri în rândul mai multor instituţii, inclusiv Curtea Constituţională a României (CCR), potrivit news.ro.

"Este un buget care respectă realităţile economice, dar care deranjează pe mulţi, inclusiv pe cei de la CCR, care au solicitat o linie bugetară de 700.000 de lei pentru plata medicamentelor judecătorilor", a afirmat Guran, conform news.ro.

În cadrul unei emisiuni TV, senatorul PNL a precizat că bugetul este unul realist, chiar dacă nu este perfect. "Dacă aş spune că este un buget ideal, aş fi ipocrit. Însă s-a încercat să se menţină un echilibru şi să se limiteze cheltuielile nejustificate", a explicat Guran.

Acesta a criticat anumite solicitări venite din partea unor instituţii, considerând că unele beneficii sunt exagerate. "Acestea sunt problemele noastre, când unii cred că trebuie să aibă mai multe privilegii decât este normal. Chiar dacă se supără CCR, trebuie să înţeleagă că trebuie să se încadreze în realitatea economică", a adăugat senatorul, citat de news.ro.

Guran a recunoscut că bugetul este unul de austeritate, dar a subliniat că aceste măsuri sunt necesare pentru evitarea unui blocaj financiar. "S-au făcut greşeli în trecut, iar acum trebuie luate decizii care să ne îndrepte spre stabilitate. Dacă nu acţionăm acum, riscăm să ajungem într-un impas economic serios", a afirmat el.

Senatorul PNL a mai precizat că mulţi români vor analiza situaţia economică înainte de alegeri şi vor lua în considerare necesitatea unor reforme. "Trebuie să susţinem măsurile care ne duc în direcţia corectă, chiar dacă sunt dificile. Nu putem alege anarhia şi izolarea, trebuie să optăm pentru modernizare şi stabilitate", a concluzionat Guran, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Bugetul este nerealist, dar nu deranjează pe nimeni. Altă minciună ca și în 2024. Deranjul va fi când bizonului îi va ajunge cuțitul la os.

    Partidul national de lichele

    asta e alt escroc ajuns in politica cu dosar penal si plimbat prin parlament si senat pt imunitate pana la prescriere 

    Rușine politicienilor PSD și PNL ați distrus România …O sa dați seama de asta in curând ..

    1. Clar! Hai ca o putem face la loc. Extraterestri sunt pregatiti sa ne ajute :)

    Ai fost si ai ramas ZERO valoare.Prioritatile tarii sunt altele .

    1- productia interna. 

    2- restructurare consumatori inutili( aici intra si banii ptr partide) 

    3- reducerile administratiei cu 35%( aici nun intra armata sanatate, scoli) 

    4- reducere bani parlamentari( ptr birourile lor cu 80%) 

    apoi , demersurile ptr reducerea parlamentului la 250 membri. 

    5- IVMS pe masini parlament si imputarea curselor private 

    etc 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb