Virgin Galactic, prima companie de turism spaţial listată

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 octombrie 2019

Virgin Galactic, prima companie de turism spaţial listată

Compania americană de turism spaţial Virgin Galactic devine, astăzi, prima societate de profil listată la bursă, anunţă CNBC, amintind că aceasta vine după ce a primit aprobarea acţionarilor pentru fuziunea cu una dintre firmele de investiţii deţinute de Chamath Palihapitiya.

Virgin Galactic este aşteptată să debuteze astăzi la New York Stock Exchange - NYSE, sub simbolul SPCE.

Fuziunea a fost anunţată în luna iulie, iar în această tranzacţie, Social Capital Hedosophia, deţinută de Palihapitiya, preia o participaţie de 49% din Virgin Galactic. Fuziunea dă companiei combinate o valoare de 1,5 miliarde de dolari, iar fondatorul Virgin Galactic, Sir Richard Branson, va păstra pachetul de control de 51%. Fuziunea cu Virgin a fost finalizată vineri.

Compania lui Palihapitiya este tranzacţionată deja la Bursa din New York.

Nava spaţială a Virgin Galactic poate transporta şase pasageri şi doi piloţi, până la intrarea în spaţiu. Nava se des­prinde de un avion cu reacţie şi este propulsată de un motor de rachetă, având capacitatea să atingă o viteză de trei ori mai mare decât viteza sunetului, în timp ce urcă în atmosfera Pământului. Nava spaţială şi pasagerii săi vor pluti câteva minute în imponderabilitate, înainte să aterizeze pe Pământ ca un avion tradiţional.

Un bilet pentru un zbor cu Virgin Galactic costă aproximativ 250.000 de dolari, iar compania a atras 603 clienţi care aşteaptă să călătorească în spaţiu.

De menţionat că, în cazul Social Capital Hedosophia, un vehicul inves­tiţional cumpără mai puţin de 50% din Virgin Galactic, pentru a ajuta societatea să intre pe piaţa de capital. Palihapitiya este fondator al Social Capital Hedosophia şi unul dintre primii directori ai Facebook.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb