Cheltuielile realizate cu carduri Visa pentru jocuri video în Europa au înregistrat o creştere de 16,7% în 2024, faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Ritmul de creştere este cu 40% mai mare decât cel general al cheltuielilor cu carduri Visa şi depăşeşte sectoare precum turismul, moda, teatrul şi cinematografele.
Conform sursei citate, industria jocurilor video se conturează ca unul dintre cele mai dinamice segmente în Europa, în special în rândul tinerilor. Datele arată că 70% dintre jucătorii din generaţia Z interacţionează cel puţin o dată pe săptămână cu influenceri din domeniu.
Pentru a sprijini creatorii digitali, Visa îi încadrează în categoria micilor afaceri, facilitând accesul acestora la soluţii rapide şi sigure de plată.
"Jucătorii din Europa reprezintă un grup demografic semnificativ şi familiarizat cu mediul digital. Jocurile video sunt o sursă de conectare şi creativitate, iar creatorii de conţinut joacă un rol important în acest ecosistem aflat în plină dezvoltare", a declarat Kim Kadlec, Chief Marketing Officer, Visa Europe.
Studiul Visa evidenţiază că 28% dintre jucători sunt influenţaţi de creatori în deciziile de achiziţie, iar 53% interacţionează frecvent cu aceştia. Dintre cei care creează conţinut, 41% obţin deja venituri, iar 56% şi-ar dori acest lucru. Trei din zece creatori câştigă peste 1.200 de euro lunar, iar 96% dintre aceştia anticipează venituri în creştere în următorul an.
Pentru creatorii care nu monetizează încă, principalele provocări sunt creşterea audienţei, atragerea sponsorizărilor şi gestionarea aspectelor tehnice, conform aceluiaşi comunicat.
În contextul noii economii digitale, Visa consideră creatorii de conţinut ca fiind mici antreprenori şi susţine iniţiative care le facilitează activitatea. Recent, compania a organizat un eveniment dedicat industriei gamingului în Varşovia, unde au participat influenceri şi prezentatori de e-sports din mai multe ţări europene.
"Creatorii, influencerii şi prezentatorii sunt cu toţii mici antreprenori. Faptul că Visa dedică timp şi resurse reale pentru a ne sprijini demonstrează că recunoaşte această industrie", a declarat Trevor "Quickshot" Henry, creator de conţinut.
Potrivit datelor Visa, patru din cinci jucători consideră că jocurile video le îmbunătăţesc capacitatea de rezolvare a problemelor şi gândirea rapidă. Totodată, creatorii afirmă că activitatea le dezvoltă abilităţile digitale, de programare şi web design.