Visa va face o investiţie strategică în Klarna

A.C.
Companii / 27 iunie 2017

Visa va face o investiţie strategică în Klarna

Visa (NYSE:V) şi Klarna au anunţat astăzi încheierea unui acord în baza căruia Visa va investi în compania de plăţi Klarna, precum şi intenţia de a dezvolta un parteneriat strategic în viitor, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii celor două companii transmit: "Investiţia de capital şi viitorul parteneriat sunt o dovadă a viziunii comune împărtăşite de Visa şi Klarna privind dezvoltarea comerţului online şi prin intermediul dispozitivelor mobile în beneficiul consumatorilor şi comercianţilor din Europa".

Jim McCarthy, vicepreşedinte executiv pentru inovaţie şi parteneriate strategice, Visa a declarat: "Klarna şi-a demonstrat competenţele în domeniul creditelor de consum şi cumpărăturilor online, iar împreună avem aceeaşi viziune privind simplificarea cumpărăturilor online şi pe mobil, la fel ca în viaţa reală. Visa îşi propune să încheie parteneriate cu o nouă generaţie de parteneri şi furnizori de servicii de plată pentru a oferi mai multor consumatori din Europa posibilitatea de a face cumpărături online în siguranţă. Ne dorim să lucrăm îndeaproape cu Klarna pentru a atinge acest obiectiv".

"Parteneriatul dintre Visa şi Klarna este unul firesc. Ambele companii înţeleg cât de importante sunt încrederea şi orientarea spre consumator în dezvoltarea soluţiilor de plată inovatoare. Klarna face eforturi constante pentru a oferi comercianţilor cea mai avansată gamă de soluţii de plată, iar consumatorilor cea mai simplă experienţă la cumpărături. Parteneriatul cu Visa este o ocazie de a ne consolida atât prezenţa globală, cât şi portofoliul de produse prin valorificarea resurselor ambelor companii. Suntem încântaţi de posibilităţile oferite de această colaborare", a declarat Sebastian Seimiatowski, director general şi co-fondator al companiei Klarna.

Conform studiilor Forrester, vânzările online din Europa urmează să înregistreze creşteri de două cifre în următorii ani. Până în 2021, creşterea numărului de dispozitive conectate şi îmbunătăţirea conectivităţii mobile vor conduce la majorarea cotei de piaţă a vânzărilor online până la 12% din totalul vânzărilor din sectorul retail din regiune. De asemenea, vânzările online din Europa Occidentală urmează să crească, în medie, cu 12% pe an în următorii cinci ani., se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb