Vladimir Putin a reapărut în public, după 10 zile de absenţă

Elena Deacu
Internaţional / 16 martie 2015

Preşedintele rus: "Viaţa ar fi plicticoasă fără bârfe"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărut luni în public după o absenţă de zece zile care a alimentat numeroase zvonuri şi speculaţii, relatează AFP. Putin rus ar fi declarat că "viaţa ar fi plicticoasă fără bârfe".

Vladimir Putin participă astăzi la o întâlnire cu omologul său kârgâz Almazbek Atambaiev la Palatul Konstantinovski de la Strelna, lângă Sankt Petersburg. Este vorba despre a doua întâlnire între cei doi preşedinţi de la începutul lui 2015, precizează agenţia rusă de stat.

Putin a apărut ultima dată în public pe 5 martie, când l-a primit pe premierul italian Matteo Renzi la Kremlin.

Vladimir Putin, în vârstă de 62 de ani, şi-a anulat săptămâna trecută participarea la o serie de evenimente planificate anterior, inclusiv o vizită în Kazahstan, o republică din Asia Centrală, şi semnarea unui acord cu republica separatistă georgiană Osetia de Sud, relatează AFP pe site.

Absenţa sa neobişnuit de lungă din public a declanşat un adevărat val de speculaţii cu privire la motive, inclusiv că liderul rus ar fi devenit tată, ar fi fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de palat, s-ar fi îmbolnăvit, şi-ar fi făcut o operaţie estetică sau ar fi murit.

O serie de glume morbide s-au propagat ca un incendiu pe reţele de socializare - ultimul bastion al libertăţii de exprimare în Rusia - iar hashtagul #Putinumer (#Putinmort) a devenit foarte popular pe Twitter.

Purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că preşedintele rus este sănătos, respingând zvonurile, pe care le-a catalogat drept o "nebunie de martie".

Canalul independent de televiziune pe Internet Dojd (Ploaie) a anunţat duminică, citând surse neprecizate, că preşedintele rus a făcut o gripă şi s-a retras la reşedinţa de pe Lacul Valdai (nord).

Rusia marchează săptămâna aceasta un an de la referendumurile organizate în pripă în Peninsula ucraineană Crimeea care au condus la anexarea teritoriului din nordul Mării Negre.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Popularitatea lui Putin (nu numai în Rusia) este de netăgăduit. Poate ar fi trebuit să dați fotografia lui de pe o cutie de lapte pe care scria "missing ... have you seen me ... call 1-800-KREMLIN", publicată de pe net de France 24.

     

    Eu zic că interpretarea vestică a acestei rumori (evident, o viziune anti-rusă) este una greșită. În fapt, ei nu vor să spună că poporul rus crede în acest om, crede că îl reprezintă, crede că îi apără interesele naționale și dorm liniștiți noaptea cu el "la timonă" (știu, este o paralelă cu "cârmaciul nostru"). Îl vor critica atunci când este cazul, le este luat pulsul cu sondaje de opinie în foarte multe cazuri și se solidarizează în spatele liderului lor care i-a împins la renașterea Rusiei pe plan internațional, un motiv evident de mândrie națională. 

    Mda, ... dacă vă gândiți că și românii ar putea trăi un astfel de sentiment.... mai gândiți-vă mult și bine... eu nu voi prinde acele zile. Suntem prea mici și prea lași pentru o astfel de atitudine. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb