Vladimir Putin s-a deghizat în porumbelul păcii. În ce scop?

Liderul de la Kremlin a lansat o ofertă pe cât de neaşteptată, pe atât de senzaţională. El îşi propune, nici mai mult nici mai puţin decât să medieze încheierea unui acord de pace între Israel şi Iran. Pornind de la premiza, auziţi şi vă cruciţi, că războiul este ceva rău. Şi că de pe urma unui război, niciuna dintre părţi nu are de câştigat. Ce urmăreşte Vladimir Putin? Este un simplu joc de imagine sau este un proiect motivat de interese majore ale Federaţiei Ruse?

Suntem probabil tentaţi, toţi cei care am auzit de oferta lui Vladimir Putin, să-l considerăm, pe acesta un simplu demagog, care din poziţia de declanşator al unui război cumplit, care riscă să devină război mondial, pozează pe neaşteptate într-un personaj politic care înţelege valoarea unor relaţii de pace între două state rivale şi figurează că pune umărul la crearea unui acord. Într-o situaţie extrem de dificilă, pentru că aparent cel puţin, realizarea unei păci durabile între Iran şi Israel este de neconceput.

Lucrurile stau aşa şi nu tocmai aşa. Stau aşa în sensul că pentru Vladimir Putin este o oportunitate de a încerca, fie şi doar simulând, să schimbe percepţia despre Federaţia Rusă. Percepţia conform căreia Rusia este un stat agresor, care ameninţă pacea şi echilibrul întregii planete. Dacă joacă bine în spectacolul pe care îl iniţiază, nu este deloc exclus ca percepţia opiniei publice faţă de Moscova să se schimbe în mod pozitiv. Sau măcar imaginea de agresor a Kremlinului să se amelioreze. Vladimir Putin este indiscutabil unul dintre marii strategi ai planetei. Chiar dacă a făcut un calcul total greşit şi extrem de păgubos pentru Federaţia Rusă atunci când şi-a imaginat că poate câştiga un război fulger împotriva Ucrainei, că-i poate decapita conducerea şi o poate readuce în sfera de influenţă a Moscovei. A greşit în mod grav atunci când nu a estimat că ucrainenii îşi vor strânge lucrurile şi vor rezista şi riposta eroic, şi în al doilea rând că nu a intuit faptul că Occidentul va reacţiona cu promptitudine şi în mod energic, condamnând agresiunea şi susţinând logistic poporul ucrainean. Dar excepţia confirmă regula. Cu excepţia acestui război care se prelungeşte, atât spre paguba beligeranţilor cât şi a aliaţilor Ucrainei, în linii mari, dacă îi urmărim cu atenţie şi în mod obiectiv traseul, Vladimir Putin s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare un bun strateg.

Această ultimă mişcare a sa nu poate fi doar un joc de imagine. Este ceva mai mult. O bună parte din armamentul - şi mă refer în special la drone - utilizat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, provine din Iran. Dacă se amplifică conflictul dintre Iran şi Israel, în Rusia va sosi mai puţină muniţie şi în condiţii mai grele. Ceea ce pentru stadiul la care a ajuns războiul, reprezintă o pierdere. Per a contrario ar fi un câştig pentru Kremlin dacă nu s-ar amplifica conflictul iraniano-israelian. Este un calcul pe care, desigur, liderul de la Kremlin l-a avut în vedere. Dintr-o altă perspectivă, dar în aceeaşi logică, trebuie luat în calcul faptul că prima populaţie a Israelului este cea vorbitoare de limbă rusă. Sunt milioane de evrei care au emigrat din Uniunea Sovietică şi apoi din Federaţia Rusă, s-au stabilit în Israel, au întemeiat acolo o comunitate puternică, dar cei mai mulţi dintre ei, în mod inevitabil se simt în continuare legaţi afectiv de Rusia, ţara din care au venit. Aceştia pot influenţa pe termen mediu şi lung politica statului Israel. Şi de ce nu ar putea să o facă şi în beneficiul Moscovei? Iată aşadar un al doilea argument pe care Putin îl are în vedere.

Care sunt însă şansele? Este adevărat că din motivele invocate sau sugerate mai sus, Rusia se plasează într-o poziţie avantajoasă atât în raport cu Iran-ul, cu care întreţine relaţii strânse de cooperare economică şi de colaborare politică şi militară, cât şi cu Israelul, faţă de care politica Kremlinului a fost mereu extrem de precaută. Cântărind bine lucrurile, ajungem la concluzia că în calitate de intermediar, de negociator, Rusia este mai bine plasată decât sunt Statele Unite, care se află în mod cert în relaţii de ostilitate cu Teheranul. Dar negocierea unei păci durabile între Iran şi Israel mai presupune în mod obligatoriu, din partea Teheranului, îndeplinirea a două condiţii. Prima este schimbarea Constituţiei acestui stat, Constituţie în care se prevede în mod expres că unul dintre obiectivele Iranului este distrugerea statului Israel. Va reuşi oare Vladimir Putin o asemenea prestidigitaţie? Pentru că dacă nu, e imposibil de presupus că reprezentanţii Israelului se vor aşeza la masa negocierilor cu cei ai Iranului. Şi apoi la pachet mai sunt necesare două lucruri. Iranul să renunţe şi să demonstreze acest lucru, la programul său nuclear şi în fine, să-şi anuleze toate demersurile în sensul finanţării tuturor organizaţiilor teroriste ostile Israelului.

Sunt sarcini imposibile chiar şi pentru ambiţiile nemăsurate ale lui Vladimir Putin.