Vocaţia aşteptării

Blaga credea că matricea spirituală a românilor are ca structură alternanţa deal-vale. Nu vocaţia confruntării cu asprimea vîrfului de stîncă şi nici fascinaţia abisului care se cască la marginea lui. Ceva moale-călduţ, o blîndă vibraţie care îndeamnă la visare, la aşteptare. Eternitatea s-a născut la sat, credea el, dar ce este eternitatea, dacă nu aşteptarea ca stare singulară, pură, scăpată de constrîngerea timpului.

Ideea de a verifica ipoteza filosofică a lui Blaga în contextul crud al realităţilor politice şi sociale ale României ar putea să pară o extravaganţă. Ce măsură să foloseşti, însă, pentru a explica şi înţelege extravaganţele politicii româneşti, care pendulează haotic între improvizaţie şi dezastru? Măcar din cînd în cînd, una extravagantă!

După ce au aşteptat să vină americanii, ori să se împlinească profeţiile ideologiei comuniste despre societatea bunăstării, egalităţii şi fraternităţii, românii au aşteptat să cadă Ceauşescu. Foarte puţini dintre ei şi-au pierdut răbdarea, prin Decembrie 1989, şi au făcut ceva. Cîţiva au urcat atunci pînă în dealul revoltei pentru a da un brînci la vale bolovanului dictaturii. După care, cei mai mulţi au aşteptat. Unii, să reînvie comunismul, cu faţă umană şi despoţi luminaţi, alţii să dispară nu doar comunismul, ci şi comuniştii, alţii au aşteptat să păşească printre noi figurile mitologizate ale politicii interbelice, unii l-au aşteptat pe Rege, alţii au aşteptat revărsarea bunăstării şi a democraţiei capitalismului dezvoltat, ori chiar ale post-capitalismului, în sfîrşit cei mai mulţi aşteaptă, ca şi altă dată, doar chenzina şi lichidarea pentru a şti dacă au ceva de pus pe masă pentru ziua de mîine. Cei care nu au aşteptat, relativ puţini, se împart în patru mari categorii: cei care s-au grăbit la întîlnirea cu eternitatea; cei care au plecat şi pleacă din România, pe picioarele lor, pentru a-şi lărgi orizontul de aşteptare; cei care au început să-şi facă movile şi chiar dealuri de avere, pentru că de acolo lumea poate fi contemplată mai bine, şi cei care au rămas rătăciţi pe culoarele puterii, fascinaţi de jocul de societate numit leapşa pe cocoţate.

La fiecare patru ani, înainte, în timpul şi după alegeri, o vreme, aşteptarea noastră socială e traversată de frisoane. Candidează sau nu candidează Năstase? Iese sau nu iese Băsescu? Cîştigă sau nu PNL-PD-ul pariul cu guvernarea? Valuri, valuri de aşteptare se prăvălesc peste noi, făcîndu-ne viaţa atît de interesantă! Guvernul aşteaptă să vadă dacă introducerea cotei unice de impozitare va împinge sau nu finanţele publice în criză. Băsescu aşteaptă, vreo şase luni, să vadă dacă poliţia se hotărăşte să urmărească şi hoţii, nu doar borfaşii. Liderii politici liberali şi democraţi aşteaptă să vadă dacă din fuziunea unui partid liberal cu unul socialist nu cumva rezultă unul popular. Încă se aşteaptă lămurirea majorităţii parlamentare. O aşteptare care are toate şansele să se prelungească, pentru că în funcţie de interesele imediate şi de cele pe termen lung, PUR aşteaptă, la rîndul său, să vadă în ce condiţii este mai avantajos să se scoată la licitaţie. Alţii aşteaptă să vadă ce se întîmplă cu PSD-ul. Vine Iliescu sau vine Năstase? Ori poate, te pomeneşti, o fi existînd şi a treia cale? Vin amîndoi! Ziariştii şi observatorii fascinaţi de încremenirea în proiect aşteaptă să vadă dacă se reformează sau nu fostul partid de guvernămînt. Cu mic cu mare aşteptăm cu toţii ca să se semneze odată Tratatul care va face din România o ţară membră a Uniunii Europene, ceea ce ne dă dreptul la alte aşteptări, nu-i aşa!

Am aşteptat Crăciunul şi Anul nou, acum aşteptăm Paştele! Am aşteptat iarna, în curînd o să aşteptăm primăvara! Apoi vara şi toamna şi din nou iarna, într-un nesfîrşit ciclu al dealurilor şi văilor care ne leagănă plăcut aşteptarea. Dar istoria?

Pe ea nu e nevoie să o aşteptăm. Ea se prăvale peste noi, din cînd în cînd, ca un cutremur urmat de un tsunami care mai mătură din relele cu care tocmai ne obişnuisem atît de bine, pentru a face loc, peste cadavrele victimelor, unei alte aşteptări.

Zilele acestea, un editorialist dădea de veste lumii că el aşteaptă o nouă revoluţie, ori, dacă nu se poate, măcar retrocedarea celei vechi, pe baza noii legi Băsescu!