VOCI "Hazardul moral" e scuzabil, sub căciula optimizării fiscale

Am aflat, zilele trecute, că băncile din România s-au întrecut în optimizări fiscale sub privirile îngăduitoare ale BNR. În ultimii 5 ani de pildă, doar o treime din cele 46 de bănci au raportat profit, restul profitând de vânzarea creditelor neperformante la mare discount (întâmplător, în destule cazuri portofoliul era preluat de o entitate din grup), de împrumuturile intra-grup dezavantajoase (iei credit de la banca mamă la dobânda X şi dai apoi împrumuturi în România la X/2 pentru a-ţi pierde urma profitului) şi câte şi mai câte. Operaţiunile sunt posibile pentru că, odată raportată o pierdere masivă, băncile româneşti pot avea mai mulţi ani la dispoziţie pentru a o acoperi din profiturile viitoare, aşa că tot soiul de inginerii financiare au loc la umbra blândei noastre legislaţii şi muntelui de înţelegere care se revarsă dinspre BNR, instituţia de supraveghere căzând de mai multe ori în extaz în faţa aportului de capital din partea acţionarilor în anii cu pierderi, fără să bage apoi de seamă cum era compensat acesta. Pentru BNR ar trebui să fie şocantă declaraţia recentă a Minstrului de Finanţe: "Am îndrăznit să atacăm şi să efectuăm controale la bănci. Unul dintre controle s-a finalizat. La una dintre băncile din România s-a finalizat prin a diminua pierderea fiscală de 650 de milioane de lei şi a stabili suplimentar de plată 104 milioane de lei. Această pierdere era artificial creată şi, prin acest control, am reuşit să scoatem la suprafaţă 650 de milioane, plus alte 104 milioane. Diminuându-se pierderea, în anii următori acea bancă va plăti impozit pe profit. Nu va mai compensa impozit pe profit cu pierderile anterioare". Dar aş paria că vom avea parte, cel mult, de o imensă mirare filosofică dinspre mausoleul din strada Doamnei.

Oare câţi îşi mai amintesc cum era taxată din zona bancară şi a cerberilor BNR posibilitatea ca o bancă să îşi vândă creditele neperformante propriilor debitori? Era în mod cert "hazard moral" să vinzi debitorilor cu discount, dar acesta pălea invariabil când firmele de recuperare puteau lua cu 5-10% din valoare creditele de nevoi personale cu probleme şi cu 10-20% pe cele ipotecare. Ni se explica apoi doct că mulţi datornici la zi cu ratele ar putea fi tentaţi să nu mai plătească deloc dacă Popescu sau Ionescu îşi răscumpăra creditele neperformante cu discount. De parcă vânzarea către debitori/rude ale acestora n-ar fi trebuit justificată cu ceva acte din care să rezulte dificultăţile financiare, de multe ori insurmontabile, cu care se confruntau aceştia. Era însă posibil ca entităţile din grup care se ocupau cu recuperarea, de multe ori înfiinţate ad-hoc, să poată prelua la preţuri derizorii aceste credite cu probleme...sau să o facă unele firme unde directori importanţi din bănci aveau interese. Nu era hazard moral în aceste cazuri, era doar optimizare fiscală cum o aflăm acum. Mie unul, dacă m-ar chema Mugur Isărescu sau aş fi orice directoraş de prin BNR, cu sau fără atribuţii de control sau chiar de la comunicare, mi-ar crăpa obrazul de ruşine aflând că la o bancă supraveagheată de instituţia mea, o pierdere de peste 600 de milioane lei era de fapt profit de peste 100 de milioane. Evident, în ipoteza că aş dispune de acest accesoriu. Dar, având în vedere cât de bine a suportat obrazul acestor domni decizia de a relaxa normele de creditare în vârful bulei imobiliare-slabe speranţe! N-aş aştepta deci prea multe reacţii şi propuneri de îndreptare a legislaţiei dinspre BNR (vă amintiţi reacţiile instituţiei la dezbaterile legate de legislaţia falimentului personal, a legii dării în plată sau a conversiei împrumuturilor cu probleme?) ci mi-aş lega speranţele mai mult de Parlament, chiar dacă motivaţia campaniei electorale a pălit în această perioadă.