VOCI Transhumanism (V)

Momentul în care oamenii îşi vor pune probleme etice şi juridice în legătură cu vieţi ale unor fiinţe care vor putea trăi mii de ani este destul de îndepărtat în timp şi incert. Mult mai aproape de noi şi mult mai certe sunt problemele etice, juridice, sociale şi psihologice ridicate de o viaţă de om care se poate întinde pe 150 de ani sau mai mult.

Generaţia mea va trăi, probabil, 90-100 de ani. Noi suntem "decreţeii", cei născuţi în perioada 1968-1972, când statul comunist român a impus o politică de creştere forţată, artificială, a populaţiei; mulţi copii din generaţia mea au fost copii nedoriţi; dar populaţia României, totuşi, ajunsese în anii '70, la 23 de milioane; acum mai suntem doar 19 milioane... Deja speranţa de viaţă a părinţilor noştri este de 75 de ani. Şi deja sunt probleme majore cu sistemele de pensii şi de asigurări sociale de sănătate, construite pe principiul german al solidarităţii între generaţii (cei activi în prezent contribuie la finanţarea asistenţei sociale a persoanelor inactive, pensionarii, urmând că, în viitor, să devină beneficiari ai plăţilor finanţate din contribuţiile generaţiei viitoare). Îmbătrânirea populaţiei europene, reducerea drastică a populaţiei tinere, active, dezindustrializarea forţată cu consecinţă pierderii unui mare număr de locuri de muncă, toate acestea duc inexorabil la falimentul acestor sisteme. Germania, spre exemplu, ţară în care s-a inventat sistemul solidarităţii între generaţii, se teme că, în anul 2050, când populaţia sa pensionată va depăşi de două ori ca număr populaţia sa activă, va intra în colaps. Dar dacă oamenii, peste o generaţie, vor trăi 150 de ani şi, deci, vor fi pensionari timp de mai mult de jumătate din viaţă? Dacă ne gândim doar la acest aspect, consecinţele sunt incalculabile, enorme, urmând a fi o povară de nesuportat de copiii şi nepoţii noştri.

Tehnologia lumii contemporane face posibilă o viaţă de sute de ani pentru cei care şi-o doresc şi care şi-o permit. Nu este o imortalitate în sensul celei de care, dintotdeauna, este obsedată omenirea, ci o viaţă suficient de lungă pentru a putea fi comparată cu eternitatea, şi nu este nici punctul final al acelei turbo-evoluţii de care vorbea Ulrich Bansen, ci o treaptă intermediară către o nouă specie de om, către ceea ce site-urile de internet ale unor organizaţii de teoreticieni şi oameni de ştiinţă consideraţi eretici în ştiinţă oficială, canonică, se numeşte post-humanism. Este vorba "doar" de un om îmbunătăţit (enhanced). De aici şi simbolul H+ (Humanity +) al trans-humanismului. Conform lui Julian Huxley, transhuman înseamnă omul care rămâne om, dar transcende naturii sale.

Acest curent, transhumanismul, pune în centrul analizei un om transformat din punct de vedere motric şi senzorial, evoluat din punct de vedere intelectual, rezistent la boli, cu capacităţi auto-regenerative, capabil să trăiască tânăr, nealterat, mai multe sute de ani, poate chiar 1000 de ani. Pe pământ, nu pe alte planete. În formă fizică, nu ca fiinţă înălţată.

Posibilitatea (foarte reală, probabil chiar contemporană nouă) a unui astfel de om e de natură a speria, mai ales dacă acesta ar rămâne la nivelul actual al inteligenţei emoţionale a omului. A se observa că termenul în engleză pentru descrierea caracteristicilor acestei fiinţe aflate dincolo de limitele naturale, normale, ale omului este enhanced, ceea ce nu înseamnă neapărat mai bun (better, în engleză) din punct de vedere etic. În plan moral şi, deci, uman, un om este bun sau rău, mai bun (better) sau mai rău (worst). "Îmbunătăţirea" la care se referă transhumanismul are în vedere capacităţile motrice, senzoriale şi intelectuale ale omului, nu şi înţelepciunea sa, adică puterea de a-şi augmenta emoţiile pozitive şi de a le neutraliza pe cele negative şi nici puterea de a-şi construi şi menţine standarde morale înalte. Acest om îmbunătăţit doar fizic şi intelectual ar putea deveni ceva atât de malefic încât să distrugă umanitatea. Şi, desigur, ar începe o astfel de "operă" cu drepturile individuale ale personalităţii. Oamenii neâmbunătăţiţi ar putea deveni indiferenţi stupului, obiecte ale servituţilor stupului, simpli stakeholders. După care ar putea urma, în mod "natural", calea extincţiei. Căci cel mai puternic supravieţuieşte, nu? Ceea ce nu a reuşit ideologia nazistă a supra-omului şi a rasei superioare, ar putea "reuşi" această acumulare de tehnologii de "îmbunătăţire" fizică şi intelectuală a omului. Să nu uităm că indivizi care ne conduc şi controlează lumea au declarat că umanitatea este duşmanul planetei şi că populaţia ideală a Pământului ar fi de 5% din cea actuală. Restul de 95% ar trebui să dispară, pentru că supra-populează planeta. Pentru o planetă îmbunătăţită, oamenii obişnuiţi, neîâmbunătăţiţi, nu sunt necesari. Doar cei îmbunătăţiţi vor fi, desigur, cei care vor rămâne. Transhumanismul nu prea este congruent cu o populaţie de 7 miliarde, în creştere către 9 miliarde. De fapt, transhumanismul este opus supra-popularii. Poate fi chiar soluţia finală a supra-populării, întrucât oamenii îmbunătăţiţi vor putea să fie mult mai eficienţi în privinţa reproducerii asistate şi planificate în aşa fel încât planeta să nu mai fie supra-populată.

Oricum, la aceste riscuri ar trebui să adăugăm şi potenţialul de discriminare, întrucît nu toată lumea şi-ar putea permite costurile acestei tehnologii. Practic, acesta este şi cel mai probabil să se întâmple, pentru că oamenii, ei înşişi, se pricep al dracului de bine la discriminare.

Acestea, plus multe alte riscuri, sunt motivele care l-au făcut pe Yoshihiro Francis Fukuyama să declare(1), în 2004, că transhumanismul (ca trend şi ca ideologie) este una dintre cele mai periculoase idei ale secolului XXI.

Există, însă, o întreagă mişcare şi o întreagă literatură pop, mai ales pe internet, care încearcă să convingă lumea actuală că trecerea la această treaptă intermediară a evoluţiei omului nu este atât de înfricoşătoare şi că, de fapt, este chiar benefică. Se porneşte de la exemple de probleme de viaţă cauzate de limitele corpului uman şi de cele ale tehnologiei actuale. De exemplu, cine nu ar fi de acord ca tatăl sau ori fiica să primească o inima nouă, funcţională, bionică, inextricabilă timp de 100 de ani, în caz că ar avea nevoie de un transplant imediat, iar o inimă organică nu s-ar găsi la timp? Cine nu ar vrea ca o persoană dragă care a suferit o amputare a unui membru să primească unul nou, funcţional, bionic, inextricabil? Sau cine nu ar vrea ca, în sesiunea de examen, înghiţind un simplu supliment alimentar care să stimuleze la maxim capacitatea intelectuală, să turbo-citească într-o jumătate de oră toate cursurile indicate ca bibliografie de ciudatul său profesor de drept comercial? Şi, în fine, cititorule, dacă ţi s-ar spune că, printr-o tehnologie care ar presupune exsanguinarea ta temporară, eliminarea în vitro a reziduurilor din sânge şi re-introducerea acestuia în corpul tău, totul făcut într-o oră, sub anestezie, ai putea nu doar să te vindeci de Alzheimer, ci şi să îţi prelungeşti viaţă cu 40 de ani, ca şi când te-ai fi născut din nou într-un corp de 20 de ani, dar cu mintea de acum, o, Doamne, nu ai fi de acord să te supui acestei tehnologii care pare luată dintr-un film de groază?

FM - 2030 este primul profesor de futurologie. Pe numele lui adevărat, de om, a fost Fereidoun M. Esfandiary. A fost iranian la origine. Numele pe care şi l-a luat în mod voluntar, compus din litere şi cifre, este construit pe trei coordonate : F - prenume; M - numele tatălui/al doilea prenume; 2030 - anul în care Esfandiary ar fi împlinit vârsta de 100 de ani. Eu, spre exemplu, după această metodă de construcţie a identităţii futurologice, m-aş numi GI - 2070. Esfandiary zicea că "numele convenţionale definesc trecutul unei persoane: strămoşii, etnicitatea, naţionalitatea, religia. Eu nu sunt, totuşi, ce am fost acum 10 ani şi, cu siguranţă, nu sunt nici ceea ce voi fi peste 20 de ani. În 2030 (un "timp magic", conform lui FM - 2030) vom fi fără vârstă şi vom avea excelenta şansă de a trăi pentru totdeauna". Esfandiary a mai spus: "Sunt o persoană din sec. 21 lansată accidental în sec. 20". Fiind vegetarian, el obişnuia să spună : "nu voi mânca niciodată ceva ce a avut o mamă".

Viziunea aceasta despre viitor este distopică, incompletă. Nu ştim dacă va fi atât de luminos. Nu cred că va fi atât de benefic. De altfel, Aldous Huxley, în Minunată lume nouă, nu era atât de optimist. Şi nici James Orwell în 1984.

Eu, unul, mă întreb în plus dacă putem, în mod voluntar, să ne reducem la o înşiruire de cifre şi de litere, dacă e înţelept să renunţăm la trecutul şi identitatea noastră culturală, la extensia noastră în alţii, adică la ceea ce ne face să fim persoane. Nu e o întrebare retorică. Eu cred că în exact momentul în care renunţăm la aceste atribute ale personalităţii determinăm anihilarea noastră ca persoane. De aceea, încă odată, declar că nu vreau pentru nimic să renunţ la aceste atribute.

Pe site-ul organiaţiei Humanity +, teoreticianul transhumanismului este considerat a fi Max More. Acesta l-a definit, în 1990, drept "o clasă de filosofii de viaţă care analizează continuarea şi accelerarea evoluţiei vieţii inteligente dincolo de forma sa umană curentă şi de limitările sale umane prin mijloace ale ştiinţei şi tehnologiei, ghidate de principii şi valori care promovează viaţă".

Pe acelaşi site se găsesc definiţii ale transhumanismului, idealuri şi finalităţi ale mişcării, precum şi explicaţii ale acestuia sub formă unor răspunsuri la întrebările frecvent adresate (frequently asked questions, FAQ). Conform site-ului, "transhumanismul adoptă o metodă multidisciplinară în analiza interacţiunii între umanitate şi accelerarea tehnologiei. În această sferă, o mare parte din atenţie se concentrează pe tehnologiile actuale, ca biotehnologia şi IT-ul, dar analiza trece dincolo de acestea, către tehnologii ale viitorului apropiat, deja anticipate, cum ar fi nanotehnologia moleculară şi inteligenţa artificială. Transhumanismul urmăreşte etica utilizării acestor tehnologii, precum şi a altor tehnologii speculative. Interesele noastre teoretice se concentrează pe problemele post-umane ale singularităţii, ale riscului de extincţie şi ale ridicării minţii în spaţiul virtual (a creierului ca întreg sau unor straturi independente ale minţii)".

Unul din scopurile Humanity + este şi acela de "a dezvolta şi a le face utilizabile pe scară largă tehnologiile eliminării îmbătrânirii şi pe cele ale îmbunătăţirii capacităţilor intelectuale, fizice şi psihologice ale omului".

Se observă că organizaţia are o preocupare constantă pentru etica acestor tehnologii, una dintre idei, utilizarea pe scară largă a tehnologiilor pentru a face posibilă pentru toţi prelungirea vieţii şi augmentarea capacităţilor intelectuale, fizice şi fiziologice, fiind reconfortantă. În plus, organizaţia atenţionează asupra pericolelor acestor tehnologii.

Foarte interesantă este această susţinere: "Transhumanismul poate fi văzut ca o extensie a umanismului, din care este parţial derivat. Umaniştii cred că oamenii contează, că indivizii contează. Poate că nu suntem perfecţi, dar putem îmbunătăţi starea lucrurilor prin promovarea gândirii raţionale, a libertăţii, a toleranţei şi a democraţiei şi prin grija pentru semenii noştri, oamenii. Transhumaniştii sunt de acord cu asta, dar insistă că putem fi mai buni, că avem potenţialul de a evolua. La fel cum utilizăm mijloace raţionale pentru a ne îmbunătăţi condiţia umană şi lumea exterioară, putem utiliza aceleaşi mijloace pentru a ne îmbunătăţi fizic, pentru a ne îmbunătăţi organismul. Pentru a face asta, nu ne limităm la metodele umaniste tradiţionale, ca educaţia şi dezvoltarea culturală. Putem utiliza, de asemenea, mijloace tehnologice care, până la urmă, ne vor permite să trecem dincolo de ceea ce, îndeobşte, numim uman".

Humanity + susţine că "transhumaniştii îşi doresc să urmeze cărările vieţii care, mai devreme sau mai târziu, vor conduce la saltul către stadiul de persoane postumane; transhumaniştii tânjesc să atingă înălţimi intelectuale aflate tot atât de sus în raport cu geniile inteligenţei umane cât s-a situat omul faţă de primate; să fie rezistenţi la boli şi «impermeabili» la bătrâneţe; să aibă tinereţe şi vigoare nelimitate; să aibă control total asupra propriilor dorinţe, stări de spirit sau mentale; să fie capabili să evite stările de oboseală şi iritare faţă de lucruri mici sau stările de furie; să aibă o capacitate mărită pentru plăcere, dragoste, apreciere artistică şi seninătate; să aibă exerciţiul unor stări înalte de conştiinţă la care creierul uman nu are acces".

Bine venit printre vampiri, par să ne spună cei de la Humanity +.

Ei susţin că pare plauzibil că simplul fapt al unei vieţi sănătoase, active şi întinsă pe o perioada indefinită de timp îl va putea transporta pe oricine în post-humanitate, întrucât acela va putea acumula amintiri, calităţi şi inteligenţă suficiente pentru a putea suporta acest salt.

Transhumanismul este, deci, o teorie care încearcă să facă mai uşor digerabilă ultra-tehnologia, să fixeze repere morale şi să atenţioneze asupra riscurilor acestei stări intermediare între om şi post-om.

Persoana "transhumană" este intermediarul între om şi fiinţă post-umană.

Iar posthumanismul este ceea ce, pe scara evoluţiei, vine după om, aşa cum a fost el în ultimii 35 de mii de ani. Era care urmează transhumanismului este era ultra-omului.

Era post - humana poate să implice consecinţa ca, după saltul evolutiv la această nouă specie de fiinţă inteligenţă, nu vor mai există oameni.

După cele declarate în decembrie 2014 de Stephen Hawkins, inteligenţa artificială ar putea înseamna dispariţia speciei umane.

Dar asta nu este tot. Ca în semi-parodia americană Un million de feluri de a muri în vest (film din 2014, film produs, regizat şi jucat în rol principal de Seth MacFarlane) specia umană poate fi trecută în istorie în nenumărate alte feluri.

Un ultra-om poate fi rezultatul evoluţiei (accidente genetice, acumulări genetice) sau al tehnologiei. El poate fi o inteligenţă artificială (sintetică), dar şi o simbioză între inteligenţă umană şi cea artificială (în filmele americane se numeşte cyborg). Ultra-omul poate fi şi o conştiinţă up-load-ată (ridicată în spaţiul virtual al internetului, în cloud etc.), similar cu fiinţele "înălţate" sau transcendentale prezente în miturile şi religiile umane de peste 8000 de ani. El poate fi şi o inteligenţă "îmbrăcată" într-un corp uman îmbunătăţit tehnologic: cu implanturi de nano-maşini care să îi controleze metabolismul, cu exoschelet care să îi augmenteze de sute de ori capacităţile motrice, cu părţi ale corpului artificiale, cu computere implantate în corp sau montate pe corp ca o haină (weareable, adică "îmbrăcabile") etc.

Mai aproape de posibilităţile tehnologice actuale ar putea fi omul - rezultat al unor manipulări genetice (aşa este, spre exemplu, Paul Atreides din Dune; ideea apare şi în Noul Testament, unde se vorbeşte în detaliu despre ascendenţa lui Iisus, care se trage, pe linia Fecioarei Maria, din regele David, acesta avându-şi ascendenţa în Avraam), sau al unor tehnici de psihofarmacologie (care utilizează droguri neletale, suplimente alimentare sau medicamente care să îmbunătăţească sau să augmenteze capacităţile fizice sau cognitive), ori al unor terapii de prelungire a vieţii (anti-aging).

Spre exemplu, prin aceste tehnici se poate ajunge la prelungirea vieţii mărind sau menţinând constant procentul de apă vie din corp; "reparând" mitocondriile, elementele celulare responsabile cu producerea energiei sau telomerii (terminaţiile moleculelor de ADN responsabile cu reproducerea celulară, elemente de structură care, dacă se "strică", ajung să comande încetinirea procesului de divizare celulară, ceea ce duce la îmbătrânire şi, ulterior, la moarte); eliminând din corp resturile de ţesut viu, gunoiul, care face ca celulele, ţesuturile, organele şi apoi organismul, să îmbătrânească, să ruginească; se pare că unele bacterii, responsabile şi de scheletizarea cadavrului, pot elimina şi acest gunoi, mâncându-l, la propriu; dacă le introduci în corp odată la 30-40 de ani, e posibil ca gunoiul să fie eliminat şi, odată cu gunoiul, se poate elimina şi eliminatorul.

O astfel de fiinţă poate fi (mult prea) uşor asimilată unui zeu. El este o fiinţă mult mai evoluată decât omul din punct de vedere al inteligenţei, simţurilor (el percepe şi înţelege lucruri imposibil de perceput de om), capacităţilor fizice, sofisticării şi tehnologiei. Dacă oamenii sunt constrânşi şi limitaţi de legile universului material, cunoscut, "zeii" postumani trec dincolo de aceste limite (e o idee care transpare şi din unele piese de rock psihedelic al celor de la The Doors; cam la fel stau lucrurile cu stările alterate ale conştiinţei la şamani).

Mainstream-ul cărţilor şi al filmelor americane par să ne avertizeze sau să ne pregătească pentru această nouă eră: peste tot sunt super-eroi, mutanţi (X Men), nephilimi (hibrizi ai îngerilor cu oamenii), vampiri, vârcolaci, oameni de oţel etc. Cine are timp ar putea să urmărească în această cheie cel puţin două filme care, dincolo de aspectul comercial, pun probleme majore pentru umanitate. Unul dintre ele este In time, cu cântăreţul Justin Timberlake în rolul principal. Aici ni se propune ipoteza unei societăţi distopice a viitorului apropiat în care vârsta omului poate fi de sute de ani sau chiar nelimitată, cu condiţia ca omul să fie suficient de bogat că să îşi "cumpere" timp (în film, banii obişnuiţi sunt înlocuiţi cu unităţi de timp ...). Bogăţia măsoară timpul pe care îl mai ai de trăit. Cel de-al doilea este Star Trek - În întuneric. Unul dintre personaje este o fiinţă post - umană, un om îmbunătăţit, care are abilităţi fizice şi intelectuale extraordinare, de ultra-om; spre exemplu, vocea sa este atât de puternică şi pregnantă încât îţi dă impresia că vorbeşte la megafon. Din punct de vedere etic şi emoţional, însă, este o fiinţă incompletă, fiind capabilă să ucidă un număr foarte mare de persoane pentru a-şi atinge scopurile. De aceea, la finalul filmului, el este eliminat, întrucât este răul absolut, adevăratul rău.

Ceea ce este angoasant este că acest viitor care în filme pare incert şi distopic (incomplet) pare să se fi instalat treptat şi insidious, dar la modul real, în lumea de azi.

Pentru copiii născuţi după 2000, tot ceea ce nu este cumputerizat, digital, utilizabil printr-o simplă atingere sau cu comandă vocală, este ne-natural. Întrebaţi-i dacă ştiu cum arată un telefon fix şi cum se foloseşte şi, foarte probabil, nu vor şti să vă răspundă. Pentru ei, smart phone-ul, tableta, mouse-ul etc. sunt deja extensii ale creierului sau ale mâinii. Pentru ei, ridicarea în cloud a minţii (mind up-loading), implanturile bionice, exoscheletele, toate acestea sunt logice şi vin din evoluţia naturală. Pentru ei, transhumanismul nu este ceva atât de înspăimântător precum este pentru noi. Dimpotrivă, pentru ei e logic şi "natural".

Partea rea, întunecată, a acestei evoluţii, este (prea uşor) ignorată de acest mainstream: reducerea populaţiei nu este posibilă decât prin războaie sau pandemii programate, prin rasism şi terorism. Un rău (suprapopularea intenţionată a planetei, pentru a putea fi mai uşor controlată) nu poate fi combătut printr-un rău şi mai mare. O astfel de reducere a populaţiei pentru a face loc unor post-oameni care să trăiască mii de ani ar fi un genocid. Hitler ar fi mândru de o asemenea "realizare".

Moartea, dispariţia fizică, nu există pentru cel în cauză(2). Există pentru ceilalţi, există pentru cei ce rămân după. Iar aceşti "ceilalţi", în care ne regăsim extensia cât trăim şi în care această extensie a noastră rămâne şi după dipariţia noastră fizică, trebuie să se pregătească pentru această posibilă dispariţie a speciei umane. Saltul pe care trebuie să îl facă în curând omenirea este unul de genul aceluia pe care l-a făcut în urmă cu multe zeci de mii de ani, atunci când a trecut la stadiul de Homo Sapiens Sapiens. Se pare că generaţia care ne urmează este cea care va fi pe punctul de a face saltul către o altă specie, către ultra-om. De aceea, după ce se termină epoca noastră, ceea ce lăsăm în urmă este important. Este o moştenire pe care nu avem dreptul să o facem pierdută. Ceea ce am acumulat şi este valoros trebuie prezervat. Noi trebuie să îi pregătim pe copiii noştri pentru momentul în care ni se vor urca pe umeri (aşa cum au făcut şi noi cu ascedentii noştri). E un moment greu, plin de pericole. Dacă saltul pe care l-am făcut noi de fiecare dată când am urcat pe umerii părinţilor a fost infinitezimal, dacă acest mic salt a fost ca o schimbare de climă, saltul pe care vor trebui să îl facă descendenţii noştri va fi enorm, va fi ca o schimbare de eră şi de climat, va fi o schimbare de la o specie la alta. Un ultra-om probabil că urmează în 50-100 de ani de-acum încolo. Lumea ar trebui să fie pregătită cumva pentru ceea ce urmează să se întâmple. Spre exemplu, inteligenţa artificială, care nu îi sperie pe copiii noştri, ridică, totuşi, probleme angoasante. Eu prefer să mă judece un om, chiar dacă greşeşte, chiar dacă, spre exemplu, îmi ridică părul în cap de nervi, pentru că pe acela poţi să îl blamezi (eventual, atacându-i hotărârea cu un apel sau un recurs). Adversarul tău - vorbesc din perspectiva unui avocat - poate că îl laudă pe cel pe care tu îl critici. Greşeala umană poate fi reparată sau iertată. Dacă este să ne judece cineva din perspectiva eticii şi a moravurilor, prefer ca acel cineva să fie om. Chiar dacă este un rasist sau un xenofob. Pentru că niciun om nu este rău în totalitate şi până la capăt, aşa cum niciun om nu este bun în totalitate şi până la capăt. În plus, aşa cum demonstrează epigenetica transgeneraţională, niciun om nu este repetabil, nicio celulă din corpul său nu poate fi replicată. Aşa că, poate cineva ţi-a greşit, ţi-a făcut rău, dar nu înseamnă că toţi oamenii sunt la fel cu cel care ţi-a făcut rău. Există oricând cineva care să răscumpere sau să facă uitate păcatele oamenilor. Prefer ca greşeala, dacă nu poate fi evitată, să provină de la oameni, pentru că ştiu că, la un moment dat, greşeala se va corecta sau va fi iertată. Sunt oameni care acum cred orbeşte în ceva, dar în cinci ani s-ar putea să se schimbe fundamental. În schimb, de la un cyborg ştii exact la ce să te aştepţi. O inteligenţă artificială are alte standarde, alte reguli şi algoritmi de funcţionare. Inteligenţa artificială poate fi rea integral şi până la capăt, bună integral şi până la capăt sau neutră integral şi până la capăt. Acesta este lucrul cel mai de speriat : lipsa opţiunii şi lipsa unor criterii morale (caractersitici care ne fac doar pe noi ceea ce suntem, adică oameni), lipsa unor separaţii clare între emoţii. Nu ştiu dacă o inteligenţă artificială poate să aibă emoţii, dar dacă ar fi dotată cu emoţii, ar trebui să existe separaţii clare între ele, să poţi identifica emoţia negativă sau emoţia pozitivă. Să ştii cum să te comporţi în astfel de situaţii, să ştii cum să încerci să schimbi o emoţie negativă sau o prejudecată a celui care te percepe - să zicem - ca un ţigan, evreu, negru sau imigrant din România. Şi, oricum, aceste îmbunătăţiri în plan fizic sunt detrimentale pentru spiritualitate. În goana după perfecţionarea fizicului, a corpului, şi eventual a coeficientului de inteligenţă, cred că uităm ceea ce este cel mai important în om: spiritul, liberul arbitru, posibilitatea de a opta pentru a schimba viitorul. Pierderea acestor atribute poate să fie ceva realmente înspăimântător. Să luăm exemplul unei persoane care, la 80 de ani, prin exerciţii fizice constante, neântrerupte, prin diete chinuitoare, dar bine dozate şi prin câteva ajustări de chirurgie estetică, reuşeşte să arate ca la 30 de ani, sexi şi ofertantă chiar şi pentru persoane cu vârsta biologică reală de 30 de ani. Bravo lui/ei. Cum stă cu mintea, însă, cum stă cu respectul de sine, cum stă cu capacitatea de reacţie rapidă şi cu capacitatea de memorare? Omul trebuie să trăiască în timpul lui. Ca să nu aibă senzaţia conştientă de sfâşiere, aşa cum o resimţea personajul din Portretul lui Dorian Grey. Ca să nu se uite în oglindă şi să vadă o persoană de 30 de ani (şi, eventual, să exclame: Ce bine arăt! Ca la 30 de ani!), dar să se simtă precum cineva care are 80 de ani. Iar la 80 de ani, stimabile cititor, nu mai ai aceiaşi oameni cu care să fii co-temporal. La 80 de ani ai oameni de 30 de ani care sunt contemporani cu tine, dar care nu sunt din generaţia ta, oameni care nu te vor considera niciodată de 30 de ani. Ci de 80 de ani.