Grupul austric Volksbank a constituit anul trecut un provizion de 62 de milioane de euro pentru pierderi pe care anticipează că le va înregistra din vânzarea băncii Volksbank România, care trebuie finalizată cel târziu la sfârşitul anului 2015, potrivit raportului financiar pentru anul trecut al instituţiei financiare austriece, citat de Mediafax.
"Un provizion de 62 de milioane de euro a fost format în 2013 pentru pierderile anticipate din vânzarea Volksbank România, operaţiune aflată în prezent în etapa pregătirilor", notează documentul.
Situaţia privind riscurile va fi mai clară după ce va deveni disponibil planul detaliat pe termen mediu al Volksbank România şi va exista o evaluare mai bună a pieţei la începutul procesului de vânzare, care trebuie finalizat conform acordului de restructurare "cel mai târziu" la 31 decembrie 2015, susţin oficialii Volksbank.
Soldul liniilor de refinanţare ale grupului austriac către Volksbank România se situa la 825 de milioane de euro la sfârşitul anului trecut, în scădere de la 1,4 miliarde euro la finele lui 2012.
Grupul se aşteaptă ca Volksbank România să respecte, conform calendarului, plăţile în contul operaţiunilor de refinanţare, având în vedere documentaţia furnizată de bancă, aşteptările privind creşterea depozitelor şi ajustarea maturităţilor liniilor de refinanţare la necesarul de lichiditate.
Instituţia de credit austriacă notează că nu poate estima în ce măsură climatul macroeconomic dificil şi volatil ar putea conduce la scenarii care să pună în pericol calculele privind expunerea faţă de Volksbank România. Banca nu se aşteaptă în prezent la o astfel de evoluţie.
"Nu se poate evalua nici dacă în contextul procesului de vânzare va fi necesară luarea unor măsuri cu impact negativ asupra profitului sau dacaă vor fi necesare alte concesii", se arată în comunicatul Volksbank.
Controlul Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia.
Grupul Volksbank deţine 51% din acţiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania şi BPCE din Franţa au câte 24,5%.
Acţionarii Volksbank România au operat în octombrie 2013 o infuzie de capital de 120 milioane de euro. Partea care a revenit grupului Volksbank, indirect prin participaţia la VBI Beteiligungs, s-a situat la 61 milioane de euro, se arată în raport.
Banca austriacă notează, de asemenea, că în prezent au loc negociri pentru a acorda unei bănci de investiţii mandat să susţină procesul de vânzare a Volksbank România.
Surse apropiate situaţiei au declarat la începutul lunii martie pentru agenţia Bloomberg, preluată de Die Welt, că grupul austriac Volksbank a contractat banca Rothschild ca intermediar pentru vânzarea subsidiarei din România, marcând astfel lansarea oficială a procesului de vânzare a Volkswank România SA.
Grupul austriac a început în 2013 procesul de vânzare al Volksbank Leasing International, cu oepraţiuni şi în România, iar în prezent negociază cu mai mulţi posibili cumpărători. Vânzarea ar trebui finalizată în acest an, însă depinde de următoarele runde de negocieri şi de obţinerea acordului autorităţilor de reglementare din ţările în care Volksbank Leasing are operaţiuni.