Volkswagen investeşte într-un fond de transformare energetică susţinut de UE

S.B.
Companii / 3 noiembrie 2021

Volkswagen investeşte într-un fond de transformare energetică susţinut de UE

Grupul auto german Volkswagen a decis să îşi extindă strategia verde prin investiţii într-un fond de transformare energetică susţinut de Uniunea Europeană, în ideea de a sprijini în comun firmele de tehnologie care activează în domeniul transformării energetice, informează Agerpres.

Cel mai mare constructor auto european, care s-a angajat să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, a informat miercuri că a încheiat un parteneriat strategic cu EIT InnoEnergy şi va deveni acţionar la acest fond susţinut de UE.

Această decizie este în linie cu alte măsuri adoptate de Volkswagen, care în luna septembrie a dezvăluit propriul său fond de tip venture capital, cu resurse în valoare de 300 de milioane de euro, care va investi în proiecte de decarbonizare şi start-up-uri din acest domeniu.

"Ideea este simplă, să utilizăm InnoEnergy ca o modalitate suplimentară pentru a găsi firme interesante şi să le sprijinim în extinderea modelelor lor de business", a declarat directorul pentru M&A de la Volkswagen, Jens Wiese.

Volkswagen vrea să devină cel mai mare furnizor mondial de vehicule electrice la mijlocul acestui deceniu şi în acest sens a dezvăluit o strategie care prevede construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehiculele electrice în Europa până la finele acestui deceniu.

Susţinut de Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT), o iniţiativă a Uniunii Europene (UE), EIT InnoEnergy finanţează start-up-uri şi companii care sunt active în domeniul tranziţiei energetice spre decarbonizare. EIT InnoEnergy a investit deja 560 milioane de euro şi deţine participaţii la aproximativ 300 de societăţi, inclusiv producătorul suedez de celule de baterii Northvolt, producătorul de oţel ecologic H2 Green Steel şi producătorul de litiu Vulcan Energy Resources.

Volkswagen nu a dezvăluit miercuri care este valoarea investiţiei sale şi nici care este participaţia pe care o va controla la EIT InnoEnergy, fond care mai numără printre acţionari companii precum Schneider Electric, TotalEnergies, Engie şi EDF. Însă, grupul auto german are participaţii la unele companii susţinute de EIT InnoEnergy, precum Northvolt şi H2 Green Steel.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb