VOLODIMIR ZELENSKI: "Economia Ucrainei este în comă"

S.B.
Internaţional / 3 august 2022

"Economia Ucrainei este în comă"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atras miercuri atenţia că primul transport de cereale ucrainene destinate exportului după acordul ce a permis ridicarea blocadei ruse în Marea Neagră are doar o valoare simbolică şi că Ucraina trebuie să exporte mult mai mult pentru a-şi ajuta economia grav afectată de războiul cu Rusia, informează Agerpres.

''Cu puţin timp în urmă, graţie ONU şi în parteneriat cu Turcia, am expediat prima navă cu cereale, dar în continuare aceasta nu înseamnă nimic. Sperăm însă că este o tendinţă care va continua'', a spus Zelenski într-un discurs prin legătură video adresat unor studenţi din Australia.

Preşedintele ucrainean s-a referit astfel la acordul convenit de ţara sa cu Rusia, în urma medierii Turciei şi a ONU, ce a permis reluarea exporturilor de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, sistate în urma blocadei impuse de Rusia după lansarea agresiunii sale militare contra Ucrainei. În urma acestui acord o primă navă, încărcată cu 26.000 de tone de cereale, a plecat luni din portul Odesa.

Dar Zelenski a subliniat în intervenţia sa că Ucraina trebuie să exporte urgent cel puţin 10 milioane de tone de cereale pentru a-şi reduce deficitul bugetar, care în fiecare lună este de circa 5 miliarde de dolari.

''Războiul ... aproape că ucide economia. Ea este în comă. Blocada rusă asupra porturilor este o mare pierdere pentru economia noastră'', a remarcat preşedintele ucrainean.

El a avertizat totodată că Moscova ar putea încerca din nou să obstrucţioneze exporturile ucrainene, în pofida acordului semnat luna trecută la Istanbul.

Rusia a atenţionat de altfel că neaplicarea componentei din acest acord ce prevede relaxarea unor sancţiuni occidentale care să permită Moscovei să-şi reia la rândul ei exporturile de cereale şi îngrăşăminte ar putea face să eşueze această înţelegere.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In coma esti si tu bai Zelenscki.. Ukraina v a dispare...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb