"Volvo" şi-ar putea dubla vânzările în România până la sfârşitul lui 2009

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 5 octombrie 2007

Volvo ar putea vinde în România, în 2009, de două ori mai multe maşini decât şi-a propus anul acesta, pe fondul lansării a două noi modele şi a creşterii pieţei vehiculelor de import, a declarat preşedintele Volvo pentru Europa Centrală şi de Est, Bernhard Bauer.

"Anul acesta în mod cert vom comercializa 750 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de circa 60% faţă de anul trecut. Pentru la anul avem o ţintă de 1.000 de unităţi şi ne aşteptăm ca rata de creştere să se menţină şi în anii următori. Aceasta se va întâmpla pe fondul lansării a două noi modele, XC70 - la Salonul Internaţional Auto de la Bucureşti (SIAB) - şi XC60, pe care îl vom prezenta de asemenea în cadrul salonului, la nivel de concept", a explicat preşedintele Volvo pentru Europa Centrală şi de Est, Bernhard Bauer, citat de NewsIn.

El a precizat că modelul XC60, fabricat pe platforma Land Rover Freelander, va intra în producţie în ultima parte a anului viitor - în fabrica de la Ghent, Belgia -, urmând în proporţie de peste 85% trăsăturile conceptului. "Pe piaţa românească ar putea intra spre sfârşitul anului 2008 sau în prima parte a anului 2009", a spus Bauer.

Legat de vânzările în Europa, Bauer a declarat că se înregistrează o creştere de circa 26%, în medie, în statele în care Volvo comercializează maşini, până la 45.000 de vehicule în 2007. "În Polonia vom ajunge anul acesta la circa 4.000 de unităţi comercializate, ceea ce înseamnă mai mult decât în Austria. În Ungaria sperăm să vindem aproximativ 1.400 de unităţi până la sfârşitul lui 2007, iar în Bulgaria cam 400 de automobile. Dintre toate aceste state cea mai mare creştere am avut-o în România", a declarat oficialul Volvo.

El a mai spus că segmentul premium este în creştere în România, ca urmare a creşterii nivelului de trai al populaţiei şi a economiei în ansamblul ei.

Preşedintele Volvo pe Europa Centrală şi de Est a mai declarat că producătorul suedez nu îşi va deschide propria reprezentanţă în România, fiind "foarte mulţumit" de prestaţia importatorului mărcii la noi în ţară, EIT Forum Auto. "Suntem producători de maşini, nu dealeri. Procedăm în România exact aşa cum facem şi în celelalte ţări: ne vindem maşinile prin importatori", a explicat Bauer.

Volvo, care a rechemat maşini pentru verificări post comercializare, inclusiv în România - anul trecut - a anunţat oficial, prin vocea lui Bauer, că va proceda la fel de fiecare dată când va fi cazul. "Am făcut recall (rechemare în fabrică - n.r.) şi nu este nimic ruşinos în asta. Din punctul meu de vedere, orice producător care se respectă trebuie să facă asta atunci când constată că e ceva în neregulă sau atunci când are îmbunătăţiri de adus maşinii, după vânzare. Maşinile moderne sunt precum calculatoarele. Pe parcursul utilizării necesită upgrade, iar noi facem asta gratuit. De fiecare dată când am făcut rechemare, clienţii s-au arătat foarte mulţumiţi", a declarat oficialul Volvo, care a adăugat că rechemarea în fabrică, pentru maşinile Volvo, trebuie văzută ca parte a filosofiei de siguranţă pe care producătorul suedez o promovează.

Volvo a vândut în primele opt luni ale anului 528 de unităţi, din care 161 au fost maşini XC90, urmat de S40 cu 113. Pe locul trei la capitolul vânzări se află modelul C30, lansat în primăvara acestui an pe piaţa românească, cu 97 de unităţi. Pentru tot anul 2008, EIT Forum Auto, importatorul maşinilor Volvo în România, estimează comercializarea a 750 de unităţi.

Anul trecut, Volvo a vândut pe piaţa românească 466 vehicule, cu circa 10% mai puţin decât în 2005.

Vânzările de maşini noi din import au crescut cu 53,2% în primele opt luni ale anului acesta, până la aproape 130.000 unităţi, în timp ce mărcile autohtone au înregistrat o scădere de 5%, conform statisticilor remise de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA). Producătorul de automobile Volvo a fost cumpărat de Ford în 1998 şi plasat în divizia Premier Automotive Group, din care mai fac parte mărcile Aston Martin, Jaguar şi Land Rover.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb