Vremea delirului

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 23 martie 2021

Cătălin Avramescu

M-am vaccinat. Staţi, că este mai complicat. Am făcut două drumuri, dus-întors, Bucureşti- Hârşova. 800 de kilometri pentru două doze. Acolo am fost programat. Nu ştiu cum a fost pentru alţii, însă eu nu am reuşit să mă programez normal, prin internet. Săptămâni la rând platforma dădea tot felul de erori, din cele mai absurde. În cele din urmă am pus mâna pe telefon şi acolo am fost repartizat. Tocmai la Hârşova. Cel puţin, eu am avut noroc. Tatăl meu are 78 de ani. Nici până azi nu a fost măcar programat, prin medicul de familie, cu toate că a insistat din prima zi a campaniei să se vaccineze.

Asta este, oameni buni. Dezastru total. Campania de vaccinare s-a împotmolit. Numărul infecţiilor creşte. Spitalele nu mai au locuri. Cine este de vină?

Din prima zi, vaccinarea a fost confiscată de militari şi de serviciile secrete. Era previzibil că, astfel condusă, campania se va transforma într-un fel de "Cântare a României". După câteva săptămâni toate canalele de televiziune aduceau ode marilor "specialişti".

Haideţi să verificăm cifrele. Am în faţă cifrele, de pe un site ţinut de o echipă de la universitatea Oxford, care centralizează în timp real toate datele oficiale. Duminică, 21 Martie, în Uniunea Europeană erau vaccinate 12,72 de persoane la fiecare 100 de locuitori. România a căzut sub această medie. Au fost vaccinate doar 12,61 de persoane la suta de locuitori. În ritmul acesta, ne prinde Crăciunul 2023.

Suntem abia pe locul... 18, din cele 27 de state membre. Partea şi mai proastă este că în celelalte state campania de vaccinare a prins ceva viteză. La noi, pare să bată pasul pe loc. Mai nou, un cetăţean a fost vaccinat cu Pfizer şi la rapel a primit Moderna. Dorel şi-a luat seringă.

Iarăşi, nu este nimic surprinzător. Acţiunea este organizată în stil "Moş Teacă". Armata şi "serviciile" au avut grijă să îşi tragă nişte puncte de vaccinare speciale, despre care noi, prostimea, nu ştiam nimic până ce actualul ministru al Sănătăţii nu a publicat date despre existenţa acestor centre. Suntem toţi egali, desigur, dar unii sunt mai egali decât alţii.

Între timp, au ieşit în stradă anti-vacciniştii. În Piaţa Victoriei şi pe străzile Bucureştilor au stat fără mască. Jandarmeria, care a gazat zeci de mii de oameni şi a băgat în spital câteva sute atunci când românii protestau împotriva corupţiei, de data asta a fost blândă ca un mieluşel.

Ce mă surprinde nu este că există indivizi care contestă existenţa virusului sau a pandemiei. Surprinzătoare este generozitatea cu care televiziunile popularizează cauza câtorva sute de rătăciţi.

Am urmărit, stupefiat, cum ore la rând li s-a făcut reclamă unor personaje certate cu bunul-simţ. Mai există CNA în ţara asta?

Tot pe televiziuni am observat o campanie susţinută împotriva vaccinului de la AstraZeneca. Orice fleac, orice zvon, era raportat ca Breaking News. Unul a avut o mâncărime după ce s-a vaccinat. Pe altul l-a lovit autobuzul a doua zi. În condiţiile acestea, oamenii refuză, în masă, să fie vaccinaţi cu AstraZeneca. Zeci de mii de programări au fost anulate.

În această privinţă, politicienii şi mass-media din România nu au făcut altceva decât să imite campania de insanităţi lansate de politicieni fără busolă din Germania şi din Franţa. În aceste două ţări stau în dulap, la ora la care scriu, trei milioane de doze nefolosite de vaccin AstraZeneca.

Între timp, alte state îşi văd de treabă. Israelul aproape că a vaccinat cu două doze întreaga populaţie. Marea Britanie a vaccinat peste jumătate din adulţi. Statele Unite se apropie de 40 la sută. Este dezolant să constaţi că epicentrul negaţionismului s-a mutat, în lumea civilizată, pe continentul european. În Olanda zeci de mii de oameni au ieşit în stradă să se bată cu poliţia. Practic jumătate dintre spanioli (47%) declară că nu doresc să se vaccineze. În Franţa doar 40 la sută doresc să se vaccineze, mai puţin decât în Brazilia (78%).

Acestea sunt vremurile în care trăim. Avansul ştiinţei, al tehnologiei, educaţia publică accesibilă tuturor, toate acestea anunţau un timp în care oamenii vor fi mai raţionali. Şi ce avem în schimb? Emisiuni de astrologie, articole despre remedii-minune, profeţi în delir.

Cercul în care trăieşte fiecare s-a redus. Ai fi zis că reţelele sociale îi fac pe oameni mai "conectaţi". În realitate, reţelele sociale gen Facebook au consolidat o mulţime de "bisericuţe" şi de "găşti". Oamenii se adună ca la colţul gardului, în spaţiul virtual, şi bârfesc.

Şi tot ca în lumea satului de altă dată, din când în când apar puseuri de isterie colectivă, alimentate de moara de zvonuri. În 1999 sute de oameni, în Belgia şi în Franţa au avut simptome de greaţă şi crampe după ce au consumat o băutură răcoritoare. Firma a retras 30 de milioane de sticle, cu toate că analizele nu au detectat nimic în neregulă. În condiţiile unei pandemii care a făcut deja aproape 3 milioane de victime şi nu dă nici un semn că se apropie de final, eu suspectez că mai avem încă multe de văzut.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb