Universitatea Politehnică din Bucureşti găzduieşte astăzi, în Sala Senatului a acesteia, workshop-ul tehnic al proiectului "GEEA - Centru de resurse GRID multi-core de înaltă performanţă", relatează un comunicat de presă transmis redacţiei. Obiectivul proiectului GEEA este creşterea capacităţii de cercetare a universităţilor şi instituţiilor prin intermediul centrului GRID local de înaltă performanţă, în scopul ridicării nivelului de competitivitate ştiinţifică pe plan internaţional.
"Cisco este prezent în acest proiect cu infrastructura de reţea: 88 de routere, 28 de switch-uri, precum şi echipamente ASA (Adaptive Security Appliance) şi senzori IPS (Intrusion Prevention System), scopul fiind crearea unei arhitecturi complexe care să permită realizarea unor scenarii de test reale, la nivel de industrie", a spus Cristian Popescu, Director General Cisco România.