Xi you later, alligator!

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 25 octombrie 2022

Cătălin Avramescu

Scenă memorabilă la Congresul partidului comunist chinez, ţinut zilele trecute. Fostul preşedinte al Chinei comuniste, Hu Jintao, a fost umflat chiar de la prezidiu de agenţi ai serviciului de securitate. Coregrafia pare să fi fost aceeaşi ca în Coreea de Nord, când în urmă cu câţiva ani, pentru maxim efect teatral, un unchi al lui Kim Jong Un a fost ridicat tot din sala de congrese, în văzul tuturor. Nu este încă clar ce i se pregăteşte lui Hu Jintao. Predecesorul lui nord-coreean a fost adus în faţa unui tribunal militar, silit să îşi ceară iertare în genunchi, după care a fost rapid executat.

Aspectul cel mai ciudat al scenetei din Pekin este reacţia lui Xi Jingping, dictatorul în exerciţiu. Luat de aripi de securişti, Hu Jintao se opreşte să îi spună ceva boss-ului actual. Xi Jingping rânjeşte sinistru, cu gura până la urechi. Nu râde, ci rânjeşte ca un crocodil când vede antilopa că se apropie, însetată, de malul râului.

Şi de ce nu ar fi mulţumit tiranul de la Pekin? De când a preluat conducerea comuniştilor chinezi, din 2012, regimul a devenit tot mai autoritar. A sufocat protestele din Tibet. A început, metodic, un genocid al turkmenilor musulmani. A înăsprit cenzura. I-a pus cu botul pe labe pe oligarhi.

Dar înainte de orice, Xi Jingping trebuie să se felicite pentru prostia monumentală făcută de partenerul său Vladimir Putin.

Până în Februarie 2022, când Moscova a decis să invadeze Ucraina, Republica Populară Chineză părea că este partenerul junior în marea alianţă împotriva "Vestului colectiv". De atunci, marea Armată Roşie a Kremlinului s-a făcut de râs. O fotografie recentă înfăţişează trei graşi, în uniformă, cu figuri plouate. Sunt mobilizaţi să meargă în Ucraina. Fiecare ţine în mână...un salam, donat de fabrica locală de mezeluri. Pe fondul unui asemenea declin, e limpede de ce China comunistă se uită acum de sus la Rusia, fosta super-putere.

Însă cea mai gravă greşeală făcută de Vladimir Putin a trecut, cred, neobservată. Pentru prima dată după 800 de ani, de pe vremea invaziilor mongole, avem pe teritoriul Europei trupe ale unei puteri asiatice. În disperarea sa, tiranul de la Kremlin a adus militari iranieni în Ucraina pentru a opera dronele pe care le-a adus din Iran.

Aceasta este o schimbare de proporţii istorice. Niciodată, din secolul al XIII-lea şi până acum, nici o putere din Asia, mare sau mică, nu a mai reuşit să fie prezentă pe câmpurile de luptă din Europa. Acum, datorită nesăbuinţei unui megaloman, s-ar putea să ne trezim cu trupe nord-coreene la Odesa sau în Crimeea. Ce mai urmează?

Acesta e principalul motiv pentru ca Xi să rânjească de la o ureche la alta. A devenit clar că scopul final al Chinei comuniste este, de fapt, dominaţia mondială. Un derapaj major în Ucraina ar putea duce trupe chineze în Europa Centrală, de pildă ca "trupe de pace".

Până atunci, regimul de la Pekin cheltuieşte masiv pentru înarmare. Marina Chinei comuniste are deja trei portavioane. Cel mai recent a fost lansat anul acesta. Este un gigant de peste 70.000 de tone, cu catapulte electromagnetice. Urmează Tipul 004, generaţia următoare, cu propulsie nucleară şi cu arme laser. Este evident că un asemenea program de înarmare nu are doar Taiwan-ul în vizor.

Din păcate, nu este de râs. Politicienii europeni, dintre care mulţi au băgat mâna în borcanul cu miere întins de Vladimir Putin, acum se pregătesc să facă acelaşi lucru cu Xi. Iată-l pe Scholz, cancelarul german, care a aprobat, zilele trecute, vânzarea unei treimi din terminalele portului Hamburg, unul dintre cele mai mari din Europa, către o companie din China comunistă.

Unul dintre puţinele lucruri care îi pot strica buna-dispoziţie lui Xi Jingping este starea economiei. Tot zilele trecute acţiunile companiei Xiaomi, cunoscută pentru zelul cu care imita produsele Apple, au scăzut de circa zece ori faţă de nivelul lor maxim. Aceasta e doar un exemplu. Economia chineză s-a clădit pe mai multe bule speculative care, iată, încep să răsufle.

Însă proiectul lui Xi nu este economic, ci politic. Mai precis, el doreşte să construiască un stat unde supravegherea atinge un nivel orwellian. Camere video peste tot, supraveghere totală a comunicaţiilor, un sistem a "punctajului social", pentru a-i răsplăti sau pentru a-i pedepsi pe cetăţeni, în funcţie de loialitatea lor.

Regimul de la Pekin a început să închidă şi gura criticilor săi de peste hotare. Chiar zilele trecute, consulul Republicii Populare Chineze din Manchester, împreună cu alţi doi diplomaţi, a fost filmat snopindu-l în bătaie pe un manifestant din stradă, din faţa consulatului. Întrebat de presa britanică de ce a făcut asta, a răspuns că astfel "apără onoarea" ţării sale. Inutil să mai comentăm...

Iată că, în ultimele minute, agenţia oficială Xinhua a lămurit misterul scenei în care Hu Jintao a fost luat pe sus de la congres. Omul "nu se simţea bine" - pretinde oficina comunistă - aşa că a fost dus să se "odihnească". Adevărul e că părea să aibă nevoie...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb