YEMEN: Peste 20 de morţi într-un atac cu rachete

J.P.
Internaţional / 7 iunie 2021

Peste 20 de morţi într-un atac cu rachete

Cel puţin 21 de civili au fost ucişi într-un atac cu rachete împotriva unei benzinării din Yemen, un bilanţ stabilit anterior la 14 morţi, a confirmat luni ministrul yemenit al informaţiei, Muammar Al-Eryani, pentru agenţia de presă Saba, citată de AFP şi Agerpres.

Atacul a avut loc la Marib, ultimul bastion al forţelor guvernamentale în nordul Yemenului aflat în război, potrivit agenţiei oficiale de presă a guvernului care îi acuză pe rebelii houthi de atac.

Susţinuţi de Iran, rebelii houthi încearcă din februarie să cucerească Marib, o regiune bogată în petrol, din mâinile forţelor loialiste sprijinite de o coaliţie condusă de Arabia Saudită.

Atacul a avut loc la câteva ore după ce o delegaţie din Oman a sosit la Sanaa, capitala Yemenului controlată de rebeli.

Mediatorii din sultanatul vecin caută să obţină o încetare a focului în ţara confruntată cu cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit Naţiunilor Unite.

Conflictul, declanşat în 2014 după cucerirea capitalei de către rebelii houthi, a făcut zeci de mii de morţi, potrivit organizaţiilor umanitare, iar milioane de persoane au fost nevoite să se refugieze.

Peste două treimi din cei 30 de milioane de locuitori ai Yemenului, care se confruntă cu riscuri crescute de epidemii şi foamete, depind de ajutorul internaţional. Este, potrivit ONU, cea mai gravă criză umanitară din lume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb