Zece mituri despre uninominal

Mitul nr. 1: "Votul uninominal va duce la un sistem cu numai două partide în Parlament". Fals. În Parlamentul francez sunt 11 grupuri parlamentare; în Parlamentul Britanic sunt 12. În România, unde avem scrutin proporţional, de listă, au intrat în Parlament doar 5 partide sau alianţe. În Grecia, deşi pragul pentru a intra în Parlament e de numai 3%, sunt doar 5 partide. Unul dintre motivele pentru care sis-temul proporţional nu favorizează un număr mare de partide şi independenţi e existenţa pragului electoral (4% în Suedia; 5% în România). Neavând prag electoral, sistemul uninominal nu discriminează, din acest punct de vedere, împotriva partidelor mici. Cei care sus-ţin că scrutinul uninominal (majoritar) duce la selectarea a doar două partide se bazează pe aşa-numita "Lege a lui Duverger", un sociolog francez care a susţinut această ipoteză. Problema e că Duverger nu a susţinut că e vorba de o lege inflexibilă, ci de o constatare empirică.

Mitul nr. 2: "Votul uninominal va duce la dominaţia unui singur partid (eventual a partidului prezidenţial)". Fals. Istoria electorală ne arată că scrutinul majoritar tinde să asigure alternanţa politică. Dimpotrivă, în sistemele proporţionale au apărut cazurile clasice, în care un partid a dominat decenii întregi un Parlament. Suedia a avut aproape un secol de dominaţie social-democrată, cu scrutin proporţional. În Bavaria, din 1957 încoace, niciun partid nu a învins Uniunea Social-Creştină. În scrutin proporţional.

Mitul nr. 3: "Cu excepţiile Franţei şi Angliei, în Europa se votează proporţional pe listă sau mixt, nu uninominal". Fals. Votul uninominal în două tururi se foloseşte şi în Monaco. Scoţia, după ce a experimentat un sistem proporţional, a decis să revină, începând cu viitoarele alegeri, la unul în care majoritatea deputaţilor sunt aleşi prin vot direct, cu majoritate simplă. Irlanda şi Malta folosesc Votul Unic Transferabil, iar Senatul spaniol e ales printr-un sistem numit Vot-în-Bloc, ce dă efecte majoritare. Senatele Franţei şi Olandei sunt alese prin vot indirect. Bundesrat-ul german nici nu e ales; membrii săi sunt numiţi direct de guvernele landurilor.

Mitul nr. 4: "Sistemul propus de Guvern este, şi el, uninominal". Fals. El are doar candidaturi uninominale, dar sunt aleşi, în principiu, doi deputaţi per colegiu, ceea ce îl face bi-nominal. Iar din punct de vedere al rezultatelor, sistemul Guvernului este proporţional, la fel ca scrutinul actual, pe liste blocate.

Mitul nr. 5: "Sistemul propus de Asociaţia Pro-Democraţia şi însuşit de Guvern este cel german". Fals. Sistemul german presupune voturi separate pe buletinul electoral, pentru persoană şi pentru lis-ta de partid. Sistemul Guvernului este, de fapt, identic cu acela care a fost folosit o vreme pentru alegerea Senatului italian.

Mitul nr. 6: "Sistemul uninominal duce, necesar, la majorităţi exagerate, artificiale". Fals. Există cazuri în care sis-temul majoritar, chiar cel într-un singur tur, a dus la formarea unor guverne cu susţinere minoritară în Parlament. A fost cazul în Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Canada. Chiar şi Franţa a avut o gu-vernare minoritară (gu-vernul Rocard, în 1988).

Mitul nr. 7: "Sistemul uninominal propus de actualul Preşedinte e neconstituţional pentru că nu asigură reprezentarea garantată a minorităţilor naţionale". Fals. Constituţia, cere, într-adevăr, ca minorităţile să fie reprezentate în Parlament. Problema e că aceeaşi Constituţie precizează, la art. 62, că această reprezentare se asigură "în condiţiile legii electorale". Deci nu există o obligaţie clară, constituţională, de a introduce în Parlament reprezentanţi ai organizaţiilor fiecărei minorităţi, în parte. Dacă ar fi aşa, atunci kurzii, arabii, chinezii, pakistanezii şi zairezii ar avea dreptul la câte un loc în Parlament, automat. Votul uninominal asigură reprezentarea partidelor re-gionale, iar asta este suficient.

Mitul nr. 8: "Sistemul uninominal nu asigură reprezentarea curentelor minoritare". Fals. Partidele care câştigă locuri în Legislativ în sistemul uninominal sunt, de regulă, partide complexe, eventual chiar alianţe de partide. Acest lucru e necesar datorită nevoii de coalizare pre-electorală. Dimpotrivă, în sistemele proporţionale, partidele tind să fie monocrome, cu o disciplină rigidă, fără "aripi" sau "dizidenţe" oficiale, şi cu un electorat captiv.

Mitul nr. 9: "Un sistem mixt asigură, la fel ca şi cel uninominal, selecţia personalizată şi responsabilizarea clasei politice". Fals. El creează două clase de parlamentari: cei aleşi direct şi "listacii". Studii făcute în ţările cu sisteme mixte arată că aceştia din urmă nu sunt cunoscuţi de electoratul lor.

Mitul nr. 10: "Prin uninominal vor intra în Parlament doar maneliştii şi bogătaşii". Fals. Circumscripţiile electorale sunt mai mici, deci cheltuielile pentru campanie sunt mai accesibile. Proiectul Guvernului presupune, pe de altă parte, colegii electorale de două ori mai mari, deci cheltuieli mai mari per candidat.