Zeci de migranţi, prinşi la graniţa cu Ungaria ascunşi în două camioane

A.P.
Miscellanea / 6 mai 2021

Zeci de migranţi, prinşi la graniţa cu Ungaria ascunşi în două camioane

Aproximativ 50 de migranţi au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, încercând să treacă graniţa ilegal în Ungaria, ascunşi în două camioane sau mergând pe jos, pe câmp, în judeţele Bihor şi Arad, potrivit Agerpres.

În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Borş II, în timp ce verificau amănunţit două camioane, autorităţile au descoperit 44 de străini ascunşi în remorci.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad, cei doi şoferi, cetăţeni turci, transportau role de aluminiu ambalate în cutii de lemn din Turcia în Polonia.

"În urma efectuării controlului asupra mijloacelor de transport, în interiorul acestora au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, 44 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Siria şi Afganistan, dintre care 28 erau bărbaţi, 14 femei şi doi copii. Cei 44 de cetăţeni străini au vârste cuprinse între 7 şi 45 de ani şi sunt solicitanţi de azil în România", se arată în comunicat.

În zona oraşului arădean Nădlac, în timpul acţiunilor de supraveghere a frontierei, poliţiştii au observat, la aproximativ 100 de metri de graniţa cu Ungaria, cinci persoane care se deplasau pe jos pe câmp.

"Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Tunisia, Maroc şi Algeria cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani", precizează Poliţia de Frontieră Arad.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb