Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat luni că este "prea devreme" să se bucure după reluarea exporturilor de cereale ucrainene din portul Odesa salutată unanim, informează news.ro.
"În momentul de faţă, este prea devreme să tragem concluziile şi să facem previziuni", a declarat el în alocuţiunea sa video.
"Să aşteptăm să vedem cu va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată".
Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse acum aproape şase luni, o navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit Odesa, pe Marea Neagră, cu destinaţia port Tripoli în Liban, conform cu un acord internaţional supervizat de ONU şi care vizează să atenueze criza alimentară mondială.
"Portul a redevenit operaţional, exporturile au fost reluate, putem spune că este un prim semnal pozitiv că vom reuşi să stopăm criza alimentară mondială", a adăugat preşedintele ucrainean.
"Este responsabilitatea partenerilor noştri, în special a Naţiunilor Unite şi a Turciei" de a garanta aceste livrări, a insistat preşedintele ucrainean.
Ucraina şi Rusia au semnat la 22 iulie, la Istanbul, cu ONU şi Turcia, un acord pentru a debloca exporturile de cereale în faţa riscului de foamete în lume. Cei doi beligenranţi au parafat două texte identice dar separate, la solicitarea ucrainenilor care refuză să semneze cu ruşii.
A doua zi după încheierea acordului, atacuri ruseşti au vizat portul Odesa.