Zero taxe pe salariul minim brut: este o soluţie optimală ?

De câteva luni se propagă constant ideea de introducere a măsurii "zero taxe asupra salariului minim" brut pe ţară. Propunerea nu se mai regăseşte în programul de guvernare în forma iniţială, pentru că probabil nu toţi partenerii de coaliţie au agreat această politcă fiscală, ci doar un proiect pilot şi eventual aplicarea "în condiţiile unui deficit sub 3% sau doi ani de creştere economică peste potenţial", adică după 2024. Cu toate acestea, este de neînţeles de ce propunerea îşi mai găseşte ecou în mass media unde revine constant. De aceea, îmi propun să analizez pe scurt această propunere, să vedem dacă este optimală din punct de vedere economic sau nu şi dacă merită promovată.

Propunerea la care fac referire porneşte de la ideea că salariul minim brut în România este împovărat fiscal, mai mult decât în toate celelalte state ale Uniunii Europene, respectiv statul ar preleva aproximativ 41,07% din venitul unei persoane. Mă rog. La rigoare, taxa reală de impozitare pentru orice venit este de 46,32%, calculată că raport între impozit pe venit + contribuţii sociale + TVA/venit brut şi nu este cea mai mare din Europa. Dar trec peste asta şi revin. Pornind de la presiunea fiscală, iniţiatorul susţine că dacă taxarea ar scădea s-ar opri exodul de forţă de muncă, iar eşantionul de populaţie sărac aflat în piaţa muncii ar avea un plus de venit.

Susţinătorul acestei politici nu a prezentat vreun studiu de impact ca să demonstreze ceea ce spune şi efectele introducerii sale, ci s-a limitat la un calcul al impozitării conform sistemului fiscal actual, ce poate fi făcut automat şi pe net. Totodată, a construit pe net un calcul automat în ipoteza în care măsura propusă ar fi aplicată efectiv ca cititorul să facă o comparaţie între presiunea fiscală actuală şi cea dintr-un scenariu contrafactual, deşi după cum precizam este incorectă (am dat formula mai sus).

Eu nu am să extind analiza din acest articol asupra cauzelor sărăciei din ţara noastră, care în niciun caz nu se reduc la venit şi nici asupra motivelor care îi determină pe cetăţenii români să plece din ţară, care de asemenea nu se limitează la salariul lunar.

În primul rând să lămurim cum se aplică această măsură. Conform propunerii, citez: "Zero taxe pe salariul minim înseamnă scutirea primilor 2.230 de lei din salariu (cât era salariul minim în 2020) şi aplicarea taxelor şi impozitelor doar pe bucata din salariu care depăşeşte un salariu minim".

Facem abstracţie de expresia "taxe şi impozite", care este imprecisă, pentru că din prezentarea măsurii şi calcul ne dăm seama că ar fi vorba de impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (conform calculatorului de pe site-ul: zerotaxe.ro unde se face prezentarea).

Conform calculelor iniţiatorului, ar fi scutiţi de impozite şi contribuţii sociale toţi cei plătiţi la salariul minim brut pe ţară, iar cei care au un salariu peste valoarea salariului minim brut ar urma să fie impozitaţi doar pentru suma care depăşeşte nivelul salariului minim brut.

Din punct de vedere fiscal, în ipoteza în care nu se mai aplică impozitul pe venit şi nici o contribuţie socială la un salariul de 2300 lei, cât este salariul minim brut pe ţară în 2021, înseamnă că toţi cei cu contract de muncă cu normă întreagă plătiţi la salariul minim, în număr de aproximativ 1.173.000 persoane (ianuarie 2021) nu ar mai plati impozit şi nici contribuţii sociale. Apreciez că deducerea personală ar rămâne fară obiect, din moment ce aceasta se calculează la un venit impozabil. La un salariul minim brut de 2300 lei, în acest moment, un salariat încasează net 1.386 lei, ţinând cont de plata contribuţiilor sociale, a contribuţiei de sănătate, a impozitului pe venit, minus deducerea personală. Ca atare, la un salariu brut de 2.300 lei, respectiv unul net de 1.386 lei, o firmă are un cost de 2.352 lei (am adăugat contribuţia asiguratorie de muncă de 2,25% care la 2.300 lei înseamnă 52 de lei). Ce se se întâmplă cu restul de angajaţi de aproximativ 3 milioane de persoane din economie care au salariul brut peste nivelul de 2.300 lei? Conform iniţiatorului acestei "politici", aceştia nu ar mai plăti impozit pe venit şi contribuţii sociale la nivelul de 2.300 lei, dar le-ar achita pentru tot ceea ce depăşeşte această valoare. De asemenea, dacă o persoană are două contracte de muncă, scutirea "de impozite şi taxe" se aplică la funcţia de bază.

Prin urmare, introducerea acestei măsuri ar anula impozitele şi contribuţiile sociale pentru 1.173.000 persoane (ianuarie 2021). De asemenea, impozitele şi contribuţiile sociale prelevate de la 109.752 persoane cu studii superioare plătite la salariul minim brut (2.350 lei) ar fi nesemnificative. În cazul celor 317.408 persoane care lucrează în construcţii şi care sunt scutiţi de plata impozitului pe venit pentru o sumă ce nu depăşeşte 3.000 lei/lunar (la norma întreagă) nu se ştie cum s-ar aplica facilitatea. Probabil numai la contribuţii sociale, deşi venitul lor depăşeşte 2.300 lei. La toţi ceilalţi angajaţi din sectorul privat şi cel public, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale se reduc la peste jumătate, în funcţie de salariul pe care îl au. Unii pot avea dublul salariului minim, alţii peste această valoare. Practic, măsura nu afectează doar pe cei plătiţi la salariul minim brut, ci pe toţi angajaţii din ţară, conform propunerii avansate. În acest moment, veniturile fiscale obţinute de stat din salarii şi alte venituri este de 2,3% exprimate ca pondere în Produsul Intern Brut. În 2019 a fost de 2,2%, în 2018 de 2,4%, în 2016 şi 2015 veniturile fiscale din salarii şi venituri prelevate de la persoane fizice a fost de 3,7% ca pondere în PIB. Prin urmare, are loc o tendinţă de erodare a acestui venit fiscal. În ipoteza în care s-ar aplica măsura de reducere a impozitului pe venit, ponderea veniturilor fiscale exprimate în PIB s-ar ajusta negativ cu peste jumătate din valoarea actuală. Acelaşi impact s-ar înregistra la contribuţiile sociale, a căror pondere în PIB a fost de 10,8% din PIB în 2020, 10,5% din PIB în 2019 şi de 10,3% din PIB în 2018.

Sigur, ce este rău în faptul că nu se mai plătesc impozite şi contribuţii sociale? Se reduce costul cu forţa de muncă, nu? Oamenii au mai mulţi bani la dispoziţie pe care să-i administreze cum vor. La prima vedere, aşa este. Nu se mai confiscă din venit, pentru că un impozit este o formă de confiscare de proprietate. Dar, nu se văd perspectiva şi efectele. Impozitul pe venit alimentează bugetele administraţiei publice locale, contribuţiile sociale acoperă plata pensiilor în sistemul public (pilonul I), iar contribuţia de sănătate plata serviciilor medicale în sistemul public. Dacă la contribuţia socială de sănătate mulţi ar avea o îndoială cu privire la utilitatea ei, din moment ce nu beneficiază de servicii medicale decât în timp de pandemie, se pune întrebarea din ce surse se acoperă pensiile celor angajaţi în prezent - pensionari în viitor, în situaţia în care aceştia nu-şi achită contribuţiile sociale , ori plătesc sub jumătate din valoarea acesteia? Cum se mai aplică principiul contributivitatii, dacă plata contribuţiilor se anulează în mare parte? Eu nu judec aici nivelul acestei contribuţii şi nici nu analizez sistemele alternative de pensie din sectorul privat, care au fost concepute în România drept supliment la pensia publică. Este oare echitabil că o altă parte a populaţiei să plătească statului impozite şi contribuţii sociale, că să acopere pensiile celor care ar beneficia de "taxe zero la salariul minim"? Pe de altă parte, cum rămân asiguraţi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cei plătiţi la salariul minim dacă aceştia nu mai plătesc contribuţie socială de sănătate? Evident că nu vor mai fi asiguraţi decât cei care au un salariu brut peste cel minim. De asemenea, cu ce resurse acoperă statul deficitul din sistemul public de pensii şi cum va echilibra bugetele locale, astfel încât primăriile şi consiliile judeţene să nu ajungă în situaţia în care sunt falimentare şi incapabile să mai furnizeze servicii publice.

Prin urmare, "taxa zero pe salariul minim" ar echivala cu blocarea serviciilor publice de interes local şi a sistemului public de pensii. Sigur că este nobil să ne gândim la un moment în care nu vom mai plăti impozite şi taxe, dar realitatea ne arată altceva. Iniţiatorul susţine că administraţiile locale îşi vor echilibra bugetele din TVA prelevat de stat. Din păcate, ponderea TVA în veniturile fiscale ale statului s-a redus constant în ultimii 10 ani. Luând în calcul numai ultimii şase ani, constat că veniturile fiscale prelevate de stat din TVA au avut o pondere în PIB de 5,8% în 2020, 6,2% în 2019, 6,3% în 2018, 6,4% în 2017, 6,8% în 2016, 8% în 2015. Trend-ul este descrescător pentru acest impozit indirect, ceea ce reduce din marja statului de a-şi acoperi cheltuielile. Ce ar trebui să facă statul ca să acopere deficitul creat de măsura "taxa zero la salariul minim"? O variantă ar fi să mărească TVA ca să acopere deficitul creat de desfiinţarea de facto a impozitului pe venit? Ipoteza unei măsuri de majorare a TVA ar fi o calamitate atât pentru consum, cât şi pentru producţie. Să ne aducem aminte de efectul negativ al majorării TVA de acum 10 ani. Să creeze alte impozite? Să micşoreze cheltuelile? Ar fi bine. Dar care cheltuieli pot fi reduse în mod real, fară a cădea în capcana populismului? Majoritatea politicienilor vin la guvernare cu propuneri de subvenţii, care înseamnă noi cheltuieli, în condiţiile în care cele actuale nu pot fi acoperite. În prezent, şi la un orizont de timp de cel puţin cinci ani nu există spaţiu fiscal. De aceea, în ipoteza în care reducem impozitele pe venit, afectăm plata pensiilor care oricum este pe deficit, precum şi investiţiile pe care sectorul privat nu şi le asumă din motive de rentabilitate.

Pe de altă parte, cum se aplică principiul egalităţii de tratament în materie fiscală dacă unii nu mai plătesc impozite şi contribuţii sociale şi alţii le plătesc doar pentru că au un salariu peste cel minim brut pe ţară ? Din păcate, mai există asemenea cazuri, cum ar fi sectorul IT şi cel de construcţii. Măsura de scutire a impozitului pe venit la cei ce lucreză în construcţii şi în IT este neconstitutională, deşi ambele au avut la bază un fundament economic. Nu este admisibil ca unii să plătească impozite şi alţii nu, pentru că sarcina fiscală cade în exclusivitae asupra celor ce plătesc, deşi de servicii publice beneficiază şi cei ce nu plătesc. De aceea, apreciez că şi propunerea "taxe zero la salariul minim" creează un privilegiu pentru o categorie socială, din motive sociale. Este o politică publică ce nu se judecă după un principiu corect, ci după circumstanţe, ceea ce nu este admisibil. Din păcate, în România mereu proliferează reglementări care instituie privilegii pentru unii. Nu este nici democratic şi nici liberal. O ţară construită pe privilegii, indiferent de eşantionul de populaţie pe care îl avem în vedere, nu poate avea parte de un sistem democratic autentic, ci de un sistem bazat pe proliferarea inegalităţilor şi pe o alocare ineficientă de resurse. De aceea, conform celor prezentate, apreciez că propunerea este suboptimală.

În fine, aş vrea să mai semnalez un aspect. Toată construcţia "taxe zero pe salariu minim" se axează pe ideea unui singur salariu minim brut pe ţară, deşi în acest moment sunt trei. Pe de altă parte, nu este eficient economic să existe un salariu minim brut pe ţară, ci acesta să fie stabilit diferit pe ramuri economice, în funcţie de productivitate.