ZIS ŞI FĂCUT Nemulţumite de buget, sindicatele părăsesc dialogul cu Guvernul

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 27 martie 2005

Liderii acestora s-au retras din Consiliul Economic şi Social

"Cît timp Guvernul, vîrful de lance al instituţiilor de stat, încalcă legea, în loc să fie un exemplu pozitiv, atunci noi ce aşteptări să mai avem?" - Bogdan Hossu, liderul "Cartel Alfa"

Principalele confederaţii sindicale din ţara noastră au decis să se retragă din Consiliul Economic şi Social, ca urmare a nerespectării angajamentelor asumate de Executiv, privind consultările cu partenerii de dialog social în elaborarea unor documente cum ar fi Codul Fiscal sau bugetul de stat. Sindicaliştii îşi anunţaseră încă de marţi intenţia de a părăsi masa negocierilor cu autorităţile statului. Prin această decizie, Guvernul nu mai are nici o susţinere a partenerilor sociali pe tema bugetului.

Prezenţi la întîlnirea membrilor CES, în cursul zilei de ieri, reprezentanţii confederaţiilor sindicale "Cartel Alfa", "CNSLR Frăţia", CSDR, BNS şi "CSN Meridian" au părăsit sala de şedinţă, nu înainte să-şi declare public poziţia şi intenţiile de viitor.

Minel Ivaşcu, vicepreşedinte BNS: "Reamintesc că ni s-a promis în repetate rînduri că vom participa la discutiile pe marginea politicilor fiscale şi a bugetului. Guvernul nu şi-a respectat angajamentele şi astfel CES este pus în situaţia să dezbată bugetul pe 2006 o dată cu Parlamentul, ceea ce face ca orice obiecţie a noastră să fie inutilă."

Iacob Baciu, preşedintele CSDR, a declarat că "la ora actuală dialogul social nu se desfăşoară corespunzător". Domnia sa a exemplificat prezentînd situaţia de la Ministerul Învăţămîntului unde, spune liderul sindical, "am discutat în comun, în comisia de dialog social ministerială asupra problemelor legate de buget, însă propunerile noastre au fost aruncate la gunoi de Ministerul Finanţelor".

În acelaşi timp, liderul CSDR a mai spus că atitudinea Ministerului de Finanţe este una "dispreţuitoare" vis-a-vis de partenerii de dialog social.

Bogdan Hossu, preşedintele "Cartel Alfa" a declarat: "Atitudinea Executivului pune sub semnul întrebării capacitatea sa şi chiar a Parlamentului ca cele două instituţii să ne ducă în Europa". Liderul sindical a mai spus că textul legii CES prevede clar obligativitatea Guvernului să consulte sindicatele şi patronatele pe marginea unor documente de mare interes. "Aşadar, aici putem vorbi de o încălcare a legii, iar pînă în momentul în care Guvernul nu-i va pedepsi pe cei vinovaţi, noi vom renunţa la orice formă de dialog si vom demara chiar şi ample acţiuni sindicale", a mai precizat Bogdan Hossu. Domnia sa a mai declarat că "atît timp cît Guvernul, vîrful de lance al instituţiilor de stat, încalcă legea, în loc să fie un exemplu pozitiv, atunci noi ce aşteptări să mai avem?"

"CNSLR Frăţia", prin preşedintele său Marius Petcu, a adoptat aceeaşi poziţie. Domnia sa a declarat: "Prin această retragere vrem sa sancţionăm faptul că Guvernul şi primul ministru n-au fost în stare să-şi respecte promisiunile, asumate inclusiv în cadrul întîlnirii de la Snagov". Marius Petcu a mai precizat că vor fi retraşi toţi reprezentanţii sindicali din cadrul comisiilor ministeriale de dialog social, spunînd că "Nu mai putem tolera ca instituţia CES să nu fie respectată".

Reprezentanţii sindicatelor au făcut publică lista care conţine principalele revendicări formulate în comun de toate confederaţiile. Acestea solicită:

- un salariu minim pe economie de 430 RON,

- reducerea fiscalităţii pe piaţa muncii (prin păstrarea raportului de 2/3 angajator-1/3 lucrător),

- creşterea autonomiei reale a fondurilor administrate tripartit (sănătate, şomaj, pensii)

- finalizarea modificărilor pachetului legislativ privind relaţiile de muncă.

Pe marginea bugetului de stat pe 2006, sindicaliştii au de asemenea o serie de solicitări, printre care alocarea fondurilor necesare restructurărilor stabilite prin lege, reducerea cheltuielilor nejustificate, alocarea a 6% din PIB pentru învăţămînt, acordarea de tichete de masă pentru sectorul bugetar, un fond social de 2,5%, stabilirea unei politici salariale coerente în sectorul bugetar şi stoparea scumpirilor la resursele primare.

Cu privire la formele de protest pe care confederaţiile sindicale le-au planificat, acestea vor fi marcate prin pichetări la prefecturile din ţară (în perioada 31 octombrie-3 noiembrie 2005), un miting de protest la Baia Mare, pe data de 4 noiembrie, grevă în sectorul de învăţămînt, în ziua de 7 noiembrie şi un miting de mare anvergură la Bucuresti, în faţa Palatului Parlamentului, în ziua de 8 noiembrie 2005.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb