ZIUA FRANŢEI Turul Franţei, istorie sportivă pe două roţi

Cea mai cunoscută competiţie sportivă a Franţei, care se desfăşoară an de an, este fără îndoială turul ciclist. Competiţia a devenit legendară, la fel se întâmplă şi cu sportivii care triumfă în ea.

Ediţia din acest an, numărul 106, iar s-a pus în mişcare la Bruxelles, acolo unde se desfăşoară şi primele două runde, în total sunt 21 de etape. Organizatorii Turului Franţei au dezvăluit că startul s-a dat la Bruxelles, în semn de omagiu pentru legendarul ciclist Eddy Merckx, în anul în care se vor împlini 50 de ani de la a 5-a sa victorie în Marea Buclă. Decizia a fost anunţată încă din 2018, când Directorul Turului Franţei, Christian Prudhomme, a dezvăluit că se va pleca din Bruxelles. Turul Franţei a mai trecut prin Bruxelles în 1947, la prima ediţie după al doilea război mondial. Merckx a câştigat în 1969, 1970, 1971, 1972 şi 1974, Turul Italiei în 1968, 1970, 1972, 1973 şi 1974, iar Turul Spaniei în 1973. Organizată pentru prima dată în anul 1903, competiţia acoperă o lungime totală de peste 3.600 km şi se întinde pe durata a trei săptămâni. Cel mai scurt Tur al Franţei s-a desfăşurat în 1904 (2.420 km), iar cel mai lung în 1926 (5.745 km). Datorită prestigiului pe care l-a căpătat de-a lungul timpului, competiţia atrage la start ciclişti şi echipe din întreaga lume. Ea este împărţită pe segmente zilnice, denumite etape. La finalul celor trei săptămâni, pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obţinuţi în fiecare etapă pentru a se determina câştigătorul competiţiei. În fiecare zi, sportivul cu cel mai mic timp acumulat după sfârşitul zilei precedente îmbracă tricoul galben de lider al clasamentului general. Într-o cursă sunt acceptate între 20 şi 22 de echipe, fiecare dintre ele fiind alcătuită din câte nouă ciclişti. Participarea se face pe bază de invitaţii trimise echipelor alese de organizatori. Traseul competiţiei se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul 1975, ultima etapă se des-făşoară de-a lungul bulevardului Champs-Élysees. Patru ciclişti au câştigat câte cinci ediţii ale Turului Franţei: Jacques Anquetil în 1957, 1961, 1962, 1963 şi 1964; Eddy Merckx în 1969, 1970, 1971, 1972 şi 1974; Bernard Hinault în 1978, 1979, 1981, 1982 şi 1985; Miguel Indurain în 1991, 1992, 1993, 1994 şi 1995 (primul care a obţinut cinci victorii consecutive). Patru ciclişti au câştigat câte trei ediţii ale Turului Franţei: Philippe Thys în 1913, 1914 şi 1920; Louison Bobet în 1953, 1954 şi 1955; Greg LeMond în 1986, 1989 şi 1990; Alberto Contador în 2007, 2009 şi 2010. Cel mai tânăr câştigător al Turului Franţei este Henri Cornet, care avea 19 ani în 1904. Următorul pe listă este Romain Maes, cu 21 de ani în 1935. Cel mai în vârstă învingător este Firmin Lambot, 36 de ani în 1922. Locul doi în acest clasament este ocupat de Henri Pelissier (1923), de Gino Bartali (1948) şi de Cadel Evans (2011), fiecare având la acele momente 34 de ani. Gino Bartali deţine şi recordul în ceea ce priveşte cea mai mare distanţă în timp între două Tururi câştigate. Între prima şi ultima sa victorie este o diferenţă de 10 ani (1938 şi 1948). Cicliştii din Franţa au obţinut cele mai multe succese (36), urmaţi de cei din Belgia (18), Spania (13), Statele Unite ale Americii (10), Italia (9), Luxemburg (4), Elveţia şi Olanda (câte 2 fiecare) şi Australia, Danemarca, Germania şi Irlanda (câte 1 fiecare).

Revenind la ediţia din acest an, întreg traseul măsoară 3.460 de kilometri, iar cinci etape vor fi în ascensiune. Pe parcursul celor 21 de etape sunt prevăzute şi două zile de pauză, după rundele 10 şi 15. În etapele 12-15, caravana va fi în Pirinei, iar de pe hartă nu lipseşte ascensiunea pe Tourmalet. Vârful este şi cel mai "vizitat" de ciclişti în istoria Turului Franţei. Ultima etapă se va desfăşura pe 28 iulie.