Asociaţia Română pentru Energie Eoliană continuă programul pentru reconversia profesională a personalului din zonele miniere

A.B.
Comunicate de presă / 9 martie 2021

 Asociaţia Română pentru Energie Eoliană continuă programul pentru reconversia profesională a personalului din zonele miniere

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (Romanian Wind Energy Association - RWEA) continuă programul privind reconversia profesională a personalului angajat din zonele miniere şi alte zone aflate în plină tranziţie energetică, prin proiectul pilot iniţiat în urmă cu doi ani, RenewAcad - Academia de Consiliere şi Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.

Astfel, RWEA şi companiile membre au iniţiat o campanie de centralizare a resurselor umane active la nivel naţional în domeniul energiei din surse regenerabile, analiza urmând să indice atât numărul angajaţilor actuali din domeniu, cât şi necesarul preconizat a fi utilizat pentru viitoarele proiecte şi competenţele profesionale necesare.

Rezultatele vor fi corelate cu analiza angajaţilor din sectorul minier, pentru a identifica decalajul de competenţe ale minerilor în comparaţie cu cele ale tehnicienilor din industria regenerabilelor.

Prin urmare, procesul de reconversie profesională din cadrul RenewAcad va putea fi derulat conform cerinţelor angajatorilor din domeniu şi pornind de la o mai bună cunoastere a situaţiei cursanţilor.

RWEA, ca promotor al tranziţiei energetice, se implică activ în crearea de noi locuri de muncă, în domeniul regenerabilelor şi al distribuţiei de energie electrică, pentru absorbţia personalului minier şi a tinerilor absolvenţi de facultăţi tehnice, cât şi a altor locuitori din zonele aflate în tranziţie energetică.

RWEA, CEZ şi RESS (Renewable Schools of Skills) au iniţiat acest proiect de formare profesională în 2019, intr-un parteneriat cu Ministerul Energiei şi alti actori interesaţi din bazinele miniere. Centrul RESS din Constanţa va fi replicat în Valea Jiului şi începand cu luna Iulie a acestui an va instrui, la standarde internaţionale, peste 400 de persoane pe an. RESS pregăteste anual peste 3000 de persoane care asigură acum mentenanta si service-ul la multe din capacităţile eoliene instalate, dar şi pentru alte proiecte din afara ţării, dezvoltând astfel un nou concept - "Navigatorii Eolieni".

În România s-au instalat 3000 MW în energia eoliană şi 1400 MW în energia fotovoltaică, asigurând peste 13% din producţia totală de energie electrică în anul 2019. Energia din surse regenerabile are o pondere importantă în mixul energetic românesc, iar numărul angajaţilor a crescut considerabil în ultimii 10 ani, aceştia atingând o maturitate profesională şi o experienţă dovedita în dezvoltarea, operarea şi mentenanţa parcurilor eoliene şi fotovoltaice existente.

În prezent sunt în dezvoltare noi capacităţi care să asigure, în continuare, un mix echilibrat naţional şi îndeplinirea ţintelor asumate de România pentru consumul de energie electrică din surse regenerabile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb