FNGCIMM şi Banca Românească anunţă acordarea primei linii de credit în cadrul Programului IMM INVEST

M.A.
Bănci-Asigurări / 5 mai 2020

 FNGCIMM şi Banca Românească anunţă acordarea primei linii de credit în cadrul Programului IMM INVEST

FNGCIMM şi Banca Românească anunţă acordarea primului credit de investiţii în valoare de 1.480.000 de lei şi prima linie de credit pentru finanţarea capitalului de lucru în valoare de 1.100.000 de lei în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA, acordat companiei Rexton Grup din Ploieşti, judeţ Prahova, care, în urma unor investiţii în echipamente, va demara producţia de măşti, combinezoane de protectie şi alte echipamente specializate, necesare în prevenţia răspândirii COVID-19, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, Banca Românească urmează să beneficieze de peste 340 milioane de lei din plafonul total al garanţiilor alocate de către Ministerul Finanţelor Publice pentru "Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA", derulat prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).

"Prin implicarea în acest program guvernamental, Banca Românească va putea oferi IMM-urilor posibilitatea de a accesa finanţări pentru proiecte de investiţii şi pentru capital de lucru cu o perioadă de creditare extinsă, fără comisioane aferente creditării, cu dobândă zero (în urma încasării ajutorului de stat) pe o perioadă determinată de timp şi cu posibilitatea prelungirii, în condiţiile unei structuri flexibile de garantare în completarea garanţiei de stat. Programul prevede, de asemenea, că procentul de garantare a creditelor este de maxim 80% din valoarea acestora (putând urca până la 90% în cazul finanţărilor pentru capital de lucru), iar valoarea maximă a creditelor este de până la 10 milioane de lei pentru investiţii şi până la 5 milioane de lei pentru capital de lucru.", arată comunicatul.

Dumitru Nancu, Directorul General al FNGCIMM, a declarat: "Programul guvernamentalIMM INVEST este cel mai amplu program de finanţare a companiilor mici şi mijlocii derulat vreodata în România, în urma căruia estimăm că va fi susţinut un număr de peste 40.000 de IMM -uri şi vor fi salvate cel puţin500.000 de locuri de muncă. România este singura ţară din Uniunea Europeană care are aprobată schema de ajutor de stat cu garanţii în nume şi cont stat de până la 90%, iar dobânda, comisionul de risc şi comisionul de garantare sunt 0.De la Notificarea Comisiei Europenedin data de 19.03.2020, prin careGuvernul României a primit aprobarea privind Schema de Ajutor de Stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID - 19şi a aprobării Ordonanţei de urgenţă nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, publicatăîn data de 21.03.2020, au fost demarate de urgenţă toate măsurile legislative şi administrative pentru ca acest program săpoată fi implementat în cel mai scurt timp.MFP împreună cu FNGCIMM au elaboratîntr-un timp record toată legislaţia privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii IMM INVEST România. La mai puţin de o lună de la aprobarea schemei de ajutor de stat a României în valoare de 3,3 miliarde de euro dedicată susţinerii IMM-urilor, programul IMM INVEST ROMÂNIA a devenit o realitate. Cifrele realităţii spun că, în mai puţin de o săptămână de la deschiderea aplicaţiei,un număr de 54.872 de cereri au fost analizate, dintr-un total de 67.433 solicitări înscrise în acest moment în aplicaţia www.imminvest.ro, iar un număr de 25.675 solicitări ale IMM -urilor au fost deja transmise la bănci pentru aprobarea acordului de finantare. Astfel, prin IMM INVEST, în mai putin de 7 zile de la momentul depunerii cererii de finanţare, o companie poate obtine cea mai rapidă finanţare garantată existentă pe piaţa financiarăîn acest moment. Aceste cifre vorbesc de la sine despre efortul şi responsabilitatea cu careGuvernul României a asumat implementarea acestui program, atât de important pentru mediul antreprenorial din România."

Reprezentanţii băncii consideră că prin accesarea acestor fonduri puse la dispoziţia companiilor locale de către statul român, acestea au posibilitatea de a-şi continua sau chiar dezvolta activitatea, de a menţine şi crea noi locuri de muncă, şi implicit, de a contribui la atenuarea efectelelor macro-economice negative ale pandemiei COVID-19.

Victor Purţuc, Directorul General al Rexton Grup, cu ocazia semnării contractului cu Banca Românească, a transmis: "Avem doar un Plan A pentru fabrica noastră - mergem mai departe, ne adaptăm şi nu ne oprim. Programul IMM INVEST ne ajută în egală măsură să creăm încă 15 locuri noi de muncă, să ne stabilim o tintă pentru cifra de afaceri din acest an la nivelul anului 2019 şi să contribuim cu produse critice în lupta împotriva efectelor din planul sănătăţii publice a pandemiei cu COVID-19. Investiţiile pe care le vom face vor fi direcţionate spre utilaje moderne capabile să realizeze cusături fără aţă - pe principiul încălzirii locale prin emitere de sunete de înaltă frecvenţă - şi în echipamente moderne de croit cu laser. Nu în ultimul rând, linia de credit pentru finanţarea capitalului de lucru va asigura aprovizionarea cu materii prime necesare procesului de producţie, plata salariilor şi a taxelor".

Compania Rexton Grup a fost fondată în 2007, are ca obiect de activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru femei şi are în prezent 140 de angajaţi. Produsele fabricate în Ploieşti ajung pe rafturile unor nume de marcă precum Next, Zadig & Voltaire, ASOS sau Mrs Selfridge.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb