Investiţie de 10 milioane de euro în Vârful Roman

A.B.
Miscellanea #Construcţii / 27 iulie 2020

 Investiţie de 10 milioane de euro în Vârful Roman

Murotti Valley este amplasat în zona Vărful Roman (1.850 de metri), situat la aproximativ 17 kilometri de oraşul Horezu, si va fi la finalizare una dintre cele mai ample staţiuni montane din România din punct de vedere al facilităţilor oferit, potrivit unui comunicat presă.

Prima fază a proiectului, care va fi finalizată în primul trimestru din 2021, respectiv la finalul lui 2021, va include 74 de vile, două restaurante, două pârtii de schii, împreună cu instalaţiile aferente, şi un hotel, care va include şi toate facilităţile specifice

Proiectul va oferi şi un pachet unic în România destinat investitorilor: cei care vor achiziţiona pentru investiţie vor avea drept de folosinţă 30 de zile pe an şi vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioadă de 11 ani - cea mai mare perioadă de acest tip din România

Proiectul este dezvoltat de către doi oameni de afaceri cunoscuţi pe plan local: Alessio Karkhi şi Nicu Hagivreta. SVN Romania este consultantul imobiliar şi agentul exclusiv al proiectului

Alessio Karkhi şi Nicu Hagivreta, doi oameni de afaceri cunoscuţi pe plan local, au demarat dezvoltarea proiectului turistic Murotti Valley, amplasat în zona Vârful Roman (1.850 de metri), situat la aproximativ 17 kilometri de oraşul Horezu, judeţul Vâlcea.

Prima fază a Murotti Valley va atrage investiţii de 10 milioane de euro şi va include 74 de vile cu două, trei şi patru camere, şi o serie întreagă de facilităţi. În acest moment, este deja operaţională o pârtie de schi cu o lungime de 800 de metri şi o instalaţie de teleschi, o a doua părtie, cu o lugime de 5.000 de metri şi o instalaţie de telescaun, fiind prevăzută spre predare la finalul lui 2021.

Alessio Karkhi, unul dintre investitorii din cadrul proiectului, a declarat: "Murotti Valley va reprezenta un concept unic în România şi în regiune şi avem ca obiectiv să dezvoltăm pe termen lung o adevărată staţiune montană, cu multiple facilităţi şi opţiuni de petrecere a timpului liber. Am plecat de la necesitatea unei staţiuni montane integrate în România, o ţară cu extrem de multe resurse atractive, dar cu foarte puţine atracţii turistice din punct de vedere al produselor finite. Vrem să dezvoltăm turismul local şi să aducem la standarde occidentale potenţialul existent, să punem în valoare frumuseţile acestei ţări"

Murotti Valley va oferi de altfel şi un pachet unic în România destinat investitorilor. Astfel, cei care vor achiziţiona o vilă în cadrul proiectului vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioadă de 11 ani, indiferent de perioada de închiriere a locuinţei, urmând să aibă şi un drept de folosinţă de 30 de zile pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb