Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles la reuniunea Consiliului European

G.B
Politică / 21 octombrie 2021

Klaus Iohannis (sursa foto: Administraţia Prezidenţială)

Klaus Iohannis (sursa foto: Administraţia Prezidenţială)

Preşedintele Klaus Iohannis, va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda Consiliului sunt subiecte precum pandemia de COVID-19, preţurile la energie reuniunea COP 26 privind schimbările climatice, potrivit Digi24.

"Principalele teme aflate pe agenda reuniunii Consiliului European vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a Uniunii Europene (UE), creşterea recentă a preţurilor la energie, fenomenul migraţiei, politica comercială europeană şi relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe pregătirea Summitului UE - Asia (ASEM), a Summitului Parteneriatului Estic, precum şi a reuniunilor COP 26 privind schimbările climatice şi COP 15 cu privire la biodiversitate", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

În pregătirea reuniunii, preşedintele Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi cu premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Administraţia Prezidenţială a transmis după această videoconferinţă că şeful statului a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie. El a menţionat că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.

Cu privire la situaţia din energie, preşedintele a subliniat că majorarea semnificativă a preţurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi, în special, asupra consumatorilor vulnerabili.

Şeful statului a evidenţiat necesitatea identificării rapide de soluţii eficiente pe termen scurt, deoarece criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor ţărilor UE, cu profund impact socio-economic, atât la nivelul consumatorilor casnici, al populaţiei, cât şi la nivelul economiilor în general, afectând competitivitatea industriilor. Preşedintele a atras atenţia că este nevoie, totodată, şi de o abordare pe termen mediu şi lung, care să ţintească problemele structurale ale sectorului energetic, dar şi pe cele ale pieţei comune în domeniul energiei.

În perspectiva Summitului Parteneriatului Estic care va avea loc în luna decembrie, la Bruxelles, Iohannis a subliniat necesitatea sprijinirii, prin măsuri concrete, a celor trei ţări partenere care doresc consolidarea relaţiei cu UE. În contextul crizei energetice actuale, şeful statului a solicitat sprijinirea Republicii Moldova pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale şi energie electrică.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dupa ce a facut numai mizerii si ticalosii prin Colonie, Plavanul se duce acum sa stea capra in fatza sefilor de la Bruxelles, de unde se va intoarce ca de obicei, bou! Iar ciclul acesta se repeta intruna, din primul an de mandat!

    IAR TE DUCI ȘI TE PLIMBI DIN BANII DE PÂINE DIN ALOCAȚIILE NEVINOVĂȚII LOR COPII FETITA STEARPA CARE EȘTI. DE CE TE ASCUNZI ȘI NU SPUI ADEVĂRUL CA CU TINE LAI LUAT ȘI PE PUȘCĂRIAȘ UL TĂU FUTA LEUL TĂU DROGAT DEMIS CU 281_0 CI(KA) TU CARE ÎȚI ÎMPINGE LUTUL LA DEAL. NU TE ÎNROȘI LA FATA. PARCA NU ȘTIM CA IAI SUPT PULA ȘI LU TACTU. RUȘINI CA. IAR TE DUCI SA LE SUGI PULELE GAYLOR DE LA BRUXELLES CA SA TE LASE MAI DEPARTE PREȘEDINTE. VEZI CU CE ORDINE PUSE ÎN PLIC VII W. C. ULE PUBLIC.

    1. A rezolvat toate problemele romaniei,acum se duce s-ai rezolve pe europeni.Oare nu o ia si mpe doamna,avionul trebuie sa faca ,oricum o escala la Sibiu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb