Legile populiste iniţiate de PSD - atacate la CCR de PNL

C.B.
Politică / 6 aprilie 2020

Florin Roman

Florin Roman

Deputaţii PNL au sesizat, luni, Curtea Constituţională a României (CCR) în cazul legilor iniţiate de PSD privind suspendarea rambursării creditelor şi pentru acordarea unor facilităţi contribuabililor operatori economici, anunţă liderul grupului parlamentar al liberalilor din Cameră, Florin Roman.

"Pe principiul 'Fă-te că munceşti', PSD a depus două iniţiative legislative scrise pe 'genunche', parcă de Viorica Vasilica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Deşi Constituţia prezumă o corectă loialitate între Guvern şi Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de Guvern, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern. Şi fără avizul Consiliului Economic şi Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de Guvern, majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară şi fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. (...) În forma propusă, cele două proiecte nu sunt doar neserioase, ci şi amatoriste şi populiste. Propunerile domnilor Ciolacu, Ponta şi ale aliaţilor de strânsură întorc România în vremurile epocii de aur a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu efecte devastatoare pentru economia naţionala şi cetăţenii români. Populismul şi iresponsabilitatea acestor politicieni declanşează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie şi va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă", afirmă Roman într-un comunicat transmis AGERPRES.

Deputatul PNL arată că celor două iniţiative le lipsesc punctul de vedere al Guvernului şi impactul socio-economic, juridic şi bugetar.

El indică faptul că în cazul suspendării ratelor la bănci măsura propusă nu face diferenţa între rău-platnici şi buni-platnici.

"În cazul facilităţilor fiscale, în care PSD propune amânarea plăţilor la utilităţi, în comunicarea publică, populiştii au 'uitat' să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuţie, din credite, ceea ce înseamnă că după 3 luni PSD le face cadou românilor facturi greu împovărătoare. La fel şi în cazul CAS şi CASS", spune Roman.

Acesta mai arată că deputaţii liberali au explicat în cadrul dezbaterilor parlamentare neconstituţionalitatea adoptării acestor legi ''populiste şi iresponsabile''.

"Cu toate acestea, PSD, Pro România (...) au votat cot la cot, din perspectivă pur electorală, în contradicţie totală cu funcţionarea unei economii funcţionale, oricum şubrezită de criza pandemică. Asigurăm cetăţenii oneşti ai României şi mediul financiar că aceste legi toxice nu vor intra în vigoare, că vom răspunde cu responsabilitate la pericolul populismului PSD", conchide Roman.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Organe.

    .multa politica pt un prim ministru si un guvern.

    Taci si fa, esti executiv.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb