Norofert încheie un parteneriat cu USAMV Bucureşti pentru dezvoltarea unor soluţii inovative în agricultură

A.B
Comunicate de presă / 22 august 2020

 Norofert încheie un parteneriat cu USAMV Bucureşti pentru dezvoltarea unor soluţii inovative în agricultură

Norofert, producător român de inputuri organice pentru agricultură, anunţă încheierea unui parteneriat strategic cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti. Prin această cooperare, Norofert şi USAMV vor aduce cercetarea ştiinţifică în economie dezvoltând împreună produse şi servicii inovative, destinate comercializării atât pe piaţa unică europeană, cât şi pe pieţele globale, potrivit unui comunicat de presă trimis la redacţie.

Parteneriatul se concentrează pe două axe - cercetare aplicată şi internaţionalizare. Colaborarea presupune ca cercetătorii USAMV să dezvolte împreună cu experţii Norofert produse noi care să răspundă nevoilor agriculturii ecologice. Acestea, vor fi ulterior promovate şi comercializate pe toate pieţele în care Norofert este prezentă, inclusiv în Statele Unite, unde în aprilie 2020, Norofert a înfiinţat cu succes o filială în statul Ohio, Norofert USA, LLC.

Sorin-Mihai Cîmpeanu, Rector al USAMV Bucureşti, a declarat: "Cooperarea cu Norofert ne onorează, iar obiectivele ambiţioase pe care ni le-am propus, pot face din parteneriatul nostru un exemplu de bună practică şi eficienţă nu numai la nivel european, ci şi pe plan internaţional. Putem demonstra împreună puterea sinergiilor care apar atunci când universităţile şi companiile îşi unesc forţele şi aduc plus valoare în ceea ce priveşte gama de produse inovative oferite pieţei internaţionale, prin implementarea celor mai potrivite soluţii ştiinţifice pentru agricultura performantă sau prin contribuţia la pregătirea de calitate a unei noi generaţii de specialişti, manageri şi antreprenori. Dezvoltăm un parteneriat între două instituţii româneşti, care şi-au propus să contribuie la revoluţionarea agriculturii la nivel european sau chiar global şi răspundem astfel provocărilor următorilor 10 ani, suprapuse cu obiectivele Pactului Verde European"

"Suntem mândri că Norofert a încheiat acest parteneriat cu USAMV, construind astfel o punte între comunitatea locală de cercetare şi mediul de business. Pe măsură ce expansiunea noastră pe pieţele externe, în special în Statele Unite, avansează, suntem bucuroşi să contribuim la clădirea unei imagini a României, de ţară cu un imens potenţial de cercetare, în special în domeniul agriculturii. Deoarece ne extindem permanent gama de produse Norofert, activitatea cercetătorilor de la USAMV va fi esenţială în procesul de dezvoltare a noilor formule care vor aborda cel mai bine provocările actuale ale agriculturii moderne. Mulţumim USAMV pentru încrederea acordată şi aşteptăm cu nerăbdare să avem o colaborare extrem de productivă", a declarat Vlad Popescu, CEO, Norofert.

Norofert a atras în ultimele 12 luni aproximativ 19 milioane lei de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti, capital care a fost parţial direcţionat către extinderea în Statele Unite. Industria agricolă din America reprezintă unul dintre cele mai mari sectoare ale economiei, cu aproximativ 2 milioane de ferme operaţionale în prezent. Ca urmare a primiri autorizaţiei în statul Ohio, Norofert se aşteaptă să vândă deja primele produse în SUA în campania din această toamnă, momentan fiind efectuate testări în câmp ale acestor produse special formulate pentru piaţa americană, aminteşte comunicatul de presă.

În plus, Norofert şi USAMV doresc să contribuie şi la consolidarea pregătirii practice a generaţiilor viitoare, prin educarea şi formarea studenţilor, urmărind ca aceştia să obţină competenţele necesare pentru provocările prezentului, dar mai ales pentru agricultura inovativă a viitorului, digitalizată şi ecologică. Studenţii USAMV Bucureşti urmează programe de studii specializate pe agricultură organică, un domeniu important, cu impact direct asupra unor probleme cu care societatea se confruntă în prezent, precum poluarea mediului, schimbările climatice sau sănătatea umană.

Pe 20 mai 2020, Comisia Europeană a publicat Strategia "De la fermă la consumator" (From Farm to Fork), care presupune trecerea către un sistem alimentar mai sănătos şi mai durabil. Printre alte obiective, strategia vizează reducerea folosirii pesticidelor cu 50% până în 2030, limitarea utilizării de nutrienţi şi creşterea ponderii suprafeţei dedicate agriculturii ecologice la 25% din totalul terenurilor agricole din UE. În 2018, România avea doar 2,4% pondere a terenurilor cultivate în regim ecologic din totalul terenurilor utilizate în agricultură - cea mai mică din UE. La polul opus se află Austria, cu 24,1% terenuri cultivate în mod ecologic, Estonia cu 20,6% şi Suedia cu 20,3%.

Bugetul total dedicat agriculturii pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027 are o creştere considerabilă, cu 15 miliarde de euro suplimentare alocate prin planul de redresare "Next Generation EU", propus pe 27 mai 2020. În plus, Uniunea Europeană a pus la dispoziţie alte 10 miliarde de euro în cadrul programului "Horizon Europe" pentru investiţii în cercetare şi inovare în alimentaţie, bioeconomie, resurse naturale, agricultură şi mediu, program în care transferul de cunoştinţe va juca un rol esenţial, conform comunicatului de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb