Numărul de persoane angajate a crescut în Germania la cel mai ridicat nivel de la reunificarea ţării în 1990, evoluţia fiind susţinută de situaţia bună a economiei şi de afluxul mare de muncitori veniţi din afara ţării, precum cei din România şi Bulgaria, dar şi din Grecia, Portugalia şi Spania, potrivit Reuters.
Aproximativ 43 de milioane de persoane au avut anul trecut loc de muncă în cea mai mare economie a Europei, în urcare cu 0,8% faţă de anul precedent. Astfel, 2015 a devenit al 12-lea an de creştere consecutivă, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică, citate de Reuters.
De asemenea, tot mai multe persoane care locuiau deja în Germania şi-au găsit slujbe, beneficiind de îmbunătăţirea situaţiei economiei.
Potrivit statisticii germane, numărul de angajaţi a crescut în urma intrării pe piaţa muncii de persoane provenite din estul Europei, inclusiv România, Bulgaria şi Croaţia, dar şi din ţările lovite puternic de criză, precum Grecia, Portugalia şi Spania.
Rata şomajului s-a situat în cea mai mare parte a anului trecut aproape de minimul istoric, iar în luna noiembrie se afla la 6,3%.
Croaţii pot lucra fără restricţii în Germania începând din luna iulie, în timp ce pentru români şi bulgari acestea au fost ridicate în totalitate în 2014.
Germania a înregistrat anul trecut un număr record de imigranţi (din afara UE), de 1,09 milioane, potrivit presei locale.
Mulţi dintre aceştia nu şi-au găsit încă un loc de muncă, iar o corelaţie între aceştia şi numărul de persoane angajate este foarte redusă, a afirmat un oficial al statisticii germane.