Un caz pozitiv de infectare cu coronavirus a fost confirmat în cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Braşov - Trezoreria Braşov, care a fost comunicat şi Direcţiei de Sănătate Publică, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Sursa citată precizează că funcţionarul în cauză nu desfăşura activitate cu publicul.
Astfel, au fost dispuse, ca măsuri imediate, dezinfecţia tuturor spaţiilor din cadrul DGRFP Braşov, izolarea la domiciliu a angajaţilor care au avut contact cu persoana diagnosticată pozitiv, informarea structurilor din subordine pentru adoptarea oricăror măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus (COVID-19).
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei actuale şi întreprinde toate măsurile necesare astfel încât atât contribuabilii, cât şi angajaţii, să fie în siguranţă în unităţile fiscale.
Reamintim contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declaraţiilor şi obţinerea de informaţii), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro.