Protest al studenţilor medicinişti ieşeni, nemulţumiţi de majorarea taxei de şcolarizare

T.B.
Miscellanea / 26 iunie 2023

 Protest al studenţilor medicinişti ieşeni, nemulţumiţi de majorarea taxei de şcolarizare

Peste 300 de studenţi din cadrul UMF Iaşi au protest, luni, în faţa instituţiei, nemulţumiţi de creşterea taxei de şcolarizare, dar şi de impunerea obligativităţii prezenţei la cursuri, conform news.ro.

La protestul organizat de Liga Studenţilor Iaşi au participat şi studenţi străini înscrişi la UMF, la secţii cu predare în limbile engleză şi franceză.

Participanţii s-au arătat nemulţumiţi de o decizie recentă a Senatului UMF prin care se introduce obligativitatea prezenţei la cursuri.

Studenţii afirmă că unii profesori au tehnici învechite de predare şi vin la ore cu materiale depăşite, în timp ce pe internet pot fi găsite explicaţii mult mai bune decât cele oferite de profesori.

Totodată, studenţii sunt nemulţumiţi că începând cu anul universitar următor taxa anuală de şcolarizare se majorează de la 8.500 la 10.000 de lei.

Pe pancartele studenţilor se putea citi, printre altele, "Medicina a evoluat din 2005", "Leneşi sunt cei care nu vor să îmbunătăţească cursurile" şi "Pretenţii mari pentru cursuri mediocre".

O delegaţie a studenţilor a discutat, la finalul protestului, timp de peste două ore, cu conducerea UMF.

La finalul discuţiilor, prorectorul UMF Iaşi, Radu Iliescu, a declarat că nemulţumirile studenţilor sunt tratate cu maximă seriozitate de conducerea universităţii, dar consideră de neînţeles solicitarea studenţilor de a nu participa în mod obligatoriu la ore.

"Este de neînţeles această solicitare. Este foarte dificil să ne imaginăm că un medic refuză cu atâta obstinaţie să participe efectiv la cursuri. Nu a fost practic o negociere pe acest punct, ne-au adus la cunoştinţă. Este vorba despre o decizie a Senatului, aici nu este un punct care se poate negocia", a afirmat prorectorul Radu Iliescu.

Studenţii medicinişti anunţă că în perioada următoare ar putea fi organizate noi acţiuni de protest, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Invatamantul in Romania este gratuit, nu?

    1. Astia sunt studentii care au avut note mici la admitere si au intrat la,,cu taxa,,.Ceilalti nu platesc taxa de scolarizare.Au dreptate totusi.Cursurile trebuie modernizate,profesorii citesc de pe foaie sau leptop ca o moara hodorogita.Odata un coleg de-al meu i-a luat o foaie de curs unui profesor care a iesit un pic din sala,cand s-a intors nu a mai gasit-o si nu a mai stiut ce sa predea.Tot la Iasi.Am avut insa si profesori exceptionali,nici nu stiai cand trec doua ore de curs.Adevarul este ca intreg invatamantul romanesc trebuie modernizat.Se invata mult,prost si fara rost.

      ...a stricat toate parerile urmatoare, cu care sunt de acord. Fiu-miu a fost la meeting, a intrat foarte bine si nu e la taxa :).

      Pai,nu e la cu taxa,deci a avut note mari precum spui.Fiul tau protesteaza pentru cursuri,nu pentru plata taxei.Cei care au intrat la ,,cu taxa,,au avut medii mai mici,altfel ar fi intrat la fara taxa.Cu ce am gresit?Anonim 1 intreba daca invatamantul in Romania este gratuit iar eu i-am raspuns.

    studenti de internet , puturosi si cu sorosisme in cap , vor sa li se trimita acasa diplomele , ca ei n-au timp de cursuri . nu va obliga nimeni la nimic , stati la plaja trantorilor daca nu va place munca !

    1. Sa predea profesorii cursurile ca lumea,sa inteleaga si studentii ceva!Ei dau doar din gura sa mai ia niste bani de pomana.Trebuie sa le explice,sa invete studentii ceva.Daca ar face asa,ar veni singuri,nu ar avea nevoie de invitatii speciale.Invatamantul romanesc trebuie modernizat dar nu o poti face in veci cu profesori ,,pe rit vechi,,!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb