2.000 de fermieri interesaţi de soluţiile Monsanto

LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 2 septembrie 2015

2.000 de fermieri interesaţi de soluţiile Monsanto

O plantă în plus face diferenţa - acesta a fost mesajul celei de-a opta ediţii a evenimentului Farm Progress, organizat de Monsanto România. Compania a evidenţiat importanţa creşterii numărului de plante la hectar pentru obţinerea unor producţii ridicate pe unitatea de suprafaţă, dar şi tehnologiile inovatoare necesare pentru a avea producţii competitive pe piaţa europeană.

Timp de şapte zile, evenimentul, desfăşurat în două locaţii din ţară (în Slobozia şi Cărpiniş), a reunit peste 2.000 de fermieri interesaţi de noile soluţii agricole de creştere a profitului.

Alistair Hide, director pentru Comunicare şi Relaţii Guvernamentale Europa-Africa a Monsanto, a declarat: "Lucrăm împreună pentru un viitor mai bun şi pentru a putea susţine fermierii români în dezvoltarea activităţilor lor, astfel încât să fie competitivi pe piaţa europeană şi chiar globală. Investim în cercetare-dezvoltare, pentru a putea oferi o gamă largă de produse cu calităţi nutritive superioare, produse utile fermierului şi, în final, benefice consumatorilor."

O zi din cadrul Farm Progress, având genericul "Gusturi pe alese", a fost dedicată reprezentanţilor mass-media, care au avut ocazia să afle detalii despre soluţiile integrate pe care Monsanto le poate oferi fermierilor-parteneri. Astfel, invitaţii au vizitat platforma tehnică din localitatea Comloş şi platforma DEKALB de la Cărpiniş, din judeţul Timiş.

La Comloş, acestora li s-a prezentat o platformă de porumb convenţional, plantat după metoda semănatului de precizie, ce utilizează informaţii obţinute în urma cartografierii optime a solulului, punând în evidenţă progrese recente din tehnologia porumbului. Am aflat că semănatul de precizie este cel mai important pas în tehnologia plantelor, ajutând la o răsărire şi distribuţie uniformă a plantelor de porumb pe fiecare rând.

Alina Arsene, director tehnic Monsanto România, a menţionat în cadrul întâlnirii cu presa: "În Comloş şi în alte două locaţii din ţară, avem platforme tehnologice, parte dintr-un proiect european de mare anvergură. În Europa avem implementate 23 de câmpuri tehnologice, în care testăm soluţii pentru a ajuta fermierii. Ne-am oprit asupra preciziei la semănat, în principal, care asigură o răsărire uniformă - importantă pentru fiecare plantă. Noi ne referim aici la porumb, care, în regiunea noastră, întâlneşte un an cu probleme diverse, cauzate de secetă. Soluţia noastră în acest sens vine ca un tratament-sămânţă. La sfârşitul acestei campanii de recoltat, nu vom obţine doar producţia la hectar cum, în mod normal, s-ar obţine din oricare alte loturi statice. Vom avea, în plus, informaţii, care să ne facă să înţelegem comportamentul hibrizilor pe diferite tipuri de soluri".

Între rândurile de porumb, invitaţii aflaţi pe platformă au putut observa crăpăturile ce se formează în sol, într-un an cu secetă şi arşiţă excesivă. Legat de acest subiect, fermierul Laurenţiu Sarcină a completat: "Vă aflaţi în zona de vest a României, unde suntem privaţi de râuri. Până acum câţiva ani, precipitaţiile medii erau duble comparativ cu situaţia de care "beneficiem" în prezent, ceea ce, pentru noi, e foarte puţin şi ne creează dificultăţi."

Într-adevăr, luna august 2015 a venit ca o încercare teribilă pentru fermierii bănăţeni (şi nu numai). Aceştia s-au confruntat cu călduri toride, termometrul nu a scăzut sub 40 de grade. Singurele ploi au fost în urmă cu două săptămâni, însă precipitaţiile nu au fost suficiente. Legat de producţia serios afectată astfel, Laurenţiu Sarcină a adăugat: "Noi, ca şi firmă, avem undeva la 250 de hectare de porumb. Producţia boabelor variază de la an la an. Nu ştim ce ne rezervă anul acesta, pentru că ploile au căpătat un caracter strict local (plouă aici, unde ne aflăm, şi la 2 kilometri mai departe nu mai e picătură). Uff, şi când mă gândesc că în 2014 am avut o producţie record, ajungând undeva spre 10 tone de porumb... "

Monsanto aduce o gamă largă de soluţii pentru a ajuta la hrănirea unei populaţii aflate în continuă creştere. Compania produce seminţe de fructe, legume şi alte culturi - cum ar fi porumb, soia, bumbac-, toate de calitate superioară, care ajută fermierii să obţină recolte mai bune, utillizând mai eficient apa şi alte resurse importante.

În primăvara acestui an, Comisia Europeană a autorizat importul şi comercializarea a 19 organisme modificate genetic (OMG). Produsele multinaţionalei americane Monsanto, precum soia, porumb, rapiţă şi bumbac, au figurat printre OMG-urile autorizate. Săptămâna trecută, însă, Germania a început demersurile destinate interzicerii culturilor de organisme modificate genetic, în conformitate cu noile norme ale Uniunii Europene, potrivit Agerpres.

Aceeaşi sursă citată a anunţat că statele europene au păreri împărţite faţă de organismele modificate genetic, chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi Asia. În timp ce Marea Britanie este favorabilă, multe alte state membre UE, inclusiv Franţa şi Germania, se opun. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de Monsanto.

Grupul are peste 20.000 de angajaţi şi cooperează cu fermieri, cercetători, organizaţii non-profit şi universităţi, înscriindu-se activ în lupta împotriva uneia dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. GMO - urile reprezinta alaturi de piata financiara si industria farmaceutica, unealta psihopatilor/sociopatilor care se cred Dumnezei si pe care, daca nu ii vom opri cat mai repede, vom ajunge exact ca in 1984 al lui Orwell. Ganditi-va la ce vor pati copii si nepotii nostri!

    Monsanto, Syngenta, Pioneer, BASF, BAYER etc toti au afaceri in cel putin 2 dintre cele trei domenii.  

    Cititi sau vizionati si luati aminte: 

    The World According to Monsanto 

    topdocumentaryfilms. com/the-world-according-to-mon santo/ 

    Patent For A Pig: The Big Business of Genetics  

    topdocumentaryfilms.com/pate nt-for-a-pig/ 

    Seeds of Death 

    topdocumentaryfilms.com /seeds-death/ 

    Árpád Pusztai, Thierry Vrain, Vandana Shiva si alti doctori in stiinte au dezvaluit dezastrele pe care GMO-urile le produc. Din cauza GMO-urilor populatiile de albine mor pe capete. Se adevereste prezicerea din 1923 a eminentului Rudolf Steiner (printre altele, artizanul educatiei Waldorf sau al agriculturii biodinamice). 

    In Romania exista un act normativ care obliga la etichetarea produselor alimentare care contin GMO - HOTĂRÂRE nr. 173 din 9 februarie 2006 privind 

    trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate 

    genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru 

    animale, obţinute din organisme modificate genetic.  

    Nu am vazut pe nicio eticheta referinte la utilizarea OMG-urilor. Concluzia de bun simt este ca ... nu exista, nu? Chiar credeti ? O sa intreb ANPC-ul daca exista sau nu! 

    Oameni buni, nu va mai lasati prostiti, cercetati, puneti-va intrebari.  

    O sa aflati printre altele ca doi fosti Ministri ai Agriculturii din Romania au fost angajati ai Monsanto.  

    In SUA e prapad, fostul Vicepresedinte al Monsanto este Presedintele FDA. Cam cum e cu fostii angajati ai Goldman Sachs, gen Mario Draghi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb