Cincizeci de persoane au fost arestate, în urma a 200 de percheziţii, în care 1.500 de poliţşti au confiscat arme interzise, cocaină, uniforme de poliţie, valize GPS şi peste un milion de euro, într-una dintre cele mai mari operaţiuni de acest gen din Belgia, relatează Euroenews, citat de News.
Operaţiunea a avut loc în urma destructurării unei reţele de comunicaţii criptate.
Infractorii utlizau telefoane securizate, comercializate de societatea "Sky ECC" din Canada, nişte aparate foarte speciale, care arată ca cele obişnuite, vândute cu 800 până la 2.200 de euro, pe o perioadă de şase luni de utilizare.
Aceste telefoane securizate permit trimiterea şi primirea numai ale unor mesaje criptate, scrise sau înregistrate, dar şi imagini, numai între utilizatori din cadrul reţelei.
Autorităţile au identificat un număr mare de utilizatori ai aceste reţele în Olanda şi Belgia, mai ales în zona portului Antwerpen, principala poartă de intrare în Europa a cocainei provenind din America de Sud.
"În total, aproximativ un miliard de mesaje criptate au fost interceptate în acest dosar, dintre care aproape jumătate au putut să fie descifrate până în prezent", declară procurorul belgian Frederic Van Leeuw.
"Acest lucru ne-a permis să ne facem o idee mai clară şi mai profundă despre funcţionarea organizaţiilor infracţionale, despre caracterul lor mondial, resursele lor financiare nelimitate, lipsa scurupulelor şi agresivitatea lor", subliniază el.
Potrivit parchetului belgian, este vorba despre una dintre cele mai mari operaţiuni organizate vreodată pe teritoriul ţării.
Peste 1.500 de poliţişti au fost mobilizaţi în operaţiuni, susţinuţi de către unităţi speciale.
Această operaţiune a pus capăt activităţilor în Belgia ale societăţii de telecomunicaţii "Sky ECC".