Municipalitatea din Magdeburg, Germania, a anunţat că 615.227 de euro au fost donaţi victimelor şi rudelor acestora, ca urmare a atacului de la târgul de Crăciun, conform dw.com.
Pe 20 decembrie, un bărbat originar din Arabia Saudită, care s-a stabilit în Germania în 2006, a intrat cu un vehicul într-o mulţime aflată la târgul de Crăciun din Magdeburg, provocând moartea a cinci persoane şi rănirea altor 235. Printre victimele decedate se numără un copil de 9 ani.
Administraţia oraşului a precizat că până în prezent au fost făcute peste 5 600 de donaţii pentru această cauză.
"Disponibilitatea populaţiei de a face donaţii este impresionantă şi reprezintă un alt semn al marii solidarităţi, al sprijinului larg şi al sentimentului de comunitate pe care îl simţim în prezent în multe locuri din Magdeburg", a declarat primarul oraşului Magdeburg, Simone Borris. "Gândurile mele se îndreaptă, de asemenea, către cei cinci decedaţi, către cei îndoliaţi şi către numeroşii răniţi, precum şi către nenumăratele servicii de ajutorare şi de urgenţă", a declarat Borris într-un comunicat.
"Toate donaţiile dovedesc că oraşul nostru rămâne unit. Acest lucru ne dă putere şi încredere pentru viitor", a încheiat primarul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.12.2024, 23:01)
N ai cat sa le dai ca sa i aduca inapoi pe cei pierduti.
Poate doar capetele pe tava ai imbecililor care aduc milioanele de "specialisti" fara nici o noima sau verificare
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2024, 00:28)
Asasinul era "psiholog" din Arabia Saudita care renuntase la islam si ii ura religia. Lucra in Germania de peste 15 ani, de dinaintea valului migrator la care faci tu aluzie. Esti intr-o totala eroare.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2024, 01:40)
Tu esti intr o incredibila eroare incompatibila cu nici cel mai primitiv creier.
Adica el era un baiat bun, de aia a hotarat psihopatul si bolnavul la creier vazandu-se Allah sau Dumnezeul pe care nu l are, sa moara sute de oameni. Pacat ca printre victime n ai fost tu sau familia ta, ca ti mai schimbai "intelegerea" si "toleranta"
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2024, 01:46)
Daca ai avea niste informatii minime ai sti ca el a "pedepsit" societatea germana deoarece "nu se poarta suficient de bine cu alti sauditi".
Asta dupa ce i indoapa si rasfata in nestire cu "drepturi".
Nu exista pedeapsa pe masura acestui psihopat schizofrenic si imbuibat, ca toti ceilalti ca el