Un număr de 650 de angajaţi ai rafinăriei Rafo Oneşti a intrat în şomaj tehnic, până în luna iunie, conform unei decizii a conducerii firmei, anunţă Agerpres.
Sindicatul Rafinorul a susţinut această măsură, considerând că "şomajul tehnic este, în acest moment, cea mai buna soluţie, în situaţia actuală toată lumea având de câştigat", după cum a declarat viceliderul sindicatului de la Rafo, George Plăişanu.
Salariaţii Rafo care nu vor mai veni la serviciu în următoarele trei luni vor primi 80% din salariul de bază, iar compania nu va plăti impozitele şi taxele aferente, conform unei decizii a Guvernului, dar îşi păs-trează angajaţii, care, în caz contrar, ar fi fost disponibilizaţi.
Pentru că rafinăria din Oneşti se află în reorganizare judiciară, iar procesul pentru încetarea planului de reorganizare este blocat de ani de zile la Tribunalul Braşov, Rafo nu poate obţine creditele bancare necesare continuării programului de modernizare, chiar dacă statul va oferi garanţie guvernamentală pentru contractarea împrumutului.
În aceste condiţii, conducerea rafinăriei îşi exprimase intenţia de a-şi concedia salariaţii şi de a intra în faliment, însă, după după decizia autorităţilor de a acorda facilităţi firmelor care îşi păstrează angajaţii în următoarele trei luni, a optat pentru soluţia şomajului tehnic, care este mult mai avantajoasă în aşteptarea verdictului instanţei din Braşov.
Concomitent, acţionarii de la Rafo Oneşti au fost convocaţi să aprobe, la începutul lunii viitoare, majorarea capitalului social cu suma de 173,5 milioane de lei, care reprezintă aproape 69,5 milioane de acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei, aport în numerar al acţionarului Balkan Petroleum Ltd. (contravaloarea investiţiilor de mediu şi tehnologice prevăzute în contractul de privatizare a rafinăriei). Ca urmare, în structura acţionariatului ar apărea Petrochemical Holding GmbH 1010 Viena, cu 88,6%din total, Balkan Petroleum, cu 7,9 la sută, peste 3,33% fiind în proprietatea unor persoane juridice şi doar aproape 0,15% a unor persoane fizice.