"A&D Pharma" îşi propune o extindere anuală cu cel puţin 8% a reţelei de farmacii

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 15 noiembrie 2007

Dragoş Dinu

Dragoş Dinu

Compania farmaceutică A&D Pharma îşi propune extinderea anuală cu aproximativ opt până la 12% a reţelei de farmacii Sensiblu, anul acesta orientându-se spre relocarea şi optimizarea farmaciilor mature, a declarat, ieri, Dragoş Dinu, directorul executiv al grupului.

Directorul A&D Pharma a mai spus că grupul pe care îl conduce îşi propune să-şi extindă lanţul de farmacii Sensiblu şi în mediul rural, însă după ce va fi implementat proiectul iniţiat de Ministerul Sănătăţii în mediul rural, proiect ce presupune înfiinţarea a 50 de centre de medicină primară.

Dragoş Dinu a mai adăugat că, în privinţa planurilor de listare pe o altă bursă internaţională, acestea au fost amânate, din cauza condiţiilor neprielnice. Managerul a mai estimat că, în ceea ce priveşte evoluţia pieţei farmaceutice, se va produce o creştere exponenţială pe fondul majorării salariilor, care alimentează fondul asigurărilor de sănătate.

Lanţul de farmacii Sensiblu, cel mai mare de acest tip din România, cuprindea, în primul trimestru, un număr de 213 unităţi în 51 de oraşe şi municipii din România.

A&D Pharma Holdings N.V. este o societate olandeză de tip holding care controlează A&D Pharma Holdings S.R.L., care, la rândul sau deţine cea mai mare activitate farmaceutică integrată de distribuţie şi retail din România. Fondată în 1994, societatea deţine liderul în distribuţia de produse farmaceutice din România, Mediplus şi cea mai mare reţea naţională de farmacii din România, Sensiblu. Cifra de afaceri consolidată a Societăţii a avut o rată de creştere anuală compusă de 51% între 2003 şi 2006 şi s-a ridicat la 332 milioane euro în 2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb